Impuls nedorit pentru Bursa - 27 iunie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 2 octombrie 2023 07:27, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Ieri am consemnat la Bursa de Valori Bucuresti o sedinta de scaderi, in care rulajul de pe segmentul regular a fost foarte apropiat de cel al pietei deal. Astfel, lichiditatea pietei reglementate s-a cifrat la 13,75 milioane lei, asigurata in proportie de aproape doua treimi de transferurile in valoare de 8,36 milioane lei pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), care au pierdut 0,68%, pana la pretul de 0,44 lei/actiune cu o zi inaintea desfasurarii Adunarii Generale a Actionarilor.Pe nu mai putin de cinci emitenti (BRD Societe Generale, Fondul Proprietatea, Mecanica Ceahlau, Ropharma SA Brasov si SIF Muntenia) s-au realizat tranzactii speciale, insumand 12,75 milioane lei. Totusi, terminalul Bursei a afisat cea mai mare valoare, de peste 240 milioane lei, pentru ofertele publice obligatorii de preluare derulate de actionarul principal al combinatului petrochimic Azomures Targu Mures (AZO) si Chimpex SA Constanta (CHEM)."A fost o zi marcata de procesarea ofertelor de la Azomures si CHEM", a declarat pentru Curierul National Marcel Murgoci, director de tranzactionare la SSIF Estinvest Focsani, adaugand ca ofertantul si-a indeplinit obiectivul, iar acum exista posibilitatea ca emitentul sa iasa de la tranzactionare. Iesirea Fondului Proprietatea din actionariatul AZO ofera indicii suplimentare ca societatea ar urma sa fie delistata.FP a salvat o sedinta cu lichiditate slabaExcluzand deal-urile, volumele au fost modeste, observa Murgoci. Pe titlurile FP s-au realizat tranzactii in asteptarea AGA, in care se va discuta si varianta listarii Fondului si pe Bursa de la Varsovia. Tendinta pe acest emitent a fost de depreciere si numai pe finalul sedintei cotatia si-a revenit, a mai spus brokerul.Indicii au avut o evolutie chiar mai slaba decat actiunea FP, afisand la inchidere valori cu peste un procent mai coborate decat referintele de luni. O depreciere ceva mai consistenta (-1,79%) s-a inregistrat pe indicele BET, al titlurilor blue-chip, care a terminat sesiunea de tranzactionare la nivelul de 4.348,22 puncte. Indicele financiar BET-FI se consolideaza sub pragul de 20.000 de puncte, palierul de inchidere de ieri fiind de 19.625,07 puncte.Cotatia BRD, “retrogradata”, in paralel cu reducerea rating-uluiScaderile de luni din piata americana nu fusesera prinse la Bucuresti, astfel incat sedinta a fost una de recuperare, explica Marcel Murgoci. El spune ca Bursa in scadere este si o consecinta a unor decizii interpretate ca fiind contrare interesului pietei, cum ar fi declararea insolventei de la Hidroelectrica.Reducerea rating-ului BRD de catre agentia de evaluare financiara Moody's a influentat, de asemenea, investitorii. Aceasta nu a fost o surpriza si era de asteptat dupa ce deja fusese retrogradata banca-mama. Totusi, investitorii de la Bucuresti, in special cei mari, au reactionat abia ieri. Cotatia bancii a scazut cu 4,25%, pana la pretul de 8,33 lei/actiune, pe fondul unor volume de 0,22 milioane lei. Pe piata deal, transferurile cu titlurile BRD s-au efectuat mai sus decat inchiderea de pe segmentul regular, respectiv pe palierul de 8,5 lei/actiune.Tabloul este mai degraba nefavorabil. "Stirile sunt proaste, iar piata reactioneaza intr-un sens negativ", a declarat Murgoci, adaugand ca Bursa va fi in continuare afectata de volatilitate la acest sfarsit de luna in care are loc si un nou Summit al Uniunii Europene.Deal cu 2,5% din actiunile RopharmaCu exceptia actiunilor FP, pe niciun alt emitent nu a mai fost depasita o valoare a tranzactiilor de un milion de lei. Retine insa atentia tranzactia speciala, in valoare de 4,38 milioane lei, realizata cu 7,3 milioane actiuni ale companiei Ropharma SA Brasov (RPH), la o cotatie cu 12,54% mai coborata fata de nivelul de referinta al sedintei anterioare.Marcel Murgoci remarca o serie de iesiri din actionariatul companiei in ultimele luni. El mentioneaza atat un fond de investitii, cat si persoane initiate, probabil posesoare ale unor informatii confidentiale. Societatea nu pare proasta prin prisma rezultatelor financiare raportate, asa incat brokerul nu stie cum sa interpreteze respectivele vanzari, neavand date care sa indice ca se intampla ceva cu Ropharma in asa fel incat aceasta sa obtina performante mai slabe in acest an.