Bursa imbraca o haina americana - 13 aprilie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 1 octombrie 2023 18:55, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Incepand de saptamana viitoare, investitorii romani vor putea cumpara actiuni ale unor companii americane chiar din piata de la Bucuresti. Casa de brokeraj Tradeville aduce pe sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de Valori Bucuresti in prima faza cinci titluri pentru care va asigura lichiditatea in calitate de market-maker. Cele cinci nume sunt Coca-Cola, Bank of America, Intel, Apple si Visa. "Proiectul pentru accesul la oportunitatile internationale direct de pe piata bucuresteana a venit in urma solicitarilor clientilor", a declarat Victor Stanila, PR Representative la Tradeville, adaugand ca titlurile americane se afla la niveluri comparabile in preferintele romanilor cu actiunile companiilor de stat incluse in programul de listari al Guvernului Romaniei.Adrian Mitroi, analist financiar si investitor cu experienta de mai bine de 15 ani pe piata americana, a declarat pentru Curierul National ca intr-un mediu nefast pentru investitii la nivel international, facilitarea achizitiei de actiuni americane ofera posibilitatea diversificarii sectoriale si poate fi o oportunitate excelenta pentru conservarea puterii de cumparare a portofoliilor. Cu o conditie! Sa puna accent pe timing.Mitroi isi aminteste ca acum aproape 15 ani, atunci cand facea primele plasamente pe Bursa de la New York, indicele reprezentativ al acestei piete, Dow Jones Average Industrial, se situa in zona 11.800-12.000 de puncte, nu departe de nivelurile actuale. Din jocul valutar, incorporand dividendele si ajustand portofoliul la valoarea inflatiei, ar rezulta ca o investitie realizata atunci acum abia se situeaza in zona de "break even". "Privind in perspectiva istorica si beneficiind de aceasta experienta, putem spune ca asumarea de risc pe equity este eficienta doar prin timing", ne-a spus analistul financiar.Ce au la dispozitie investitoriiStanila spune ca Tradeville a adus la cota BVB atat actiuni care acorda dividende si care asigura o marja neta suficienta pentru plasamentele pe termen lung precum Coca-Cola, Intel sau Visa, dar a avut in vedere si titluri marcate de o volatilitate mai mare precum cele ale Bank of America si JP Morgan, care sunt destinate celor care au apetit de risc sporit pentru realizarea unor tranzactii pe termen scurt si foarte scurt.Anca Dumitru, director general adjunct al Bursei de Valori Bucuresti, spune ca nu vor fi raportari directe ale emitentilor catre BVB, insa pe website vor fi disponibile link-urile catre portalurile companiilor unde se vor gasi rezultatele financiare. Reprezentantii Bursei prezenti la intalnirea cu presa au spus ca volumul de informatii despre respectivele societati este oricum mult mai mare si mai diversificat decat despre societatile romanesti.Avantajul pentru investitorii romani va fi acela ca actiunile acum vor fi accesibile pe un sistem reglementat de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), iar actiunile vor putea fi aduse la Depozitarul Central. Desi actiunile sunt aduse de Tradeville, investitorii vor putea cumpara actiunile americane prin orice intermediar de la BVB, a mai spus Victor Stanila. Mihaela Biciu, General Manager la Tradeville, a afirmat ca nu este nicio diferenta pentru investitori, titlurile americane urmand sa se regaseasca in portofolii laolalta cu cele romanesti. Ei vor putea sa vanda actiuni romanesti pentru a cumpara actiuni americane, dupa cum la un moment dat vor putea proceda si invers. Costurile de tranzactionare vor fi, de asemenea, egale cu orice alte actiuni de la BVB, a amintit Stanila. El spune ca achizitionarea titlurilor de la New York din piata romaneasca diminueaza costurile legate de tranzactia valutara.Ce pot aduce nou americanii in portofoliile de la BucurestiAsumarea, in plus, a riscului valutar legat de o viitoare apreciere a dolarului trebuie sa fie amortizata printr-o crestere mai consistenta a actiunii, avertizeaza Adrian Mitroi. El vede insa trei avantaje principale ale aducerii actiunilor americane la BVB. Primul dintre acestea este posibilitatea diversificarii sectoriale prin accesul la titlurile unor companii de IT americane si participarea la ceea ce acum este un bubble tehnologic. Al doilea avantaj este cel al posibilitatii participarii la randamentele obtinute de holding-urile din SUA prin compresia costurilor si, implicit, prin avansul de productivitate. Cel de-al treilea avantaj indicat de Mitroi este pentru piata de capital romaneasca ce beneficiaza de un parfum nou, de un aer "cool" pentru ca BVB a atras nume mari pe platforma sa.Ce vor insemna actiunile americane pentru BVB?Victor Stanila spune, de asemenea, ca prezenta gigantilor americani chiar la Bucuresti va fi benefica pentru atragerea de noi investitori. Notorietatea brandurilor poate fi folosita pentru promovarea pietei de capital. Tradeville a ales printre cele mai lichide titluri, iar investitorii nu au de ce sa isi faca probleme ca nu pot dezinvesti, chiar daca rulajele vor fi la inceput mai modeste. Market-maker-ul va afisa cotatii ferme atat la vanzare, cat si la cumparare in fiecare zi.Alin Barbu, director general interimar al Bursei de Valori Bucuresti, spune ca institutia pe care o reprezinta va da o importanta deosebita pentru a creste segmentul actiunilor internationale de pe platforma sa. Acestea vor veni ca o completare a ofertei rigide de la noi, ce nu asigura diversificare sectoriala. BVB are un reper in Bursa de la Budapesta care a listat cateva titluri europene dupa ce acest lucru fusese deja realizat in Romania si acum au rulaje de aproximativ 80 de ori mai mari. Astfel, la Bucuresti se fac zilnic aproximativ 20.000 de euro pe zi, in timp ce in Ungaria se realizeaza volume de jumatate de milion de euro pe sedinta.BVB nu si-a fixat o tinta intrucat in actualele conditii de piata este greu de estimat nivelul de participare al investitorilor. Bursa a avut o tinta conservatoare la lansarea produselor structurate acum doi ani cand mizau pe atingerea unei treimi din rulajul pe care l-a avut initial piata de la Budapesta pe acest segment. Aceste instrumente s-au bucurat de un succes neasteptat acoperind un procentaj de 110% din lichiditatea realizata in prima etapa in Ungaria. Desi contextul de piata este mai bun decat cel de acum doi ani, conducerea BVB este precauta in realizarea unor estimari. "Asta este forta pietei acum", a afirmat Barbu adaugand ca prefera o abordare realista. In timp, putem ajunge Ungaria, insa este nevoie de crearea unei culturi investitionale si de promovarea produselor, a mai spus directorul interimar al Bursei. Mihaela Biciu aminteste ca oferta publica derulata recent la Transelectrica ne arata ca retailul are capacitatea de a mobiliza resurse pentru investitii la Bursa.Produsele sunt disponibile, dar investitorii au o misiune greaEuropa trece prin purgatoriul datoriilor, riscul s-a decuplat de consecintele asumarii lui, iar acum trecem printr-o faza de financializare a crizei, a descris Adrian Mitroi tabloul in care investitorii trebuie sa se descurce pentru a-si conserva capitalul. Politica dobanzilor reduse practicata de bancile centrale ii impinge pe investitori catre pietele de equities, iar aceste plasamente reprezinta acum mai degraba o masura defensiva decat asumare de risc.Totusi, acest lucru nu inseamna ca actiunile sunt ieftine. Atunci cand dobanzile la titlurile de stat sunt la 1%, am putea crede ca o valoare fair a indicatorului P/E ar fi de 20, mult peste cea din momentul de fata a pietei americane. Exista intrebarea daca piata americana de actiuni este acum subevaluata, insa Adrian Mitroi inclina catre cea de-a doua varianta, potrivit careia "dobanda monetara este nefiresc de mica fata de realitatile economiei, purtand componenta masiva a interventionismului monetar care induce distorsiuni in piete."Analistul financiar spune din experienta proprie ca nu este important ca investitorul sa aiba un broker american, conectat la realitatile pietei de la New York. Atunci cand in piete 75% din tranzactii sunt asigurate de calculatoarele care opereaza cu frecventa inalta, iar 60% din volume se realizeaza pe ETF-uri, rolul brokerului nu mai este la fel de important. Mai degraba este util un broker care sa aiba cunostinte de analiza tehnica si pe care sa il poti consulta pentru timing intrucat acesta este dificil.In afara de timing, investitorii trebuie sa tina ochii atintiti asupra bancilor centrale care sunt principalii factori care influenteaza pietele, inclusiv cele de actiuni. Misiunea investitorilor insa va fi grea, nu doar sa obtina randamente, ci chiar sa conserve valoarea capitalului. "Este o drama. Investitorul este pe cale de disparitie; el a pierdut masiv in ultimii 15 ani din puterea de cumparare a portofoliului", a mai spus Mitroi.