Ne punem singuri frane - 09 decembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 3 octombrie 2023 15:35, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Indicii Bursei de Valori Bucuresti au oscilat ieri neconcludent in jurul nivelurilor de referinta ale sesiunii precedente, pe o lichiditate a pietei regular de 8,78 milioane lei. Adrian Barbulescu, analist financiar la SSIF Prime Transaction a atras atentia, insa, ca tranzactiile de pe piata deal ar putea fi semnificative pentru evolutia ulterioara a pietei. Astfel, pe titlurile operatorului de piata BVB s-a efectuat un transfer special de 13,4 milioane lei cu un pachet reprezentand 4,86% din capitalul social al companiei. Cele 373.649 de titluri au fost schimbate la pretul de 36 de lei pe unitate, in scadere cu 1,1% fata de cotatia de referinta, de 36,4 lei. Pe titlurile BRD Societe Generale s-au efectuat doua tranzactii deal, in valoare de 8,85 milioane lei, acestea realizandu-se la nivelul de 12,2 lei/actiune, cu un pas de cotare peste inchiderea de marti. "Din ce am vazut, mi-am format impresia ca investitorul care a avut de vandut si care a lichidat din detineri luni si-a gasit contrapartea", a spus Barbulescu, adaugand ca acesta a evitat astfel situatia in care ar fi fost pus sa vanda la preturi din ce in ce mai coborate intr-o piata regular nelichida.Piata a avut o inchidere divergenta la nivelul indicilor, cu aprecieri modeste, de 0,39% si 0,85% pe indicii BET si, respectiv BET-FI, contrabalansate de o pierdere nesemnificativa (-0,18%) pe indicele compozit BET-C. Adrian Barbulescu a fost atent si la evolutia intraday: "La inceputul zilei situatia nu era imbucuratoare dupa care s-a indreptat, mai ales dupa ce au fost investitori care au intrat la cumparare pe segmentul SIF." Achizitiile s-au realizat intai pe SIF1, apoi pe SIF2, urmate de SIF3, SIF4 si SIF5. "Pur si simplu le-a luat la rand", a spus brokerul de la Prime Transaction care considera ca este vorba despre nerezidenti. "Romanii, potrivit statisticilor BVB, sunt vanzatori neti, sunt cei care ies de pe titluri si nu cei care cumpara. De aceea cred ca banii sunt mai degraba de afara. Marimea ordinelor ne face sa credem ca nu sunt investitori de calibru, dar dimensiunea lor este oricum ceva mai mare decat accepta lichiditatea actuala a pietei." Bursa a ramas, astfel, la mana investitorilor romani, iar "sentimentul acestora nu este tocmai infloritor". Nu este vorba numai despre o perceptie negativa, dar si de posibilitatile banesti. Acestia nu au o siguranta asupra veniturilor viitoare din activitatile de baza si de aici vine si o reticenta care constituie o frana pentru intreaga piata de capital. "In acest timp sunt nerezidenti care intra la cumparare, desi este vorba despre fonduri mici relativ la ce disponibilitati au. Totusi, investitorii straini nu pot veni sa imprime ei singuri o miscare pozitiva Bursei", a mai comentat Barbulescu.Pe segmentul regular, doar trei emitenti, respectiv BRD Societe Generale, SIF Oltenia (SIF5) si SIF Moldova (SIF2) au mai depasit o valoare a tranzactiilor de un milion de lei, in timp ce pe piata Rasdaq, vedeta zilei a fost societatea Trocadero SA Bucuresti (TROB) pe ale carei titluri rulajul s-a cifrat la 0,61 milioane lei. Adrian Barbulescu a mai surprins evolutia titlurilor developerului imobiliar Impact SA (IMP) care, dupa sase sesiuni consecutive de cresteri, a parut ca incearca si ieri o astfel de evolutie. Finalmente cotatia a inchis la nivelul de 0,487 lei/actiune, cu 0,41% peste referinta, vanzatorii respingand-o cu 10 pasi de cotare fata de maximul intraday.Adrian Barbulescu spune ca si daca in pietele internationale se va metine optimismul, indicii de la BVB nu ofera posibilitati foarte mari de apreciere. Pot fi emitenti care sa aiba miscari mai ample decat media pietei, dar este greu de intrevazut care vor fi acestia. Brokerul de la Prime Transaction recomanda prudenta pentru perioada urmatoare, care totusi ar putea fi buna pentru cumparare. El a amintit ca pietele au recuperat mult si majoritatea indicilor externi se afla pe maxime ale ultimilor doi ani si jumatate, in timp ce Bursa de la Bucuresti a ramas ancorata in realitatea romaneasca. Aceasta constituie o frana in corelare pentru momentele pozitive din pietele internationale, care nu sunt insotite de aprecieri consistente la BVB. "Nu e reciproc, din pacate, si pe scaderi", a mai spus Barbulescu. Referitor la evolutia pietelor de actiuni, acesta a spus ca inca domina o circumspectie, investitorii temandu-se ca de pe aceste maxime sa nu ne intoarcem pe un val de deprecieri. Pe de alta parte, exista si surse de optimism, care ar putea mentine indicii pe o traiectorie ascendenta.Chiar si in aceasta varianta, primele luni ale anului viitor ar putea sta sub semnul a ce se va intampla cu economia nationala. "Toata lumea isi pune sperante intr-o refinantare a Bursei prin listarea Fondului Proprietatea care sa aduca o masa suficienta de bani in piata care sa se disperseze si catre alte actiuni. Cu toate acestea, raman reticent in legatura cu ce se va intampla cu Romania ca economie", a conchis Adrian Barbulescu.