Hidroelectrica si CE Oltenia, companii ale caror listari erau programate pentru acest an, sunt asteptate la bursa in 2015 - 05 ianuarie 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 5 octombrie 2023 14:00, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Hidroelectrica, cel mai mare producator local de energie, ar putea ajunge pe piata de capital in prima parte a anului viitor, dupa ce intrarea in insolventa a companiei pentru a doua oara, la inceputul acestui an, a pus in asteptare oferta publica initiala programata pentru iunie 2014. O alta listare care ar fi trebuit sa aiba loc vara aceasta, cea a Complexului Energetic Oltenia, este asteptata in al doilea semestru al anului viitor. Pe bursa din Bucuresti sunt tranzactionate actiunile mai multor companii energetice, iar cele mai recente listari sunt cele ale Electrica (2014), Nuclearelectrica si Romgaz (2013). Piedica din calea listarii Hidroelectrica a fost reintrarea in insolventa a companiei in februarie anul acesta, dupa ce mai multi traderi de energie au castigat recursurile la decizia din 2013 de iesire din insolventa a producatorului de energie. Dupa pierderi de peste 200 de milioane de lei la momentul intrarii in insolventa, in iunie 2012, Hidroelectrica a raportat profit brut de 910 milioane de lei anul trecut, iar perspectivele pentru 2014 sunt imbucuratoare. Producatorul de energie hidro se asteapta la un castig record de 1,1 miliarde de lei in 2014, dupa ce a incheiat primele zece luni cu un profit de 943 milioane de lei. Compania este controlata de stat in proportie de 80%, iar Fondul Proprietatea detine aproape 20% din actiuni. Conform negocierilor cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana, CE Oltenia urma sa fie listata la bursa tot in luna iunie a acestui an. In martie, seful privatizarilor din Departamentul pentru Energie anunta ca listarea CE Oltenia ar putea fi amanata pentru inceputul lunii octombrie deoarece consultantul ales sa evalueze rezervele de carbune ale companiei a cerut mai mult timp pentru a realiza evaluarea. CE Oltenia, care produce energie electrica si termica pe baza de lignit, a intrat pe pierdere anul acesta in conditiile in care cererea de energie stagneaza, iar concurenta creste odata cu nivelul productiei de energie din surse regenerabile. Dupa primele noua luni, compania a raportat pierderi de 290 milioane de lei, fata de un castig de 106 milioane de lei in perioada similara a anului trecut. CE Oltenia a fost infiintat anul trecut prin fuziunea complexelor energetice Craiova, Rovinari si Turceni cu Societatea Nationala a Lignitului Oltenia. Societatea este controlata in proportie de peste 77% de Ministerul Economiei, iar un actionar semnificativ este Fondul Proprietatea, cu o detinere de 21,5% din actiuni. Anul acesta, sapte companii din subordinea Ministerului Transportului ar fi trebuit sa fie admise la tranzactionare pe bursa de la Bucuresti, printre care Administratia Portului Constanta si Aeroporturi Bucuresti. Ministerul a cerut insa amanarea listarii a 5% din actiunile acestora pana la 30 iunie 2016. Celelalte companii vizate sunt Aeroportul International Mihail Kogalniceanu - Constanta, Aeroportul International Timisoara - Traian Vuia, Administratia Canalelor Navigabile Constanta, Administratia Porturilor Dunarii Maritime Galati si Administratia Porturilor Dunarii Fluviale Giurgiu.