MCAB mizeaza pe afaceri mai mari cu 40%, de 146 mil. euro. Actiunile au sarit cu 127% pe bursa - 05 mai 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 5 octombrie 2023 15:00, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Romcab Targu-Mures (MCAB), vedeta inceputului de an 2014, ale carei actiuni au adus in ultimele patru luni un castig de 127% investitorilor de pe bursa, esti­meaza ca afacerile companiei vor avansa cu 40% in acest an si vor ajunge la un nivel record, de 652,2 mil. lei (146 mil. euro). Profitul brut al companiei este prognozat de asemenea sa urce cu 54% in 2014, la 38,4 mil. lei (8,6 mil. euro). Compania a dus in ultimii doi ani o campanie agresiva de extindere prin investitii de mai multe zeci de milioane de euro destinate atat modernizarii, cat si cresterii capacitatilor de productie. Investitiile au fost finantate in cea mai mare parte prin credite bancare, iar o parte insemnata a acestora au beneficiat de garantii de la stat prin intermediul EximBank. Romcab a anuntat numai luna trecuta ca a incheiat contracte in valoare cumulata de 135 mil. euro cu doua companii din Germania si Austria. Firma roma­neasca controlata de omul de afaceri Zoltan Prosszer a semnat in aprilie cu distribuitorul austriac de cabluri Meinhart Kabel Österreich un contract -cadru pe trei ani pentru livrarea de produse ale Romcab in valoare totala de 75 mil. euro. Tot in aprilie compania a primit de la distribuitorul german de cabluri Klaus Faber AG comenzi in valoare cumulata de 60 mil. euro intr-un contract pe doi ani.