Topul celor mai mari castiguri din dividende: Actiunile energetice si ale SIF-urilor sunt primele in ierarhie - 27 martie 2015

Versiunea din 5 octombrie 2023 14:00, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Primele sapte actiuni clasate in topul castigurilor din dividende au randamente de peste 8%. Marii transportatori de energie au satisfacut sau chiar au intrecut asteptarile privind dividendele. Li se adauga, aparent surprinzator, societatile de investitii financiare. Transelectrica (TEL), care opereaza monopulul magistralelor nationale de transport de electricitate si Transgaz (TGN), operatorul monopolului similar de gaze naturale, vor da dividende suficient de mari ca randamentele acestora sa fie intre cele mai mari sapte de pe piata, la preturile actuale de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB).Achizitia de actiuni TEL duce la un randament al dividendului de 9,5%, la preturi apropiate de cele de joi, iar la TGN de 8%. Randamentul dividendului este raportul dintre dividendul pe actiune si pretul acesteia.Conpet Ploiesti (COTE) este primul in top cu 9,6%. Conpet este un alt transportator national, de asta data de petrol, dar nu de la actiunile COTE se astepta, totusi, cel mai mare randament al dividendului. Nu surprinde, insa, prezenta producatorului de gaze naturale Romgaz (SNG) pe pozitia a treia, cu un randament de 9,2%, potrivit preturilor de joi.Pe primele patru pozitii randamentele sunt foarte apropiate de la 9,6%, la 9,1%. Dupa Conpet (COTE), Transelectrica (TEL) si Romgaz (SNG), se situeaza producatoarea de filtre si alte echipamente industriale Comelf Bistrita (CMF, 9,1%). Comelf este o prezenta accidentala la varful ierarhiei, fiind o actiune putin lichida.Randamentele dividendelor din top sunt foarte mari in comparatie cu media ratei dobanzilor la depozitele bancare noi consituite de persoanele fizice, de 2,63%, potrivit celor mai recente date ale BNR. Chiar si randamentele brute egale cu aceasta medie pot fi convenabile, in functie de data incasarii idividendelor. Rata dobanzii este pe an, in vreme ce, de obicei, dividendele se incaseaza mai devreme, sau mult mai devreme, iar actiunile se pot vinde si mai devreme, fara ca dreptul la dividend sa fie pierdut.In topul celor mai importante companii de la BVB care si-au anuntat, pana acum, dividendele urmeaza societatile de investitii financiare (SIF). Cel mai mare randament de dividend este cel al SIF Muntenia (SIF4, 8,4%), urmat de cel al SIF Banat Crisana (SIF1, 7,2%).Iesirea din scena cu catuse la maini a lui Dragos Bilteanu, fost presedinte al SIF1, ii va fi facut pe administratorii ai celor doua SIF-uri sa recapete respectul investitorilor si pe calea dividendelor. Dragos Bilteanu, cel mai mare promotor al politicii „zero dividend”, controla si activitatea SIF4, prin firma de administrare a acesteia. SIF1 si SIF4 dau dividende dupa doi ani, respectiv un an de pauza.Dividendele mari ale SIF-urilor sunt relativ surprinzatoare, dupa ce acestea au cautat sa amelioreze lacomia de dividende a fondurilor de investitii actionare, ca urmare a avertismentelor analistilor. Multi analisti au averizat asupra pericolului ca SIF-urile sa fie nevoite sa ramana fara active valoroase, daca setea de dividende a actionarilor speculativi nu le va da ragaz sa faca si noi achizitii profitabile.Randamanetul SIF Oltenia (SIF5) este de 7,2%, iar cel al SIF Moldova (SIF2) este de 6,4%, cu precizarea ca administratorii acestuia propun o forma combinata de atragere a interesului investitorilor, oferindu-le actiuni gratuite in aceeasi valoare cu dividendele.Este cel putin nesigur dividendul SIF Transilvania (SIF3). Conducerea SIF3 a propus un dividend care conduce la un randament de 4,7%, in vreme ce unii actionari, grupati in jurul unui contestatar al conducerii, cer un dividend care duce la un randament de 8,8%. Dividendul aprobat va fi, probabil, mai apropiat de cel propus de conducere. Valorile dividendelor pot fi consultate in tabelul alaturat.Randamente mari in comparatie cu dobanzile la depozite mai promit si actiunile Albalact (ALBZ, 7%), Romcarbon (ROCE, 6,6%), compania Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagra (EFO, 6%, companie din portofoliul SIF3), Biofarm (BIO, 5,4%, companie din portofoliul SIF1, SIF2 si SIF4) si Rompetrol Well Services (PTR, 5,2%). Toate aceste actiuni sunt insa putin lichide, adica se gasesc greu de cumparat atunci cand sunt dorite si li se gasesc greu vanzatori. Sunt mai degraba bune pentru portofolii pe termen lung.Mai trebuie remarcate si actiunile S.C. Bursei de Valori Bucuresti S.A. (BVB) insesi, cu randament de 4%, sau cele ale OMV Petrom (SNP, 3,1%).Nu pot fi facute estimari plauzibile despre dividendele Electrica, companie care se afla la primul exercitiu de acest fel. Electrica (EL) dispune inca de cele 435 de milioane de euro, incasate din majorarea de capital si isi poate permite luxul de a da dividende. Nu insa la o rata de alocare de 85% ca atunci cand era majoritar proprietatea statului. Daca ar distribui dividende cat trei sferturi din profit, randamentul dividendelor EL ar fi 4,9%, si de 3,3% la o rata de alocare de 50% din profit. Clasamentul este in miscare, desigur, pentru ca preturile actiunilor se schimba. Sunt insa greu de prevazut mari rasturnari de ierarhie. De pilda, cel mai mare randament era miercuri cel al actiunilor Comelf Bistrita (CMF, 10%), care este acum pe pozitia a patra.De asemeni, este foarte probabil ca actiunea COTE sa cedeze primul loc, dupa ce pretul de joi vine dintr-o tranzactie speciala, pre-negociata. Este, totusi, relevant faptul ca acest pret (62 de lei/ actiune) este exact pretul tinta identificat de analistii de la Blue Rock Financial Services si citat de ECONOMICA.NET in august anul trecut.Corectiile de pret vor avea loc pana la „data cu dividend”, adica ultima zi in care se mai pot face achizitii astfel incat investitorul sa fie intregistrat la data care ii da dreptul de dividend.