Bursa ar fi castigat 15 mld. daca multinationalele ar fi pus umarul la listari la fel de mult ca statul - 18 septembrie 2015
Capitalizarea bursei de la Bucuresti ar fi fost de peste 47 miliarde de euro, cu 50% mai mare decat in prezent, potrivit calculelor ZF, daca multinationalele si-ar fi listat businessurile locale, multe dintre ele preluate de la statul roman si delistate de la bursa. Statul, prin programul de privatizare in masa din anii nouazeci si prin ofertele publice de actiuni din ultimii ani, a fost principalul contributor la dezvoltarea bursei de la Bucuresti. Insa fata de inceputul anilor 2000, bursa este astazi mai saraca cu cateva zeci de emitenti. Companii precum producatorul Automobile Dacia, azi parte din grupul francez Renault si cea mai mare companie din Romania, Silcotub, Arctic Gaesti, Azomures au fost delistate de la bursa odata ce au fost preluate de investitori strategici Renault, Tenaris, Arcelik si Ameropa.