Motivati de datorii - Trade Talk 16 mai 2024

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 17 mai 2024 08:03, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
Trade talk logo.png

Rambursarea imprumuturilor a fost o motivatie din ce in ce mai importanta pentru listarile publice.

Costurile de imprumut mai mari au efecte complexe, fiind prezentate, de multe ori, ca un motiv de a amana listarea pe bursa. Dar atunci cand bursele sfideaza dobanzile si inflatia, o vanzare de actiuni poate fi o oportunitate excelenta de a rambursa niste imprumuturi.

In ultimele 12 luni, rambursarea datoriilor a fost mentionata ca argument pentru oferte publice initiale de 28.5 mld. USD, arata datele compilate de Bloomberg. Cifra reprezinta o crestere de 56% fata de anul trecut.

Nu este suprinzator. Desi dobanzile sunt ridicate, iar Fed-ul nu pare ca va reduce costurile de imprumut prea curand, bursele au urmat o tendinta de crestere. Indicele S&P 500 a urcat cu aproximativ 12% de la inceputul anului, iar indicele european Stoxx 600 a crescut cu circa 10% in aceeasi perioada.

Evgenia Molotova, manager senior de investitii la Pictet Asset Management, spune ca IPO-urile sunt o solutie pentru unele companii in contextul cresterii costurilor de imprumut, chiar daca evaluarile nu sunt nici pe departe apropiate de epoca dobanzilor zero. Optimismul pietelor bursiere inseamna ca majorarea capitalului propriu pentru a reduce gradul de indatorare nu este un lucru rau in acest moment, crede si George Maris, director de investitii pentru actiuni globale la Principal Asset Management.

In timp ce IPO-urile pentru plata datoriilor au o tendinta ascendenta clara, plasamentele de actiuni ale companiilor deja listate au inregistrat cresteri mai modeste, deoarece imprumuturile ieftine contractate in timpul pandemiei au limitat nevoia companiilor listate de a iesi pe pietele publice. Si printre companiile deja listate sunt totusi jucatori care apeleaza la piata bursiera pentru a-si reduce povara datoriilor dupa inasprirea politicii monetare. Spre exemplu, Metal Acquisition a cumparat anul trecut o mina de cupru din Australia de la Glencore pentru aproape 900 mil. USD si a apelat la pietele de datorii pentru a finanta achizitia. In conditiile in care costurile de imprumut sunt acum mult mai mari, conducerea a decis anul acesta ca o majorare de capitaluri proprii este o optiune buna. Compania era deja listata la New York, dar cererea din partea investitorilor australieni a fost atat de mare incat compania a decis sa vanda actiuni acolo, obtinand echivalentul a circa 216 mil. USD.

Contextul ne este deja familiar. Inca de la inceputul acestui an se vorbeste de o relaxare monetara, dar Fed-ul a mentinut dobanda cheie la cel mai ridicat nivel din ultimele doua decenii, in speranta de a reduce presiunile inflationiste. Asteptarile privind reduceri iminente ale ratelor au fost amanate in mod repetat de la inceputul anului, deoarece cresterea economica a ramas solida, iar preturile au continuat sa creasca intr-un ritm superior tintei anuale de 2% stabilite de Fed. In zona euro, BCE pare ca va reduce dobanzile mai repede ca Fed, insa deocamdata acestea se afla la un nivel record.

O raza de speranta s-a ivit si in SUA ieri. Potrivit celor mai recente date, preturile de consum au crescut cu 3.4% in aprilie 2024 fata de aprilie 2023, inflatia anuala fiind in scadere de la 3.5% in martie. Inflatia CORE, care elimina preturile volatile ale alimentelor si combustibililor, a fost de 3.6% luna trecuta, in scadere de la 3.8% in luna precedenta. A fost cea mai mica crestere anuala a preturilor de baza de la inceputul anului 2021.

Desi datele sunt incurajatoare, probabil nu vor convinge Fed-ul sa ia o decizie peste noapte. Mai multe informatii sunt necesare pentru a stabili daca inflatia a cedat, in sfarsit, sau nu. Daca luam in calcul si cifrele privind vanzarile de retail, nu avem prea multe motive sa credem ca vara va incepe cu dobanzi mai mici peste Ocean.

Partea plina a paharului este aceea ca bursele nu sunt impresionate de inflatie si dobanzi. Daca in urma cu mai bine de doi ani parea o certitudine ca piata bursiera va trece printr-o perioada prelungita de scaderi din cauza inflatiei, astazi stim ca scepticismul nu s-a concretizat. Forbes analizeaza aici posibilele cauze. Este de notat si faptul ca, miercuri, cea mai firava scadere a inflatiei din SUA a fost suficienta pentru a impinge S&P 500 la un nou nivel record. 

TOP TRENDING

IPO:  Oferta publica Premier Energy s-a incheiat ieri prin vanzarea a 36 de milioane de actiuni la pretul final de 19.5 RON pe actiune, fara realocari intre transe si fara tranzactii suplimentare. La 1,000 de actiuni subscrise, un investitor primeste 125 de actiuni, pe fondul unei supra-subscrieri semnificative. Data estimata pentru debutul la tranzactionare pe piata principala a BVB e 27 mai.

Declin: Profitul net al gigantului chinez Alibaba a scazut in cel de-al patrulea trimestru fiscal. Profitul net atribuibil actionarilor ordinarii a fost de 3.3 mld. CNY, in scadere cu 86% fata de anul trecut.

Soft start: Actiunile producatorului "Assassin's Creed", Ubisoft Entertainment, scad dupa ce grupul a emis prognoze sub asteptarile analistilor pentru actualul trimestru, semnaland un inceput lent al noului an fiscal.

Noi varfuri: Actiunile Nvidia erau in crestere in prima parte a zilei de joi, pregatindu-se pentru o posibila inchidere record. Investitorii sunt optimisti inaintea raportului de profit al companiei, de saptamana viitoare.

Semne bune: Walmart a depasit joi asteptarile privind veniturile si profitul, in conditiile in care discounterul a inregistrat castiguri semnificative din comert si a atras mai multi cumparatori cu venituri ridicate. Compania anticipeaza acum ca ar putea depasi usor previziunile pentru intregul an.

Achizitie: Johnson & Johnson cumpara compania privata de biotehnologie Proteologix pentru suma initiala de 850 mil. USD, intr-o tranzactie care consolideaza portofoliul de dermatologie al gigantului din domeniul sanatatii.

 

STIAI CA?

Walmart a avut un angajat care a depasit varsta de 100 de ani, moment la care inca lucra pentru companie. Loren Wade, un veteran din al doilea razboi mondial care a lucrat pentru companie timp de peste trei decenii, a decedat in 2016. Potrivit propriilor declaratii, stilul de viata activ (demonstrat inclusiv de pastrarea jobului) a fost secretul longevitatii lui Wade.