Prima scadere dupa 16 luni - 03 septembrie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 18 septembrie 2024 12:43, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Bursa de Valori Bucuresti a incheiat o serie de 16 luni consecutive de crestere dupa o scadere abrupta la inceputul lunii august care nu a mai putut fi recuperata. Pe parcursul acestor 16 luni, cresterea a fost de 73%. In luna august, indicele BET-Total Return, care reflecta evolutia celor mai tranzactionate 20 de actiuni si randamentele dividendelor, a avut o dinamica negativa de 1.8%. Aceasta scadere lunara este cea mai abrupta din februarie 2022, care a marcat izbucnirea razboiului din Ucraina. (Sursa: ZF)

Obiectiv indeplinit

Romania si-a indeplinit obiectivul de stocare a gazelor naturale pentru sezonul de iarna, conform unei declaratii oferite de domnul Sebastian Burduja, Ministrul Energiei. Astfel, cu un grad de umplere de 92%, Romania si-a indeplinit tinta europeana cu mai bine de doua luni inainte de termen. In zona de carbune, stocurile de la Complexul Energetic Oltenia sunt la un nivel satisfacator, iar gradul de umplere din lacurile de acumulare depaseste 70-75%. (Sursa: Economedia)

Exportul compenseaza consumul intern

Activitatea fabricililor din China a crescut modest luna trecuta in randul micilor producatori pe fondul unor comenzi de export care au compensat slabirea consumului intern. PMI Caixin/S&P Global pentru industria prelucratoare a ajuns din nou peste bariera de 50 de puncte, depasind cu putin estimarea analistilor de la Reuters. Astfel, se observa o crestere peste aceasta bariera care este linia de demarcatie intre contractie si expansiune economica. (Sursa: CNBC)

Date neconvingatoare din Germania

Ultimele date despre industria prelucratoare din Germania indica o contractie economica, pe masura ce indicatorul PMI a scazut la cel mai mic inivel din ultimele 5 luni de zile. Comenzile noi au scazut in cel mai rapid ritm din ultimele 9 luni. Cele mai recente date au indicat o noua scadere accentuata a volumelor de productie in sectorul manufacturier. Desi ritmul de contractie s-a atenuat usor comparativ cu luna iulie, acesta a fost totusi al doilea cel mai rapid din ultimele 6 luni. (Sursa: Seeking Alpha)

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE)

Purcari Wineries a anuntat decizia Consiliului de Administratie de a-l numi pe domnul Alex Filip ca Director General al Grupului incepand cu 1 ianuarie 2025. Actualul director, Victor Bostan, va prelua rolul de consilier al Directorului General pentru o perioada de un an de zile, concentrandu-se pe domeniile de Agricultura, Viticultura si Vinificatie. Presedintele Consiliului de Administratie al Purcari Wineries, domnul Vasile Tofan, a adaugat ca domnul Victor Bostan va ramane inima acestei companii, fiind cel mai mare actionar si membru al Consiliului de Administratie. (Sursa: BVB)

Intel Corporation (US.INL)

CEO-ul Patrick Gelsinger si alti directori ai Intel sunt asteptati sa prezinte consiliului de administratie, in cursul acestei luni, un plan de restructurare a activitatilor ce include o reducere a cheltuielilor de capital. Planul este anticipat sa includa idei cu privire la modul de reducere a costurilor globare prin vazarea de afaceri, care ar putea consta in unitatea sa de cipuri programabile Altera. (Sursa: Seeking Alpha)

BYD Company Limited (DE.BY6)

Compania de masini electrice si hibride chineza BYD a anuntat o cifra record de livrari pentru luna august. BYD a inregistrat o crestere de 30% comparativ cu anul trecut, depasind pragul de 370,000 de masini pe fondul cresterii accentuate de adoptie a modelelor hibrid. In ceea ce priveste masinile electrice dinamica a fost de doar 12%. (Sursa: CNBC)

Bank of America Corporation (US.BAC)

Warren Buffett a adaugat 6 mld. USD la pozitia de cash a Berkshire Hathaway dupa vanzari de actiuni ale Bank of America pe parcursul ultimelor saptamani. De la mijlocul lunii iulie, Berkshire Hathaway si-a redus participatia prin vazari de actiuni in 21 din ultimele 33 de sedinte bursiere. In ultimele 3 sedinte, conglomeratul condus de Buffett a vandut 21.1 mil. de actiuni care au generat 848.2 mil. USD in venituri, pretul mediu fiind de aproximativ 40.24 USD/actiune. (Sursa: CNBC)

NIO INC (US.NIO)

Compania chineza de masini electrice NIO a anuntat livrarea a 20,176 de autoturisme pe parcursul lunii august, reprezentand o crestere de 4% fata de aceeasi perioada din 2023. NIO reuseste astfel sa lege 4 luni consecutive cu livrari de peste 20,000 de masini. Compania va raporta rezultatele financiare pe data de 5 septembrie, cand este asteptata si prognoza de livrari pentru trimestrul in curs. (Sursa: Barron's)

The Trade Desk (US.TTD)

The Trade Desk, un pilon al spatiului tehnologic publicitar, lucreaza in secret la planuri de extindere a amprentei sale prin intermediul componentelor de baza ale televizoarelor inteligente. Compania lucreaza la propriul sau sistem de operare pentru televizoare inteligente, proiect care a inceput inca din timpul pandemiei, cu ajutorul a zeci de angajati, dintre care unii au lucrat in prealabil la Roku. Un sistem de operare pentru televizoare inteligente ar putea fi licentiat producatorilor de dispozitive ca o alternativa la Google TV, Amazon Fire TV sau Roku. (Sursa: Seeking Alpha)