La revedere, Euroins! - 20 martie 2023

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 31 octombrie 2024 11:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

ASF a decis retragerea autorizatiei de functionare a Euroins, unul dintre cei mai mari asiguratori din Romania. Totodata, ASF a promovat cererea de deschidere a procedurii de faliment a asiguratorului, dupa constatarea starii de insolventa. Caderea Euroins vine la un an dupa falimentul altui asigurator de renume, City Insurance. Potrivit raportului ASF, la sfarsitul primelor 9 luni din 2022, Euroins ocupa a treia pozitie pe piata nationala de asigurari, dupa volumul primelor totale subscrise pentru asigurari generale si de viata, cu o cota de piata de 15.83%. (Surse: ZF;ASF Romania)

Datoria externa, egala cu jumatate din PIB[edit | ]

Datoria externa a Romaniei a crescut la 150 mld. EUR, reprezentand un nivel de aproape trei ori mai mare decat rezervele valutare, care erau de 52 mld. EUR, in luna februarie. Potrivit ZF, datoria externa reprezinta jumatate din PIB al Romaniei. La nivelul datoriei guvernamentale totale, gradul de indatorare al sectorului public din Romania este sub media UE, care a fost de 85.1%, in T3 2022. (Surse: ZF;europa.eu)

Cresterea inflatiei din zona euro incetineste[edit | ]

Indicele preturilor de consum din zona euro a inregistrat, in luna februarie 2023, o crestere de 8.5% comparativ cu aceeasi luna a anului precedent. Astfel, s-a marcat o usoara incetinire fata de cresterea din ianuarie, de 8.6%, confirmand a patra luna consecutiva de declin a inflatiei. Cu toate acestea, rata anuala a inflatiei de baza (core) – care nu include categoriile de energie si alimente – s-a situat la 5.6% in februarie, accelerand cresterea anuala de 5.3% inregistrata in luna precedenta. (Sursa: MarketWatch)

Consumatorii americani, mai putin increzatori in economie[edit | ]

Indicele Michigan privind sentimentul consumatorilor americani a inregistrat o valoare preliminara de 63.4, pentru luna martie. Este o valoare mai mica decat consensul economistilor, care era ancorat la 67, o valoare similara cu cea din februarie care a fost, totodata, cea mai mare din ultimele aproape 12 luni. Astfel, consumatorii americani privesc cu mai putina incredere catre conditiile economice pe termen scurt si lung, in contextul in care presiunile inflationiste nu s-au estompat. (Sursa: Trading Economics)

Companiile zilei:[edit | ]

OMV PETROM S.A. (SNP)[edit | ]

OMV PETROM S.A. - Conducerea OMV Petrom a convocat AGA pentru 26.04.2023. Pe ordinea de zi, printre altele, se afla propunerea de dividend, in valoare de 0.0375 RON/actiune, cu o crestere anuala de 10%. Raportat la pretul de inchidere din 17.03.2023, randamentul dividendului se ridica la 7.6%. De asemenea, pe ordinea de zi se mai afla si propunerea de delistare a certificatelor globale de depozit (GDR) emise de Citibank N.A. si tranzactionate la Bursa de Valori din Londra. (Sursa: BVB)

AEROSTAR S.A. (ARS)[edit | ]

AEROSTAR S.A. - Consiliul de Administratie al Aerostar propune repartizarea unui dividend brut pe actiune de 0.18 RON, din profitul net al anului 2022. Randamentul dividendului, raportat la pretul de inchidere de vineri este de 2.3%. Data de inregistrare este propusa pentru data de 12 mai 2023 (data ex-dividend: 11 mai 2023). Data platii este propusa pentru data de 31 mai 2023. Propunerea este inclusa in convocatorul AGOA pentru data de 20/21 aprilie 2023. Valoarea dividendului propus este cu 20% mai mare decat valoarea dividendului platit anul trecut. (Surse: BVB (1);BVB (2))

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE S.A. (AROBS)[edit | ]

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE S.A. - Actionarii AROBS sunt convocati la AGA Extraordinara, pentru data de 19/20 aprilie 2023. Printre alte puncte pe ordinea de zi, se afla aprobarea transferului actiunilor Arobs pe piata reglementata a BVB, de pe SMT-BVB (AeRO). De asemenea, se propune reducerea capitalului social cu 4 mil. RON, pana la 87.1 mil. RON, ca urmare a anularii a 40.1 mil. actiuni dobandite de catre societate. (Sursa: BVB)

TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA BRASOV (TSLA)[edit | ]

TRANSILVANIA LEASING SI CREDIT IFN SA BRASOV - Ordinea de zi a sedintei AGOA Transilvania Leasing si Credit IFN, convocata pentru data de 6/7 aprilie 2023, a fost completata cu un nou punct, la solicitarea actionarului Transilvania Investments Alliance. Astfel, actionarul propune distribuirea unui dividend brut per actiune 0.00478 RON cu un randament de 9.56%, raportat la inchiderea de vineri. Data de inregistrare propusa este 7 iunie 2023 (data ex-dividend: 6 iunie 2023). Societatea nu a mai acordat dividende din anul 2019. (Surse: BVB (1);BVB (2))

PREFAB SA BUCURESTI (PREH)[edit | ]

PREFAB SA BUCURESTI - Conducerea companiei Prefab, producator de prefabricate din beton, a convocat AGA pentru data de 26.04.2023. Pe ordinea de zi, printre altele, se afla si propunerea de repartizare a profitului realizat in 2022, in suma de 7.75 mil. RON. In acest sens, conducerea companiei propune distribuirea a 63% din profitul net sub forma de dividende, rezultand un dividend brut/actiune de 0.10 RON. In baza pretului de inchidere din 17.03.2023, randamentul dividendului propus este de 4%. Pe ordinea de zi se mai regaseste si o propunere de contractare a unui credit in valoare de 10 mil. RON, in vederea sustinerii programului de investitii din anul 2023. De asemenea, conducerea companiei propune si initierea unui program de tip „stock option plan”, pana la limita de 7.5% din capitalul social. (Sursa: BVB)

SIF OLTENIA S.A. (SIF5)[edit | ]

SIF OLTENIA S.A. - Conducerea SIF Oltenia propune spre aprobare in AGA, ce va avea loc pe 27.04.2023, mentinerea profitul net al anului 2022 in cadrul societatii. Astfel, se propune ca intreg rezultatul exercitiului financiar din 2022, in suma de 164.8 mil. RON, sa fie repartizat in categoria de “alte rezerve”, in vederea sustinerii viitoarelor investitii, in conditiile unui an 2023 plin de incertitudini. (Sursa: BVB)

VRANCART SA (VNC)[edit | ]

VRANCART SA - Consiliul de Administratie al producatorului de carton, Vrancart, a convocat AGA pentru data de 27.04.2023. Pe ordinea de zi se afla, printre altele, propunerea distribuirii de dividende in valoare de 12 mil. RON, rezultand un dividend brut/actiune de 0.01 RON. Raportat la pretul de inchidere din 17.03.2023, randamentul dividendului propus este de 5.9%. (Sursa: BVB)

Volkswagen AG (DE.VOW)[edit | ]

Volkswagen AG - Volkswagen intentioneaza sa investesca in mine (litiu, cobalt, nichel) pentru a reduce costul cu productia bateriilor necesare pentru vehiculele electrice. Compania tinteste ca jumatate din cererea proprie de materii prime pentru baterii sa fie suplinita de propriile mine. Strategia se aliniaza cu tendinta marilor producatori din piata de a dobandi un control mai mare asupra unor parti ale lantului de aprovizionare, care era inainte lasat in seama tertilor. (Sursa: Reuters)

Microsoft Corporation (US.MSFT)[edit | ]

Microsoft Corporation - Microsoft a anuntat ca va integra tehnologia GPT-4, recent lansata de catre Open AI, in produsele Excel, Word, Outlook si Powerpoint din pachetul Microsoft Office. Astfel, tehnologia va asista utilizatorii aplicatiilor in realizarea a numeroase activitati – precum redactarea de documente, e-mail-uri si altele. Aceste aplicatii vor fi lansate in lunile urmatoare. (Sursa: Bloomberg)