Ciubotaru, Tradeville: Ne putem astepta la conturarea unui trend descendent pe bursa din SUA - 28 septembrie 2010
Bursa de Valori Bucuresti a incheiat prima sedinta de tranzactionare a saptamanii cu aprecieri modeste, cel mai mare avans fiind inregistrat de SIF-uri.“Din cauza ca saptamana trecuta SIF-urile au fost in centrul atentiei, ca urmare a evolutiei pozitive a burselor americane, interestul investitorilor s-a mutat in aceasta sedinta pe actiunile de rangul al doilea. Din nou, problemele de ordin politic intern nu au fost luate in seama, insa trebuie sa tinem cont de faptul ca toate acestea se aduna, urmand a se reflecta in pretul actiunilor, in conditiile unor scaderi importante pe pietele externe”, a declarat Andrei Ciubotaru (foto), seful departamentului de brokeraj din cadrul Tradeville, pentru Wall-Street.Lichiditatea pietei de actiuni a fost de 49,11 milioane lei (11,56 mil. euro), in timp ce rulajul total a fost 50,1 milioane lei (11,8 mil. euro).Rulajul pietei a fost majorat ca urmare a unor tranzactii de tip Deal cu actiunile Bursei de Valori Bucuresti (BVB) si Socep Constanta (SOCP). Titlurile BVB au facut obiectul unor schimburi de 19,82 milioane lei, la un pret de 41 lei, cel mai mare de la listare.Pe de alta parte, 22,2 milioane de actiuni Socep au fost schimbate pentru 10,1 milioane lei, cotatia fiind mai mare cu 14,9%, de 0,396 lei. In sedinta de vineri, SIF Oltenia (SIF5) a renuntat la participatia sa in operatorul portuar.Brokerul Tradeville se asteapta ca rulajul pietei regular sa se mentina la aceleasi cote si estimeaza ca vor mai aparea tranzactii de tip Deal si in perioada urmatoare.Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a urcat cu 0,93%, pana la 5.260,24 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a castigat 0,87%, pana la 3.051,36 puncte.Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 1,17%, pana la 23.571,03 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a crescut cu 0,90% la 10.540,41 puncte.Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a castigat 0,90%, la 480,62 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a urcat cu 0,82%, la 756,60 puncte.“Bursa va evolua in lateral, cat timp bursa americana va creste, deoarece nu sunt bani noi in piata. Totusi, ma astept ca in scurt timp indicii americani sa stabileasca noi maxime locale, care sa duca, mai apoi, la conturarea unui nou trend descrescator, care va fi preluat ca atare si de Bursa romaneasca”, prognozeaza Ciubotaru.Titlurile BRD SocGen (BRD) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 3,98 milioane lei, iar pretul a urcat cu 1,67%, la 12,2 lei, iar actiunile Banca Transilvania (TLV) au stagnat la 1,4 lei, pe tranzactii de 1,27 milioane lei. Actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au crescut cu 0,89%, la 1,13 lei, pe rulaje de 2,18 milioane lei, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 1,38%, la 1,47 lei, pe schimburi de 2,04 milioane lei.Pe de alta parte, titlurile SIF Moldova (SIF2) au crescut cu 0,88%, la 1,14 lei, pe tranzactii de 1,49 milioane lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au urcat cu 1,77%, la 0,575 lei, pe schimburi de 992.600 lei.Din sectorul energetic, actiunile OMV Petrom (SNP) s-au apreciat cu 0,30%, la 0,331 lei, pe o lichiditate de 1,03 milioane lei, iar titlurile Transgaz (TGN) au crescut cu 0,67%, la 255,7 lei, pe schimburi de 570.100 lei.In piata Regular, actiunile BVB au stagnat la 40 lei, pe rulaje de 1,62 milioane lei, in timp ce titlurile Socep au scazut cu 10,86%, la 0,353 lei, pe o lichiditate de 937.600 lei.Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile Mecanica Ceahlau (MECF), de 13,92%. Ultimul pret a fost de 0,09 lei/actiune, iar rulajul atras a fost de doar 45 lei. Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost inregistrata de UCM Resita (UCM) de 14,89%, la pretul de 0,16 lei, pe schimburi de 928,5 lei.