Multe simptome, aceeasi boala - 22 august 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 6 noiembrie 2024 11:23, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Investitorii au in vedere un viitor sumbru pentru economia globala. Reluarea vanzarile de pe activele de risc in a doua parte a saptamanii trecute reprezinta un mesaj negativ pe care pietele financiare internationale il transmit catre factorii de decizie politica, mediul de business si consumatori. Perspectiva reintrarii in recesiune a economiei americane pare a se contura din ce in ce mai clar, iar acest lucru se vede cel mai bine pe pietele de bonduri, unde titlurile de stat emise de Trezoreria SUA se afla la minime istorice. Emisiunea cu scadenta la zece ani a coborat chiar si sub 2% in cursul zilei de joi, ceea ce arata ca investitorii prefera sa parcheze banii in titlurile de stat, in asteptarea unor vremuri deloc bune.Intr-un articol publicat in Business Insider, expertul financiar John Mauldin spune ca miscari ca cele care au avut loc in ultimele saptamani in curba de randament a bonurilor de tezaur ale SUA totdeauna au fost prevestitoare ale intrarii economiei intr-o faza de declin. Recesiunile sunt, prin definitie, deflationiste, iar coborarea randamentelor indica un astfel de scenariu. Mauldin afirma ca daca Rezerva Federala Americana ar lansa un al treilea program de relaxare cantitativa pentru a lupta contra deflatiei ar demonstra ca nu intelege ca nu avem o problema de lichiditate, ci una a datoriilor in exces.Disfunctionalitatile din piata creditului sunt cele care imping economia in recesiune considera, la randul ei, Kelly Evans, editorialist la Wall Street Journal. Intr-o interventie la CBNC, aceasta a spus ca invocarea vanzarilor in lipsa, a sentimentului de piata sau a titlurilor din ziare ca factori negativi care afecteaza economia reala nu reprezinta decat o ignorare a fundamentelor. Acestea sunt doar simptome ale unei boli a datoriilor in exces, care a aparut la finele unei perioade de doua decenii de "boom" in creditare. Procesul de achitare a datoriilor pune presiuni asupra revenirii economice, a zis Evans.Acelasi mesaj pesimist vine si dinspre pietele de actiuni, unde indicele Dow Jones Average Industrial a coborat din nou sub nivelul de 11.000 de puncte, dupa ce pana la inceputul saptamanii trecute a consemnat un rebound consistent. Ultima valoare de tranzactionare de vineri a acestuia era de 10.817,65 puncte, iar bursa americana se apropie de confirmarea intrarii intr-o piata bear. Acest lucru deja s-a intamplat pentru o serie de Burse importante. Bloomberg a afisat un grafic al companiei canadiene Gluskin Sheff care arata pietele cu scaderi mai mari de 20% fata de ultimele maxime. India, Portugalia, Argentina, Belgia, Norvegia, Elvetia, Suedia, Spania, Olanda, Rusia, Germania, Danemarca, Franta, Brazilia, Luxemburg si Austria se afla pe aceasta lista, in timp ce Bursele din Finlanda, Italia si Grecia au picaje mai ample de 30%.Bill Strazzullo, chief market strategist la Bell Curve Trading, considera ca si la New York Stock Exchange indicele Dow Jones va cunoaste un proces similar. El spune ca timp de doi ani indicii Bursei americane au incercat sa revina la maximele din 2007, dar in primavara s-au oprit intr-o zona echivalenta cu 75-85% din picajul crizei. Spatiul de crestere era asadar limitat, iar raportul dintre risc si recompensa parea limitat pentru a justifica noi cumparari. "Era ca si cum a-i traversa un camp minat pentru a lua de jos o moneda de 25 de centi", a declarat Strazzullo pentru CNBC adaugand ca acum piata face ceea ce stie mai bine, si anume se intoarce catre o valoare fair. Aceasta s-ar situa in zona de 10.500 puncte pe Dow Jones, insa, de regula, piata se invarte in jurul acelei valori, ceea ce inseamna ca ar trece si sub reperul amintit. Cei de la Bell Curve Trading iau in calcul ca Dow Jones ar putea ajunge chiar si la 9.000 in acest proces de descoperire a pretului.Scott Black, presedinte la Delphi Management din Boston, apreciaza ca actiunile din componenta indicelui S&P500 sunt acum ieftine, cu un raport dintre castiguri si pretul actiunii de 11, insa nu exclude ca din volatilitatea imprimata pietelor acestea ar putea ajunge chiar mai jos. El a spus pentru CNBC ca existenta unor factori exogeni, precum problema datoriilor suverane din Europa, cer un premium de risc pentru detinerea de actiuni, ceea ce justifica preturile scazute.Indicatorii de ordin fundamentali ai companiilor americane s-ar putea insa deteriora daca economia SUA intra in declin. Acest scenariu nu este deocamdata luat in calcul de Rezerva Federala Americana. Potrivit Bloomberg, seful reprezentantei din New York a acestei institutii, a declarat, la finele saptamanii trecute, in doua discursuri tinute in New Jersey, ca evolutiile vor fi "in cel mai rau caz mixte" si ca riscul reintrarii recesiune ramane "destul de scazut".Pe de alta parte, Fed ia in calcul o crestere anemica pe fondul unei inflatii modeste. Aceasta perspectiva a stat la baza deciziei recente a institutiei de a mentine dobanzile de politica monetara la niveluri exceptional de scazute pana in 2013. Explicatia a venit de la Sandra Pianalto, presedintele Fed-ului din Cleveland, si a fost facuta cu prilejul unei vizite la Colombus, statul Ohio. Conform Bloomberg, Pianalto a mai zis ca bancile s-au pozitionat mai bine pentru o economie slaba, imbunatatindu-si calitatea activelor, stabilizand pierderile pe parte de creditare si ameliorandu-si profitabilitatea.Declaratiile linistitoare din partea Fed nu sunt insa crezute de piata, spune Dennis Gartman, in ultima editie a newsletter-ului Gartman Letter, citat de Bloomberg. El afirma ca aurul este acum moneda mapamondului si ca intarirea acesteia exprima convingerile investitorilor potrivit carora autoritatile monetare si fiscale nu vor face nimic bine, dar vor face, in acelasi timp, totul gresit.John Mauldin are o viziune similara: "Fed a anuntat ca va mentine ratele de dobanda scazute pana in 2013. Ei practic ii imping pe oameni catre activele riscante, in cautare de randamente, exact in momentul in care alunecam in recesiune, ceea ce va expune acele investitii la cel mai ridicat nivel de risc. Cred ca aceasta poveste se va sfarsi in lacrimi si prin trimiterea la pamant a celor in pragul pensionarii, care se vor afla in cea mai proasta situatie."Vineri, doua mari banci de pe Wall Street, Citigroup si JP Morgan Chase & Co., si-au revizuit in sens negativ prognoza de crestere economica. Astfel, Citi a inclus asteptari de crestere economica de 1% pentru ultimul trimestru din 2011, fata de 2,5% anterior, in timp ce in primul trimestru al anului urmator avansul economiei SUA ar trebui sa fie de 0,5%, de trei ori mai mic decat cel de 1,5% estimat anterior. JP Morgan a revizuit, de asemenea, la 1,6% cresterea economica pentru anul in curs, in timp ce in 2012 PIB-ul ar urma sa se majoreze tot cu 1,6%, comparativ cu prognoza de 2,7% realizata in prealabil.Neal Soss, economist-sef la Credit Suisse, a declarat pentru CNBC ca banca elvetiana are in calcul si un scenariu potrivit caruia economia SUA ar intra in declin. Nu ar fi vorba, in acest caz, de o recesiune in forma de "W" pentru ca indicatorii slabi din piata muncii din etapa de revenire ne-ar spune ca America s-a aflat in aceeasi recesiune.Declinul de vineri de la New York Stock Exchange a fost amplificat de scaderea cu 20,03% a actiunilor companiei tehnologice Hewlett-Packard, care a ratat estimarile. Socul de pe acest emitent pune in garda investitorii asupra unei eventuale deteriorari a indicatorilor fundamentali in cazul efectelor negative la nivel macro. Portalul de informatii financiare Zero Hedge a publicat o lista cu 40 de investitori institutionali care au afisat in portofolii pierderi de peste 40 milioane dolari pe actiunile Hewlett-Packard.Nume precum UBS, Paulson & Co., Alliance Bernstein sau T. Rowe Price indicau pierderi intre 100 milioane USD si 200 milioane USD. Fidelity Investment si Vanguard Group consemnau scaderi in portofolii de 225 milioane USD si, respectiv 481 milioane USD. Trei institutionali, State Street Global Advisors, Dodge & Cox si BlackRock, cu expuneri mai ridicate pe Hewlett-Packard, aveau pierderi depasind 600 milioane.