Cel mai slab trimestru pentru Bursa dupa 2009, cu pierderi mai mari decat in perioada minimelor - 01 iulie 2010

Versiunea din 6 noiembrie 2024 11:42, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa a incheiat cel mai slab trimestru din 2009 si pana in prezent, cu pierderi de peste 20% pentru indicele BET si 38% pentru BET-FI, mai mari chiar si decat cele inregistrate in primele trei luni ale anului trecut, cand piata atinsese minimele. Perioada aprilie-iunie a anulat aproape complet cresterile de la inceputul anului, indicele BET, care urmareste evolutia celor mai lichide 10 actiuni de pe piata, cu exceptia SIF-urilor, inca pastrand un avans de 1,1% fata de finalul anului trecut.Indicele SIF-urilor, BET-FI, stersese cresterile din 2010 inca din luna mai, ajungand in prezent la o scadere de 16,8% comparativ cu nivelul de la sfarsitul anului trecut. Trimestrul al doilea din acest an a fost totodata si unul dintre cele mai slabe din istorie, fiind depasit la nivelul indicilor de perioada care a prins caderile din octombrie 2008, in contextul turbulentelor de pe pietele internationale, cauzate de explozia in Statele Unite a crizei subprime si de caderea gigantului Lehman Brothers. In cazul BET a fost depasit si de perioade din ‘97-’98, cand suferise si scaderi trimestriale de peste 50%. Cu toate acestea, brokerii spun ca investitorii nu au simtit ultimele trei luni din acest an ca fiind asa dezastruoase, deoarece, spre deosebire de caderile din 2008-inceputul lui 2009, trendul descendent a fost insotit de o volatilitate ridicata. „Investitorii nu l-au simtit totusi asa dezastruos, pentru ca volatilitatea ridicata, cu fluctuatii pe ambele directii, le-a permis sa castige destul de bine”, a precizat Darie Moldovan, directorul de tranzactionare al societatii de intermediere financiara Broker Cluj. El se asteapta, de altfel, ca volatilitatea sa se mentina in lunile urmatoare. Alti brokeri subliniaza ca pe Bursa au ramas in prezent in principal investitorii speculatori, iar acestia se bucura cand oscilatiile sunt puternice. „Cei care au ramas in piata sunt speculatorii, carora le-a prins bine fluctuatiile din ultimul trimestru. Pentru ei conteaza prea putin imaginea pe termen lung, fiind interesati in primul rand de amplitudinile pe termen scurt”, a precizat Mihai Chisu, broker in cadrul societatii IFB Finwest. Directia pietei, tot mai greu de estimatEl spune ca investitorii pe termen mediu sunt tentati sa intre pe piata, dar trebuie sa manifeste o mare precautie. „Este foarte greu de prezis evolutia Bursei pe termen de cateva luni, e chiar aproape imposibil sa spui cu oarecare certitudine ca in doua-trei luni vom avea o anumita evolutie. De altfel, investitorii pe termene mai lungi au inceput sa capete valente de speculatori, ca urmare a faptului ca, pe acest trend negativ, revenirile pietei uneori sunt foarte puternice”, spune Chisu. Dintre actiunile mari de pe piata, o scadere puternica in ultimele trei luni au avut actiunile SIF Transilvania (SIF3), care au pierdut 45%. O evolutie foarte slaba au avut si titlurile BRD, care au inregistrat o scadere de 35%. Caderea bursei locale, care a avut loc in principal in luna mai, a venit pe fondul tendintei de pe pietele externe, care au atins in acea luna minime locale. Potrivit unei analize realizate de firma britanica de investitii Bespoke Investment Group, principalele piete de actiuni ale lumii sunt foarte aproape de a cobori sub minimele din mai. La nivelul de inchidere de marti, piata din Statele Unite mai avea doar 0,16% pana la nivelul din mai, iar Bursa din Marea Britanie, doar 0,45%. Piata chineza a atins, de altfel, un nou minim pe trendul puternic descendent pe care se afla de aproape un an si care a dus-o cu 30% sub varful atins pe 4 august 2009. Brokerii spun ca evolutia pietelor externe determina si directia bursei locale, iar evenimentele interne amplifica variatiile actiunilor listate pe piata de la Bucuresti.