Seful BCR: Facem promotii pentru a le aminti clientilor ca suntem aici sa dam credite - 05 septembrie 2011

Versiunea din 6 noiembrie 2024 12:20, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

BCR a recurs in ultimele luni la promotii succesive la creditul de retail pentru a reaminti pietei ca totusi se dau credite, dupa o vreme in care clientii s-au obisnuit cu ideea ca bancile au inghetat creditarea, spune Dominic Bruynseels, presedintele executiv al celei mai mari banci de pe piata. "A fost un dublu scop, atat de a lua clienti de la alte banci prin refinantare, cat si de a reaminti pietei ca bancile dau credite, iar noi in special vrem sa dam credite. Sunt multumit ca atat clientii, cat si angajatii nostri si-au reamintit de aceasta activitate de creditare dupa ce se obisnuisera cu ideea ca lucrurile sunt inghetate si ca atare am vazut vanzari duble fata de perioada dinaintea promotiei." Bancherul nu considera costisitoare astfel de actiuni de stimulare a cererii de credite, chiar daca marja neta de dobanda a BCR a scazut la un minim de 5,6% la jumatatea anului, iar veniturile nete din dobanzi au scazut cu peste 14% in semestrul I, pana la 1,6 mld. lei. "Prefer sa privesc lucrurile pe termen lung si mi se pare mai important sa reamintesc pietei ca noi dam credite decat sa ma uit doar la impactul pe termen scurt asupra veniturilor." Sustinem sectoarele care pot da un imbold economiei Bruynseels spune ca fara incurajarea consumului local economia nu-si poate reveni de-a binelea doar pe seama exporturilor, care depind de fluctuatiile cererii pe pietele din zona euro. "Noi incercam sa sustinem si zona exporturilor, unde am ajuns la o cota de piata de circa 30% din top 100 companii exportatoare, dar si consumul local. Tinta este sa sprijinim acele industrii si sectoare care pot da un imbold important activitatii economice, iar pe zona corporate aceasta inseamna cu precadere exportatori si proiecte de infrastructura. Pe coridorul IV de drumuri avem deja acorduri de finantare semnate pentru 7 din 12 sectoare." Nu in ultimul rand, el afirma ca raman o prioritate proiectele cu fonduri europene, unde BCR revendica o cota de piata de 43%. Tot la corporate, o zona importanta pentru BCR o reprezinta municipalitatile, unde inregistreaza o cota de piata de circa 70%. "Nu vad o problema cu expunerile pe acest sector, cred ca riscul este bine controlat avand in vedere ca si FMI urmareste aceasta zona, iar cheltuielile sunt monitorizate de catre Ministerul Finantelor." Cat priveste finantarea consumului, obiectivul celei mai mari banci din sistem este sa genereze activitate de creditare "pentru cei care isi permit sa se imprumute". "Vrem sa dam credite, dar prin oferte responsabile." Chiar daca a recastigat cota de piata pe retail prin refinantari de credite, Bruynseels considera exagerata ideea unui "razboi" al ofertelor intre banci. "Activitatea de refinantare este o consecinta a Ordonantei 50/2010 a carei implementare a fost exagerata prin aplicarea asupra intregului portofoliu de credite si din acest motiv lucrurile s-au accelerat pe piata la un moment dat. Sigur ca poti privi posibilitatile de refinantare a creditelor drept o amenintare, dar eu le privesc ca pe o oportunitate: noi avem cam un sfert din piata, inseamna ca raman trei sferturi din care sa mai castigam de la altii." Seful BCR sustine ca pe net banca a castigat clienti in ultimele trei - patru luni prin refinantare. De la inceputul lunii iunie banca a primit cereri de refinantare de credite ipotecare si de nevoi personale garantate in volum de 35 mil. euro. In acelasi timp, in primul semestru a acordat credite de nevoi personale de 1 mld. lei. In etapa a patra a programului Prima casa BCR a aprobat 3.000 de cereri de credit, care inseamna finantari totale de pana la 20 mil. euro, iar alte 2.500 sunt in curs de procesare. Ne asteptam ca piata sa ne urmeze cu dobanzile la depozite Pe langa ofertele de dobanda la credite mai generoase pentru atragerea de clienti noi, presiunea asupra marjei nete de dobanda a fost determinata atat de problemele cu creditele neperformante care continua sa creasca mai ales pe zona IMM-urilor, dar si de faptul ca in primele luni ale anului BCR a platit dobanzi mai ridicate la depozite. "Am platit sus in primele luni, dar acum am operat mai multe reduceri si ne asteptam ca piata sa ne urmeze. Stim ca este important sa fim competitivi cu dobanzile la depozite, dar in acelasi timp oferim rate foarte bune la creditele in lei si la euro mai ales prin Prima casa si ca atare trebuie sa extindem spreadul." BCR a ajuns in prezent cu dobanzile la depozitele in lei chiar sub pragul de 6% pe an, iar alti jucatori mari precum BRD, Raiffeisen sau UniCredit sunt in aceeasi zona. Un alt efect negativ asupra marjei de dobanda mentionat de Bruynseels a fost injumatatirea randamentelor la titlurile de stat in ultimul an. Am finantat proiecte eoliene, urmarim moda investitiilor in proiecte medicale Asemenea altor bancheri, Bruynseels remarca nivelul scazut al investitiilor straine directe care nu-si revin dupa caderea din 2010. "Vedem ceva interes pe anumite proiecte, insa in general activitatea este slaba." Pe zona de proiecte de investitii noi, el mentioneaza finantarea unor proiecte de energie eoliana. BCR este foarte interesata de sectorul energetic, sustinand puternic demersurile de realizare dupa multe amanari a hidrocentralei de la Tarnita. "Este un fapt pozitiv ca se fac investitii in energie in Romania pentru ca energia si pretul acesteia vor fi elemente cruciale in economia mondiala si cu cat facem mai mult pentru a ne asigura o pozitie buna la acest capitol, cu atat mai bine." Bancherul spune ca vede in continuare interes pe piata si pentru sectorul medical, care a absorbit mai multe investitii in clinici si spitale noi in ultimul an. "A devenit un fel de moda in aceasta zona si de aceea suntem atenti in selectia operatorilor pe care ii finantam." Anul agricol foarte bun a atras si atentia BCR, ca si a altor banci care de obicei nu sunt entuziasmate sa crediteze acest sector din cauza atomizarii proprietatilor. "Intr-adevar, agricultura are un an bun si sustinem si traderi de cereale, si producatori. Perspectivele sunt bune, dar e loc de mai mult, de exemplu pe partea de leasing de tractoare. Este insa necesara mai intai o comasare a parcelelor de teren pentru exploatare eficienta." Pe de alta parte, BCR este interesata sa se implice in sustinerea companiilor de stat viabile discutand cu autoritatile formule de rezolvare a blocajelor financiare. "Este nevoie de crearea unor structuri de finantare prin care sa poata fi sustinute companiile de stat viabile, prin care sa le fie sustinut cash-flow-ul. Ne uitam la anumite modalitati posibile si sper sa gasim solutii." La ultimele discutii cu FMI a fost luata in calcul varianta securitizarii datoriilor ale unor companii de stat pentru iesirea din blocajul financiar. Revenirea businessului va fi lenta, mai mult spre finalul anului si accelerat in 2012 Seful celei mai mari banci de pe piata nu se asteapta la o imbunatatire spectaculoasa a rezultatelor in semestrul al doilea, in conditiile in care economia se misca atat de lent, iar zona externa ramane marcata de incertitudine. "Spre sfarsitul anului cred ca vom incepe sa vedem bani din contractele de finantare pe infrastructura si in general va mai creste creditarea, urmand sa se accelereze anul viitor si pe parcurs se va anima si creditul de consum. Va fi insa un proces lent", crede Bruynseels. In prima jumatate a anului grupul BCR a raportat un profit net dupa IFRS de 37,8 mil. euro, in scadere cu 67% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Astfel, la capitolul profit in IFRS cea mai mare banca de pe piata a alunecat pe locul al treilea, dupa BRD si Raffeisen, in timp ce dupa standardele romanesti de contabilitate este pe locul al doilea dupa BRD. In ultimii doi ani BCR a reusit sa recupereze vizibil cota de piata dupa active, intarindu-si pozitia de lider, motorul fiind creditarea pe zona corporate. Totusi, pe langa cresterea cotei de piata, banca a suferit o deteriorare substantiala a profitabilitatii din cauza costurilor cu creditele neperformante. In pofida scaderii profitului si a mentinerii unui cost ridicat cu creditele neperformante, Bruynseels afirma ca BCR este foarte bine capitalizata in prezent si nu exista niciun risc din aceasta privinta. Semnalul de alarma ar fi cresterea raportului cost/venit la 50% Grupul BCR a raportat pe semestrul I o deteriorare a raportului cost/venit la 40,9%, fata de 32,9% in urma cu un an, ca urmare a scaderii veniturilor, insa Bruynseels afirma ca la nivel de banca exclusiv raportul se situeaza sub 40%, nivel care il multumeste in contextul dat. "O sa ma ingrijoreze daca se va duce spre 45%, iar daca ar fi sa ajunga la 50% ar fi de luat masuri dure." Din acest punct de vedere, seful BCR spune ca nu exista o presiune pentru reducerea personalului. "Problema nu este sa taiem din efective, ci sa folosim resursele umane de care dispunem in mod cat mai eficient. De pilda, avem mai mult de lucru pe partea de recuperare de creante, orientam mai mult personal in aceasta zona." Avem cazuri de credite restructurate si de 3 - 4 ori Din cauza prelungirii recesiunii, BCR a fost nevoita sa restructureze credite corporate si de cate 3 - 4 ori, banca hotarand sa sustina mai departe afacerile cu potential. "Verificam daca fundamentele raman in picioare, daca modelul de business mai este viabil, care sunt pers pectivele de business si, nu in ultimul rand, modul in care opereaza managementul - un aspect foarte important. Celor cu potential le acordam sustinere in continuare si restruc turam creditele chiar repetat", spune Bruynseels, prezicand insa ca banca are totusi datoria fata de actionarii care i-au dat capital sa recupereze banii dati in credite. "Din pacate avem si cazuri cand nu mai credem ca putem recupera din bani si atunci solutia este executarea silita si vanzarea." In retail, bancherul sustine ca "ultimul lucru pe care ni-l dorim este sa-i dam pe oameni afara din case; mai bine gasim o formula prin care continua sa plateasca cat de cat". BCR lucreaza insa si cu firme specializate in recuperarea de creante carora le vinde credite nepeformante. E bine ca dintre corporate si retail sa mearga bine macar un motor BCR va continua sa castige cota de piata pe zona corporate mai ales cand se vor activa contractele de finantare pentru infrastructura si vor incepe sa intre bani din comisioane si dobanzi. "Putem si vom mai creste cota, spre finalul anului va incepe sa se vada si infrastructura in bilantul nostru." Chiar daca banca-mama Erste pune mare pret pe businessul de retail, la BCR in ultimii ani motorul de sustinere a afacerilor a ramas segmentul corporate. "Este o chestiune de timing. Este grozav sa ai un echilibru intre dinamica pe retail si cea pe corporate, insa sunt vremuri bune cand pentru una, cand pentru alta, uneori pentru ambele in acelasi timp. Important este sa nu ai probleme cu ambele motoare odata. Cred ca pentru noi in perioada de recesiune a fost foarte bine sa avem acest motor bun pe zona corporate." Avem suficienta independenta la nivel de strategie Ca sef al unei banci din grupul Erste, Bruynseels afirma ca se simte sustinut total si destul de independent in decizii in raport cu Viena. "Viena ne furnizeaza finantare - pe baze comerciale, si ne bazam mult pe grup din acest punct de vedere. La nivel de strategie avem suficienta indepedenta, insa suntem si destul de legati de restul grupului pentru a prelua experientele bune alte altora si a obtine rezultatul maxim." Romania trebuie sa parieze pe doi cai: piata de lei pe termen lung si criterii de adoptare a euro In pofida socurilor succesive care zdruncina zona euro, Bruynseels crede ca este bine ca Romania sa-si pastreze tinta de adoptare a monedei unice. "Aceasta tinta poate actiona ca un scut pentru mentinerea disciplinei fiscale si controlul inflatiei. Sigur ca exista si avantaje de a fi in afara zonei euro, uitandu-ne de exemplu la Marea Britanie, insa pe de alta parte lipseste protectia clubului euro. Ai libertate de politica economica, dar mai putina protectie. Este o alegere politica, dar si economica." Totusi, bancherul considera ca ar prinde bine economiei dezvoltarea unei piete de finantari in lei pe termen lung. "Sunt ceva pasi in aceasta directie, insa progresul este lent fata de ce ne-am dori." In contextul indepartarii orizontului rezonabil de inlocuire a leului cu euro, Bruynseels crede ca Romania este in situatia "de a paria pe doi cai". "Trebuie sa construim o curba de randamente pe termen lung la lei si in acelasi timp sa urmarim in continuare indeplinirea criteriilor pentru trecerea la euro." Pot sa fiu manager si de crestere, si pe timp de criza Bruynseels spune ca acesti trei ani i-au schimbat complet perceptia asupra Romaniei fata de momentul cand a venit aici prima data in primavara lui 2008 si considera ca economia pastreaza in continuare potentialul unei piete in dezvoltare, cu o combinatie foarte atractiva de factori de crestere in pofida crizei din ultimii ani. El considera un atu pentru Romania faptul ca nu a existat o criza bancara. "Nici nu exista perspectiva sa se intample asa ceva." De asemenea, vede un avantaj financiar urias in volumul mare de fonduri de la UE, care ar trebui atrase intr-o masura cat mai mare posibil. Bancherul se declara un manager profesionist, care isi poate face treaba si in conditii de piata in crestere rapida, si pe timp de recesiune. "In cei 27 de ani petrecuti la Barclays am vazut si cresteri economice spectaculoase ca in Dubai, si bule imobiliare, am castigat destula experienta pentru a nu mai simti diferente intre a fi manager de crestere si manager pe timp de criza." "Nu avem la BCR probleme care sa ma tina treaz noaptea. Sigur ca exista mai mult stres din cauza anumitor probleme punctuale, insa pot sa-mi folosesc experienta pentru a trece si prin situatii dificile, chiar daca Romania este o piata foarte diferita fata de altele."