Investitorii locali s-au adapostit in fonduri cu plasamente in obligatiuni si in euro de criza datoriilor - 11 octombrie 2011

Versiunea din 7 noiembrie 2024 09:17, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Fondurile de obligatiuni si cele denominate in euro au atras cele mai consistente intrari nete din partea investitorilor in luna septembrie, in valoare cumulata de 90,3 milioane de lei. Din fondurile monetare au fost retrasi bani pentru prima data in acest an. Luna septembrie nu a fost deloc usoara pentru industria locala a fondurilor mutuale: bursele europene s-au corectat puternic de teama unui posibil default al Greciei, iar lipsa unor solutii concrete de rezolvare a crizei datoriilor din zona euro i-a facut pe investitori sa ceara prime de risc tot mai mari pentru a cumpara obligatiunile emise de statele cu probleme. La nivelul fondurilor locale, criza datoriilor s-a resimtit printr-o incetinire a ritmului de crestere a activelor nete, investitorii orientandu-se spre fonduri care investesc in obligatiuni si spre cele care sunt denominate in euro. Astfel, la finele lunii septembrie, activele celor 60 de fonduri mutuale locale erau in valoare de 6,990 miliarde de lei, mai mult cu 1,7% fata de finele lunii august, potrivit statisticilor lunare emise de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF). Avansul fragil de 1,7% al activelor s-a datorat intrarilor nete raportate de fondurile de obligatiuni si de cele denominate in euro, in valoare de 90,3 milioane de lei in septembrie. Fondul BCR Obligatiuni a atras cele mai mari intrari nete, de 37 milioane de lei, urmat de fondul denominat in euro Raiffeisen EuroPlus cu intrari nete de 29,1 milioane de lei si de fondul Raiffeisen Ron Flexi cu 17 milioane de lei. Fondurile monetare au incheiat luna septembrie cu retrageri nete in valoare de 14 milioane de lei, iar fonduri precum BCR Monetar sau Raiffeisen Ron Plus care la inceputul anului atrageau zeci de milioane de lei de investitori au raportat in luna septembrie intrari nete de cateva milioane sau chiar retrageri nete, cum este cazul fondului Raiffeisen. BCR Monetar si Raiffeisen Plus sunt cele mai mari fonduri mutuale din Rmania, cu active de peste circa 1,5 miliarde de lei. Fondul monetar Simfonia 1 a inregistrat iesiri nete de 34 milioane de lei in septembrie, cele mai mari din industrie. Investitorii din fondurile cu actiuni in portofoliu au continuat sa isi rascumpere plasamentele in cautarea unor investitii mai putin riscante. Bilantul trimestrului al treilea arata o schimbare a preferintelor investitorilor: dinspre fondurile monetare inspre cele de obligatiuni si denominate in euro. Mai exact, in trimestru al treilea fondurile de obligatiuni au atras de la investitori peste 123 milioane de lei, in timp ce fondurile monetare au atras 64,3 milioane de lei. In trimestrul al treilea fondurile cu actiuni in portofoliu au pierdut peste 20 milioane de lei sub forma retragerilor nete. Fondurile de obligatiuni ocupa primele locuri si in clasamentul celor mai performante fonduri mutuale in ultimele 12 luni. BCR Obligatiuni este performerul industriei cu un randament de 8,1% in ultimele 12 luni (septembrie 2010 - septembrie 2011). Un randament ridicat, de peste 13% in ultimele 12 luni, a obtinut fondul OTP Obligatiuni, care a functionat insa anul trecut ca fond cu actiuni in portofoliu.