Este timpul sa pariem contrar? - 02 mai 2012
Investitorii au devenit periculos de optimisti, in raport cu realitatile unei economii slabe si ale unor preturi ridicate ale activelor de risc, apreciaza David Rosenberg, strategist la compania financiara canadiana Gluskin Sheff si fost economist-sef la banca americana de investitii Merrill Lynch. Intr-o nota pentru clienti preluata de publicatia online Zero Hedge, acesta avertizeaza asupra faptului ca revista Barron's afiseaza coperte favorabile pietei de actiuni. Dupa ce la editia din 13 februarie 2012, Barron's a titrat "Dow 15.000 puncte", acum prezinta o coperta similara, in care spune ca vremea este, in cea mai mare parte, insorita.Asa-numitul "efect de coperta" spune ca preferintele publicului si perceptia generala din societate s-au aglomerat intr-atat de mult in respectiva directie, incat este mai mult decat probabil sa se intample contrar. Rosenberg aminteste ca in 1979 Business Week scria pe coperta despre "moartea pietelor de actiuni" intr-un moment in care acestea se pregateau de cresteri sustinute pentru urmatorii 20 de ani, iar in 1998 The Economist vorbea despre pretul petrolului care urma sa scada catre zero.Acest optimism din piata nu se potriveste realitatilor din economia globala, unde marjele de profit ale companiilor se ingusteaza si sunt riscuri majore pentru o aterizare dura a economiei Chinei sau un faliment in lant al bancilor spaniole.Previziunile favorabile ale Barron's pornesc tocmai de la perceptia pozitiva a participantilor la piata. Un sondaj Big Money spune ca 55% dintre investitori sunt "bullish" sau foarte "bullish" pentru actiuni, in timp ce numai 14% au viziuni bearish. Companiile financiare si tehnologice sunt ambele favorite, ambele fiind citate in proportie de 31% ca cea mai buna destinatie de investitii. Actiunea favorita este - deloc surprinzator - Apple, desi este la maxime istorice. Consensul este acela ca societatile de utilitati vor subperforma. Investitorii sunt "bearish" in proportie de 81% pe titlurile de stat emise de Trezoreria SUA si doar 2% pariaza pe aprecierea acestora. La aceasta polarizare, intrebarea lui Rosenberg este legitima: "Si atunci cine vinde de acum incolo?".Nu numai bondurile guvernamentale sunt detestate, dar si alte instrumente cu venit fix. Astfel, investitorii sunt negativi in proportie de 33% pe obligatiunile corporative, fata de numai 14% cat este procentajul "taurilor". Pe bondurile municipale, discrepanta este inca si mai mare, cu 35% "ursi" si numai 12% dintre investitori mizand pe avansul acestora.41% dintre respondenti se asteapta la revenirea preturilor in imobiliare si numai 10% considera ca acestea vor continua sa scada. Cei care cred intr-un declin al cotatiei aurului numara 39% dintre participantii la sondaj, iar 30% apreciaza, dimpotriva, ca metalul galben urmeaza sa urce catre noi maxime.Rosenberg este contrariat de faptul ca investitorii continua sa adore actiunile dupa 12 ani de piata "bear" si sunt favorabili pentru imobiliarele aflate in declin evident, intr-un rastimp in care singurele instrumente pe care s-au mai facut bani - aurul si bondurile - sunt la coada preferintelor.Care sunt pozitiile din piataRaspunsurile din sondajul amintit corespund pozitiilor afisate pe Bursa de la Chicago. Astfel, pe titlurile de stat americane cu scadenta la 10 ani erau deschise, la sfarsitul lunii trecute, cu 130.045 contracte short mai mult decat cele long, incat cei de la Gluskin Sheff se intreaba cine va mai veni sa vanda de acum incolo. Pe Dow Jones erau acumulate pozitii nete long de 13.285 contracte. Pe piata energie, exista o ampla divergenta, cu pozitii net short echivalente cu 124.941 contracte pe gazul natural si 288.393 contracte net long pe instrumentele avand ca activ suport petrolul West Texas.Pe aur la Chicago erau 146.833 pozitii net long, insa taiate la jumatate fata de vara anului trecut. Pe argint, numarul contractelor net long s-a redus, de asemenea, cu 40%, pana la un nivel de 21.309 contracte. Moneda unica europeana este detestata de investitori, care aveau deschise pozitii net short de 117.062 contracte.