Bursa de la Bucuresti a crescut cu numai 0,14%, intr-o piata cu volume reduse de tranzactionare - 14 decembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 8 noiembrie 2024 12:00, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

si unde lichiditatea a fost asigurata in principal de operatiunile cu actiunile SIF Transilvania, Fondul Proprietatea, Transgaz.si Banca Transilvania. Piata a fost pe verde inca din primele minute, iar atentia investitorilor a continuat sa fie axata pe actiunile SIF-urilor si pe titlurile Fondului Proprietatea (FP), insa volumele de tranzactionare au revenit in media sedintelor din ultimele luni, dupa ce miercuri au urcat vizibil, odata cu preturile. In a doua parte a sedintei, piata s-a intors in imediata apropiere a nivelului de miercuri, iar in atentia investitorilor au intrat si actiunile Transgaz, unde rulajul a inceput sa creasca.Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 12,1 milioane lei (2,6 milioane euro), valoare de peste doua ori mai mica decat rulajul sedintei precedente, de 27,4 milioane lei (6 milioane euro). Transferurile cu actiunile SIF Transilvania (2,5 milioane lei), cu titlurile Fondului Proprietatea (2,3 milioane lei), cu actiunile Transgaz (1,4 milioane lei) si Banca Transilvania (1 milion de lei) au asigurat 61% din lichiditatea pietei."Dupa sedinta buna de miercuri, cea de joi a parut anemica. Observam, totusi, intrarea Transgaz in topul lichiditatii, o companie care face parte din categoria celor care ar putea acorda un dividend cu randament foarte bun, iar achizitiile sunt sustinute si de o imagine buna a indicatorilor economici ai societatii. Cred ca volumele ridicate de miercuri au fost determinate de investitorii care anticipeaza o rezolvare a situatiei de pe plan politic, fie ea si pe termen scurt. Cumparatorii au inceput sa puna presiune probabil mergand pe premisa numirii unui premier si formarii unui Guvern in conditii pasnice. La cresterea apetitului pentru risc cred ca au contribuit si evenimentele de pe plan international, unde climatul tinde ca cel putin temporar sa intre intr-o zona de optimism", a declarat pentru MEDIAFAX Simion Tihon, broker la Prime Transaction.La inchiderea pietei principale, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,58% sub nivelul de miercuri.In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era in scadere cu 0,2%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a coborat cu numai 0,11%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,12%.Actiunile Artego (ARTE) au urcat cu 15% pentru a doua zi consecutiv si au ajuns la 7,6 lei, pe un rulaj de 109.000 de lei. Astfel, in sedintele de miercuri si joi titlurile Artego au urcat cumulat cu peste 32%, in cadrul unor tranzactii prin care au fost transferate actiuni reprezentand 0,39% din capitalul social al firmei, pentru 273.000 de lei.Cresterea vine pe fondul achizitiilor realizate de firma Electroarges (ELGS), controlata indirect de omul de afaceri Catalin Chelu. Electroarges detine deja 10% din actiunile producatorului de benzi din cauciuc pentru transportul materialelor."Sedintele ramase pana la finalul anului cred ca vor fi destul de calme, cu precizarea ca in cazul unor surprize pe plan politic, putem vedea o volatilitate ridicata. Probabil ca vor fi si acumulari pana la finalul anului, dar si marcari de profit sau pierdere pentru echilibrarea unor rezultate", a mai spus brokerul.Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 156.000 de lei, valoare cu 27% peste rulajul de miercuri, de 123.000 de lei.La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 0,3%.