Pretul la Bursa al actiunilor Romgaz va rezista la nivelul din oferta publica, spun brokerii - 04 noiembrie 2013

Versiunea din 11 noiembrie 2024 00:18, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Pretul actiunilor Romgaz (SNG) nu va suferi prea mult ca urmare a eventualelor vanzari ale investitorilor speculativi de retail, potrivit brokerilor consultati de ECONOMICA.NET, in primele ore dupa anuntul rezultatelor ofertei publice de vanare a actiunilor SNG. In plus, liderii intermediarilor ofertei, Goldman Sachs si Erste Group, au suficienti bani la dispozitie pentru a apara pretul final de vanzare din oferta, considerat neasteptat de mare: 30 de lei / actiune. Tranzactiile cu actiunile Romgaz (SNG) vor incepe pe 12 noiembrie si deja investitorii pe termen scurt si brokerii evalueaza strategiile probabile de abordare a pietei.La fel fac si consultantii Ministerului Economiei, care a ramas cu 70 % din actiunile SNG. Goldman Sachs si Erste Group Bank au la dispozitie 221 de milioane de lei, ca sa apere pretul final stabilit in oferta publica de vanzare, anuntat vineri, de 30 de lei / titlu. Presiune pe cumparare„Avand in vedere gradul mare de suprasubscriere in oferta, ne asteptam ca presiunea pe piata, cel putin in primele zile de tranzactii, sa fie pe cumparare. Acest lucru ar putea conduce la o apreciere a cotatiilor, in conditiile in care si mediul general este unul pozitiv", a declarat Ovidiu Dumitrescu, directorul general adjunct al casei de brokeraj Tradeville, pentru ECONOMICA.NET.Cotatiile actiunilor Romgaz (SNG) nu sunt in mare pericol sa intre pe tendinta de scadere, potrivit brokerilor consultati in primele ore de la anuntul rezultatelor ofertei publice de vanare a actiunilor SNG.Pericolul de depreciere a actiunilor nu pare sa fie mare, chiar daca multi investitori mici au beneficiat de reduceri de 3 - 5% fata de pretul final al ofertei si au cumparat, practic, la un pret de 28,5 – 29,1 lei / actiune.Reducerile de pret implica posibilitatea ca unii investitori sa vanda in profit la orice pret mai mare, suficient de mare ca sa acopere si impozitul pe castig de 16%.„Este putin probabil ca vanzarile sa fie atat de agresive incat sa duca pretul de piata spre valori mai mici. Este drept ca pretul final din oferta, de 30 de lei / actiune SNG, este peste asteptari, dar suprasubscrierile au fost prea mari ca presiunea pe cumparare sa nu fie mai mare decat cea pe vanzare", crede si Alin Brendea, directorul casei de brokeraj Prime Transaction.„Cred ca vom vedea o perioada de acumulare (cumparari suficient de moderate pentru a nu influenta semnificativ preturile, n.r.)", crede si Cristian Birsan de la casa de brokeraj Transilvania Capital.Oferta publica de vanzare a actiunilor SNG a fost suprasubscrisa de aproape 18 ori pe transa investitorilor mici si de 5,4 ori pe cea a investitorilor mari institutionali.Investitorii mici au blocat in oferta circa 4,9 miliarde de lei, la un pret de 32 de lei / actiune. Acesti bani ar putea fi folositi, macar teoretic, la achizitia de actiuni vandute la acest pret, sau mai mic.De aceea, „judecand dupa succesul ofertei, este mai probabila o evolutie favorabila din momentul listarii", crede Diana – Elena Radu, analist la casa de brokeraj BT Securities.Pe de alta parte, pentru prima data pe piata de capital romaneasca, participantii au fost avertizati prin prospectul de oferta, ca ar putea fi pus in aplicare un plan de „stabilizare" a cotatiilor SNG, care ar urma sa le fereasca de deprecieri semnificative, sub pretul de oferta.Planul va fi finantat cu cel mult 13% din veniturile obtinute din oferta (circa 221 milioane de lei), si va opera in primele 30 de zile de la inceperea tranzactionarii.„In cazul in care ne vom confrunta cu o scadere a cotatiilor comparativ cu pretul de oferta, aceasta tendinta ar trebui sa fie contracarata in mod eficient de programul de stabilizare a preturilor", mai spune Diana - Elena Radu de la BT Securities.Exista „speranta in privinta evolutiei pretului in primele zile de la listare. Ma astept sa avem o volatilitate ridicata, iar pretul actiunilor sa reprezinte un argument pentru cei ce s-au decis sa devina investitori si sa participe la oferta Romgaz", considera Simion Tihon, broker la Prime Transaction.Brokerul de la Prime Transaction mai crede „ca mecanismul de stabilizare a pretului nu va reprezenta o amenintare, ci va avea doar un efect pozitiv asupra pretului si a lichiditatii".Crestere in lunile viitoare. Incertitudine pe termen lungOpiniile privind viitorul ceva mai indepartat al actiunii SNG la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) nu sunt toate la fel de optimiste, desi cele mai multe converg spre un pret tinta de 35 de lei / titlu pe termen de 6 - 12 luni.„Practic, este nevoie de o crestere a pretului astfel incat sa se justifice renuntarea la depozite in favoarea subscrierii in oferta Romgaz. Altfel, se va crea un precedent periculos, iar investitorii vor fi mult mai ponderati la urmatoarele oferte", mai ales ca urmare a dezamagirii privind gradul de alocare la Romgaz, potrivit lui Simion Tihon, de la Prime Transaction.Comparatia cu dobanda la depozite, de circa 4,5% pe an, in acest moment, se referta la cresterea pretului SNG pe piata, care ar trebui sa duca la un randament superior.„Analizele noastre indica un pret tinta pentru companie de 35,5 lei / actiune SNG", aminteste Diana – Elena Radu, de la BT Securities, de un raport despre care ECONOMICA.NET a scris la debutul ofertei Romgaz.Astfel ca analistii BT Securities se asteapta „ca, ulterior, preturile sa se aprecieze cu circa 18% comparativ cu pretul la care s-a finalizat subscrierea (30 lei / actiune). Aceasta evolutie va depinde insa in mare masura de o crestere in ansamblu a pietei de capital".Un pret tinta de 35 de lei / actiune SNG vad si brokerii de Prime Transaction. „Nu m-ar surprinde ca preturile sa ajunga la 33 – 35 de lei / actiune, in urmatoarele 6 luni, spune Alin Brendea, directorul casei de brokeraj Prime Transaction.Pe de alta parte, Ovidiu Dumitrescu de la Tradeville nu exclude „ca ulterior perioadei initiale (primna luna de tranzactionare. n.r.) sa vedem o evolutie similara cu cea din cazul Nuclearelectrica (SNN). In ceea ce priveste evolutia pe un termen mai lung, deoarece datele de baza ale companiei nu s-au schimbat, opinia noastra privind tinta de pret ramane neschimbata", adauga analistul de la Tradeville.Tradeville a estimat un pret tinta de 28,8 lei pe un orizont de 12 luni, foarte apropiat de cel final stabilit in oferta. Analistii de la Tradeville s-au bazat mai mult pe dividendele previzibile pe care le Romgaz le va da, ca urmare a legislatiei in vigoare aplicabila firmelor de stat si mai putin pe performantele companiei.Romgaz nu mai este cel mai mare vanzator de gaze din Romania, pierzand „la scor" pozitia de lider in favoarea OMV Petrom, potrivit datelor pe primua jumatate a anului.Romgaz a inregistrat in primele noua luni venituri din vanzari de 2,58 mld. lei, in scadere cu 10%, dar investitorii au fost deja avertizati a aceasta tendinta inca din prospectul de oferta.Compania a incheiat primul semestru cu o cifra de afaceri de 1,9 miliarde de lei, in scadere de la aproape 2,2 miliarde de lei in perioada similara din 2012. In acelasi timp, profitul companiei a scazut de la 797 milioane de lei la 622 milioane de lei.Perspectivele de crestere sunt incerte, atata vreme cat planurile de investitie nu vor fi considerate convingatoare de investitori, care vor ca rezervele de gaze sa nu scada, ci resursele epuizate sa fie inlocuite cu altele noi. Dezamagirea investitorilor miciPe de alta parte, modul discretionar de alocare a actiunilor a produs dezamagire in piata, mai ales printzre investitorii mici, care vor primi doar 7,5% din actiunile subscrise, adica 7 sau cel mult 8 dintr-o suta.„Prima reactie a celor ce si-au directionat resursele pentru oferta Romgaz este una de dezamagire, dat fiind faptul ca vor primi efectiv foarte putine actiuni", , a raspuns Simion Tihon, de la Prime Transaction, la intrebarile ECONOMICA.NET.„Este pacat ca micii investitori a trebuit sa sufere un grad de diluare asa de mare, deoarece asta ii poate descuraja in ofertele viitoare. Consider ca este in interesul pietei ca, la urmatoarele IPO-uri, mecanismul de alocare sa fie mai prietenos cu transa retail", spune si Ovidiu Dumitrescu, de la casa de brokeraj Tradeville.Oficialii guvernamentali s-au grabit sa promita un astfel de mecanism mai prietenos, dar promisiunea nu se potriveste cu faptul ca peste 13% din volumul ofertei a fost alocat unui singur investitor, in cazul Romgaz.Modul discretionar de alocare, desi legitim din punctul de vedere al vanzatorului, a nemultumit si pe investitorii mari, cum se va vedea mai jos. On line si off the record„Oferta a fost foarte bine pregatita tehnic! Propunerea de interval de pret, de asemeni. Asa s-a ajuns la ceea ce ne asteptam: suprasubscriere cu pretul spre limita superioara", ne-a spus reprezentantul unui mare fond de investitii romanesc, care a tinut sa-si pastreze anonimatul, pentru ca entitatea respectiva a subscris in cadrul ofertei.Totodata, „sa nu se mai spuna ca nu sunt bani la investitorii rezidenti! Institutionalii romani se asteapta la un tratament corect in raport cu cei straini. Vezi criteriile de alocare in cazul Romgaz (in prospectiul de oferta, pag. 255, n.r.)", a mai spus oficialul citat.Pe de alta parte, oferta Romgaz (SNG) „contribuie la cresterea increderii investitorilor straini in piata romaneasca. Se pare ca exista o perceptie pozitiva si a institutiilor europene cu privire la semnalele date de ASF / BVB (autoritatea de supraveghere, respectiv Bursa, n.r.), cu privire la intentiile de armonizare a reglementarilor pietei de capital cu cea europeana si cu interesele investitorilor".