Pagubitii de la Harinvest au fost la Bucuresti pentru o audienta si s-au ales cu o sueta - 02 iunie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 11 noiembrie 2024 02:12, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Sase dintre victimele furturilor de actiuni de la Harinvest au fost primite intr-o audienta la ASF saptamana trecuta. Acestia spun ca nu au primit raspunsuri si ca, in masura in care nu s-au intalnit cu persoane avand putere de decizie, nu a fost propriu-zis o audienta. Ei au solicitat o intrevedere cu noul presedinte al Autoritatii, Misu Negritoiu. Un numar de sase persoane care au fost pagubite de furturile de actiuni de la casa de brokeraj valceana Harinvest au fost la Bucuresti joia trecuta pentru o audienta pe care o solicitasera Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF). Ne-am intalnit dupa respectiva intrevedere cu trei dintre victime, iar acestea si-au exprimat nemultumirea fata de rezultatul discutiilor despre care spun ca au fost "pe langa lege", considerand ca intrebarile lor au ramas fara raspunsuri. "Nu a fost, de fapt, o audienta", ne-a declarat unul dintre interlocutori, argumentand ca persoanele din cadrul ASF cu care s-au intalnit au afirmat ca nu au putere de decizie. La intrevederea la care pagubitii au fost asistati de catre Laviniu Dumitru Beze, presedintele Asociatiei Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC), din partea reglementatorului pietei de capital au participat, potrivit pagubitilor, Catalina Sava, sefa supravegherii sectorului piata de capital din ASF, Oana Stefanoiu, sefa departamentului de relatii cu investitorii si Alexandru Razvan Popp, director Directia Contestatii si Protectia Investitorilor. Unde este protectia legii pietei de capital? Subiectul principal al discutiei a fost reprezentat de nemultumirea investitorilor ca ceea ce tine de recuperarea prejudiciilor a fost lasat in seama unui proces de insolventa a Harinvest care se desfasoara dupa legea 85 de lichidare a societatilor comerciale, deschis la Tribunalul Valcea. In respectivul caz, victimele furturilor apar ca simpli creditori ai Harinvest, fiind scosi de sub orice protectie a legii pietei de capital. Pentru acest lucru, ei spun ca principala responsabilitate o poarta ASF care, la sfarsitul anului trecut, a dispus ca Harinvest sa se transforme din SSIF in simpla societate comerciala, fara a numi un administrator judiciar. "Daca respectati legea, nu plecati din controlul de la Harinvest pana nu numeati un administrator care sa preia integral atributiile Consiliului de Administratie", le-a spus unul dintre pagubiti reprezentantilor supraveghetorului pietei prezenti la discutii. "In loc sa vorbeasca pe lege, emit idei"Acesta ne-a mai declarat ca este nemultumit ca atunci cand vine sa discute despre prevederile legii, interlocutorii sai de la ASF imping conversatia catre orice altceva decat catre lege. "Eu vin cu geanta plina de documente, vreau sa discutam pe lege, iar cei de la ASF emit idei. Treaba lor nu este sa emita idei, ci sa ia decizii pe lege", a mai adaugat pagubitul.Un moment care i-a contrariat pe investitori a fost acela in care au aratat un paragraf de lege, iar Popp i-a intrebat din ce lege este. "Pe mine ma intrebati din ce lege este?! Nu stiti?! Este din legea pietei de capital. Singura lege sub care functionati. Daca dumneavoastra nu o stiti, atunci cine sa o stie?!", ar fi venit replica pagubitului. Curierul National a solicitat departamentului de comunicare al ASF facilitarea unei convorbiri telefonice cu unul dintre reprezentantii Autoritatii prezenti la discutie (fie Catalina Sava, fie Oana Stefanoiu) pentru reflectarea unui punct de vedere asupra intalnirii, insa am fost refuzati, motivul fiind ca persoanele nu au primit aprobarea pentru a vorbi cu presa din partea esaloanelor superioare din cadrul institutiei. Pagubitii intaresc, insa, ca discutiile se poarta pe langa lege. "Nu au nicio lege. Vin la intalniri ca si cand ar fi turisti", ne-a declarat unul dintre acestia. Cata incredere trebuie pusa in reglementator? In viitor, victimele furturilor de la Harinvest doresc sa se intalneasca la ASF cu cineva care sa fie in acelasi timp si factor de decizie. In acest sens, ele au solicitat acordarea unei audiente de catre noul presedinte al Autoritatii, Misu Negritoiu, pe care o vor inregistrata pe un suport tehnic. Unul dintre pagubiti a motivat necesitatea inregistrarii cu faptul ca el nu stapaneste bine terminologia juridica si nici nu este un foarte bun cunoscator al subtilitatilor pietei de capital. Fostii clienti ai Harinvest mai spun ca si-au pierdut increderea si in felul in care ASF a redactat plangerea penala catre Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT). Daca ei intr-una din deciziile de sanctionare a casei de brokeraj valcene spuneau ca in viitor vor solicita modificarea legislatiei pentru ca furtul de actiuni sa fie considerat pe mai departe infractiune, inseamna ca ei credeau ca pana atunci constituia o simpla contraventie. "Nicaieri furtul nu este contraventie! Este infractiune! Eu chiar nu stiu ce au scris in plangerea aia penala si nu am incredere. Poate au dat ceva de unde sa reiasa ca doar traderul Maria Voinea era vinovat si de unde sa nu se inteleaga ca erau mai multe institutii implicate si sa nu se vada grupul infractional organizat", ne-a spus unul dintre pagubiti. Unde sunt activele pradate? Investitorii furati pe piata de capital romaneasca mai vor sa obtina un calcul precis din partea ASF cat din volumul de bani si actiuni dobandit in relatia cu Harinvest de BCR, SSIF Broker Cluj, Bursa si Fondul de Garantare al Depozitarului Central au fost obtinute ca urmare a transferului ilegal de actiuni din conturile investitorilor individuali. Daca activele sunt dobandite astfel, atunci tranzactiile sunt nule de drept. Ei spun ca daca ASF nu va lua urma banilor, supraveghetorul pietei va crea un precedent periculos: in viitor oricine va putea vana pachete mari de actiuni pe care sa le dobandeasca ilegal, platind o mita de un milion de euro unui broker care sa ia toata vina asupra lui. Ce ii doare pe supraveghetori...Pagubitii au prezentat, din nou, schema tranzactiilor din 14-15 noiembrie 2013 - cand s-au realizat cea mai mare parte a furturilor - si in care numele Harinvest se regaseste alaturi de cele ale BCR, Harinvest, al Bursei si al Depozitarului Central. Reprezentantii ASF au ascultat, au dat din cap, insa nu au oferit raspuns in aceasta privinta. Catalina Sava si-a exprimat nemultumirea ca victimele furturilor folosesc repetat sintagma "grup infractional organizat" si prind aici si numele ASF alaturi de cele ale BCR, Broker, BVB si Depozitarului, atunci cand Autoritatea nu are nicio vina si nu s-au incasat foloase materiale de pe urma tranzactiilor. Ei chiar au spus ca institutia nici macar nu a venit la masa credala in cadrul procesului de insolventa de la Harinvest in contul sumelor datorate din comisioane. "Asta era culmea! - spune unul dintre pagubiti -; voi nu supravegheati bine piata, se realizeaza transferuri frauduloase si dupa aia mai vreti si comisioane pe ele!". ASF, reprezentant al investitorilor sau simplu "imbarligator"? Investitorii afirma ca reprezentantii ASF de la discutii incercau sa ii imbuneze cu perspectiva utilizarii fondului de compensare in urma rezolutiei date de reglementator. "Uitati de asta! - vine raspunsul -; se va declansa abia la un an cand trebuia sa intre din prima!". Una dintre victimele furtului de actiuni spune ca ceea ce l-a speriat in atitudinea celor de la ASF este aceea ca ei vin ca cineva care joaca rolul unui mediator intre institutiile pietei, atunci cand prin statut Autoritatea are de fapt rolul de a reprezenta interesele investitorilor. "Au jucat, mai degraba, un rol de imbarligator!", conchide alt pagubit.