"Vor cumpara romanii actiuni Apple la 2.100 de lei?" "De ce nu? In 2007, erau destui cumparatori pentru SIF-uri" - 17 aprilie 2012

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 21 septembrie 2023 04:18, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Actiunile celebrei companii americane Apple, care au ajuns sa se tranzactioneze la 630 de dolari (circa 2.100 de lei), vor putea fi cumparate incepand de miercuri, 18 aprilie, si de investitorii de pe bursa de la Bucuresti.Titlurile Apple vor fi aduse pe sistemul alternativ al bursei (ATS) unde se mai tranzactioneaza in prezent actiunile producatorului de bere olandez Heineken si titlurile Daimler, producatorul automobilelor Mercedes. O data cu Apple vor fi aduse si actiunile Intel, Coca-Cola, Visa si Bank of America, iar conducerea bursei spera ca aceste actiuni ii vor aduce un plus de tranzactii pe ATS si un plus de investitori. ATS-ul bursei a fost lansat in 2010, cand au fost aduse actiunile Daimler, dar nu a reusit sa atraga suficient interes din partea investitorilor locali, astfel ca tranzactiile medii zilnice abia au depasit anul trecut 10.000 de euro. In comparatie, pe ATS-ul bursei de la Budapesta se tranzactionau anul trecut actiuni internationale in valoare de cateva sute de mii de euro.Bursa spera ca brandurile americane, foarte cunoscute de romani, vor atrage mai mult interes, iar actiunile Apple ar trebui sa fie vedetele acestui val. Problema este insa ca pretul actiunilor Apple este destul de mare pentru investitorii de retail carora li se adreseaza. La 2.100 de lei, o actiune Apple costa aproape cat un iPhone. In aceste conditii, apare intrebarea: se vor gasi investitori care sa cumpere?Reprezentantii Tradeville, firma de brokeraj care s-au ocupat de aducerea acestor actiuni la Bucuresti si va asigura lichiditatea lor pe ATS, considera ca vor gasi investitori. Ei au dat exemplul SIF-urilor, care erau puternic tranzactionate in 2007, desi preturile depaseau 2,5 lei, iar pentru achizitia unui pachet de 500 de actiuni (pachetul minim tranzactionat pe bursa) investitorii plateau peste 1.200 de lei.In 2007, SIF-urile erau aproape de maxime, iar ulterior s-au prabusit cu 90% si le-au adus investitorilor care au cumparat atunci pierderi uriase. In prezent, SIF-urile sunt la mai putin de jumatate din nivelurile de atunci.Actiunile Apple debuteaza pe bursa locala dupa ce au crescut de sase ori in ultimii trei ani, sustinute si de cresterea puternica a rezultatelor companiei, ca urmare a vanzarilor tot mai mari de telefoane iPhone si tablete iPad. Doar de la inceputul acestui an actiunile Apple au crescut cu peste 50%, de la 400 de dolari la 600 de dolari. Desigur, si profitul companiei s-a dublat in ultimul trimestru din 2012 fata de trimestrul anterior, la 13 mld. dolari (adica 52 mld. dolari anualizat), ceea ce face ca la un multiplu de profit de 11,2 capitalizarea de 580 de miliarde de dolari a companiei sa nu para chiar atat de mare.Cat mai poate continua insa aceasta crestere a profiturilor Apple si a actiunilor?Reprezentantii Tradeville raspund cu estimarile analistilor internationali care vad o crestere de 20% a profiturilor pe actiune in urmatorii ani.La intrebarea "ce sa cumpar, o actiune Apple sau un iPhone", cei de la Tradeville spun "cumpara o actiune si dupa ce o vinzi cu profit cumperi si iPhone si-ti mai raman si bani".Cei care s-au fript cu SIF-urile in 2007 ar putea sa prefere insa telefonul in locul actiunilor.Pe cei care nu sunt interesati totusi de Apple, Tradeville incearca sa-i castige oferindu-le actiuni ale altor companii cunoscute: Coca-Cola, Intel si Visa, pentru investitorii pe termen lung, sau Bank of America, pentru speculatori. Actiunile Bank of America sunt printre cele mai speculate si in SUA, la fel ca majoritatea actiunilor din sectorul financiar.