(ALBZ), inlocuita pe bursa de (VNC)! - 29 noiembrie 2016
Compania de lactate Albalact (ALBZ), preluată integral de francezii de la Lactalis, va fi înlocuită din 6 decembrie în structura a trei indici bursieri, printre care şi BET-XT, care urmăreşte cele mai lichide 25 de acţiuni, de producătorul de carton ondulat Vrancart (VNC). „Bursa de Valori Bucureşti informează că în data de 25 noiembrie 2016 s-a desfăşurat şedinţa extraordinară a Comisiei Indicilor, având în vedere începerea procedurilor de retragere a acţionarilor din Albalact, etapă care precede retragerea de la tranzacţionare a companiei”, potrivit BVB. Amintim că, acum câteva zile, acțiunile Albalact au fost oprite de la tranzacționare, în urma deciziei conducerii grupului Lactalis.