(ARTE) face spectacol pe o bursa anemica - 14 decembrie 2012
Bursa de la Bucuresti a crescut joi, 13 decembrie, cu 0,14%, intr-o piata cu volume reduse de tranzactionare si unde lichiditatea a fost asigurata in principal de operatiunile cu actiunile SIF Transilvania, Fondul Proprietatea, Transgaz si Banca Transilvania. Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 12,1 milioane lei (2,6 milioane euro), valoare de peste doua ori mai mica decat rulajul sedintei precedente, de 27,4 milioane lei (6 milioane euro). "Dupa sedinta buna de miercuri, cea de joi a parut anemica. Observam, totusi, intrarea Transgaz in topul lichiditatii, o companie care face parte din categoria celor care ar putea acorda un dividend cu randament foarte bun, iar achizitiile sunt sustinute si de o imagine buna a indicatorilor economici ai societatii", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction. La inchiderea pietei principale, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,58% sub nivelul de miercuri.In acelasi timp, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in stagnare, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era in scadere cu 0,2%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a coborat cu numai 0,11%. Actiunile Artego (ARTE) au urcat cu 15% pentru a doua zi consecutiv si au ajuns la 7,6 lei, pe un rulaj de 109.000 de lei. Astfel, in sedintele de miercuri si joi titlurile Artego au urcat cumulat cu peste 32%.