(BCC), in topul tranzactiilor pe Bursa la inceputul zilei - 05 februarie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,42% la deschiderea sedintei de luni, intr-o piata in care au fost realizate tranzactii cu actiuni emise de o treime dintre companiile listate pe primele trei categorii ale BVB, scrie Mediafax.Dupa primele minute de tranzactionare, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era cu 0,4% peste nivelul de vineri, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, a avansat cu 0,32%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a crescut cu 0,27%. La ora 10:10, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a stagnat, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia actiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,26%. Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 432.000 de lei (aproape 100.000 de euro), valoare de peste doua ori mai redusa decat rulajul de la debutul sedintei precedente, de 1,1 milioane lei (251.000 de euro). Actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) si BRD (BRD) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 137.000 de lei si, respectiv, de 83.000 de lei. Cele doua titluri au asigurat, astfel, peste jumatate din rulajul bursei. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile Bancii Carpatica a fost realizata la 0,0546 lei, pret in crestere cu 2,06%, iar titlurile au avansat cu 1,41%, la 9,33 lei. Carpatica a anuntat vineri ca Johan Gabriels, fost presedinte al RBS Romania, a fost numit in functia de director general si presedinte al directoratului bancii controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea. Agentia Mediafax a transmis in urma cu trei saptamani ca omul de afaceri Ilie Carabulea il va numi la conducerea bancii pe Johan Gabriels, potrivit unor surse bancare, insa Carabulea nu a dorit sa comenteze informatia. Actiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regula sunt cele mai lichide din piata, au consemnat al treilea rulaj de la BVB, de numai 78.000 de lei, iar pretul a stagnat la 0,5995 lei. Marile piete europene au deschis sedinta de luni in scadere cu pana la 0,3%.