(BCM) demareaza programul de rascumparare de actiuni - 01 noiembrie 2013
Compania hoteliera Casa de Bucovina - Club de Munte din Gura Humorului (BCM) va demara in perioada urmatoare un program de rascumparare de actiuni care vizeaza un pachet maxim de 1% din actiunile societatii, care a fost votat de actionarii societatii la jumatatea lunii octombrie. Dupa aprobarea programului de rascumparare titlurile companiei s-au apreciat pe bursa cu 12% in ultimele saptamani, iar actiunile au atins ieri nivelul de 0,09 lei/unitate. La acest pret, pachetul vizat pentru a fi rascumparat se ridica la 144.000 de lei. Programul prevede achizitia a cel mult 1,6 milioane de titluri la un pret maxim de 0,2 lei/unitate care se va intinde pe o perioada de pana la un an. Compania intentioneaza ca dupa rascumpararea titlurilor sa le ofere gratuit membrilor consiliului de administratie si directorilor executivi ai societatii cu rolul de a imbunatati actul de management al companiei.