(BIO) iese la cumparaturi: are 14 mil. lei pentru a prelua un concurent - 07 aprilie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Producatorul de medicamente Biofarm Bucuresti (simbol bursier BIO), controlat de SIF Muntenia, SIF Banat-Crisana si SIF Moldova, are in plan sa achizitioneze o companie farmaceutica pentru a castiga cota de piata si pentru a-si dezvolta propriul business. Compania va cere actionarilor sa aprobe o investitie de maximum 14 milioane de lei pentru achizitia companiei, urmarind ca printr-o astfel de tranzactie sa determine "cresterea profitabilitatii si a valorii companiei", arata un document propus adunarii generale convocate pe 23 aprilie. Documentul nu ofera alte detalii, insa conducerea Biofarm subliniaza ca achizitia va trebui sa asigure majorarea cotei de piata si dezvoltarea portofoliului de produse, astfel ca strategia companiei este probabil sa absoarba un alt producator. Daca tranzactia se va concretiza, aceasta ar putea fi printre putinele achizitii derulate de un producator de medicament cu actionariat majoritar local. Cu vanzari de 128,9 milioane de lei anul trecut, Biofarm ar avea o cota de piata de 1,2%, potrivit calculelor ZF pe baza unei evaluari a pietei la 10 miliarde de lei dupa pretul la producator. Compania se considera unul dintre primii zece producatori romani de medicamente dupa volumele vandute catre pacienti, potrivit raportului anual.Pe bursa, Biofarm este cel mai mic dintre producatorii de medicamente de pe piata principala, clasamentul fiind condus de Zentiva (SCD), urmata de Antibiotice Iasi (ATB). Pe piata RASDAQ sunt insa listate alte doua fabrici de medicamente, anume Meduman Viseu de Sus (MEDU), care are o valoare de piata de 4 milioane de lei, si Sintofarm Bucuresti (SINT), cu o capitalizare de 18,9 milioane de lei. Printre actionarii semnificativi ai Sintofarm se numara SIF Muntenia (SIF4), actionarul principal al Biofarm. Pentru 2015, compania isi propune sa obtina venituri din vanzari de 142,9 milioane de lei, reprezentand un avans anual al afacerilor de 11%, si un profit net de 26,9 milioane de lei, usor in crestere fata de rezultatul din 2014, potrivit bugetului. Producatorul de medicamente si-a programat investitii de 38,8 milioane de lei in 2015, cea mai mare parte fiind directionata catre constructia si dotarea unei noi fabrici, aflate la marginea Bucurestiului. Biofarm va relua in 2015 plata dividendelor, urmand sa distribuie 14,7 mil. lei, dupa un an de pauza care a coincis cu consolidarea pozitiei SIF Muntenia si SIF Banat-Crisana in actionariatul companiei. Daca la sfarsitul anului 2013, un procent de 30% din actiunile Biofarm erau disponibile la tranzactionare, dupa un an free-float-ul s-a redus la 11%. SIF Muntenia detine cel mai mare pachet de actiuni, de 45,8%, iar SIF Banat-Crisana (SIF1) controleaza 19,5% si SIF Moldova (SIF2) are o participatie de 12,25%, in timp ce Biofarm detine 10% din actiunile proprii, potrivit ultimelor raportari. Actiunile BIO sunt in scadere cu 0,04% de la inceputul anului pana la o cotatie de 0,28 lei/titlu. Compania are o capitalizare bursiera de 306,5 milioane de lei.