ASF ii lasa pe investitorii de portofoliu captivi in societati inchise, spune Asociatia Investitorilor - 09 iunie 2015

De la TradeVille.ro wiki

Tergiversarea procesului de retragere din societate la emitentii care se delisteaza de pe Rasdaq fara ca actiunile sa fie retrase de la tranzactionare lasa liber cumpararilor in regim bursier a unor actiuni la societati inchise. Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital spune ca astfel reglementatorul pietei ii lasa fara protectie pe viitorii actionari minoritari care realizeaza achizitii fara macar sa stie ca firmele se vor delista.Procedurile de retragere la emitentii care vor sa se delisteze de pe piata Rasdaq se prelungesc nepermis de mult intr-un mod care risca sa creeze noi categorii de investitori prejudiciati, avertizeaza Asociatia Investitorilor pe Piata de Capital (AIPC) intr-un comunicat de presa remis oe adresa redactiei si in care atrage atentia Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) sa remedieze aceasta problema.Amanarea remiterii raportului de evaluare in termen de 35 de zile de la exercitarea dreptului de retragere a unor actionari minoritari este principalul caz care amana procedurile prevazute de lege si implicit plata sumelor cuvenite investitorilor. Dincolo de aceasta, amanarea comunicarii unui pret al ofertei creaza confuzie in piata, mai spune comnunicatul Asociatiei semnat de presedintele Laviniu Dumitru Beze.Care sunt emitentii unde procedurile sunt in afara termenelor stabilite de lege. AIPC indica Avicola SA Buzau (AVZU), Astral SA Bucuresti (ASBU), BAT SA Medias (BAME), CIAC SA Oradea (CIAC), Coreal SA CRAIOVA (CRAL), Comcereal SA VASLUI (CCEV), Conserv SA BUFTEA (CONS), Giurgiu Nav SA (GIUR), Hepites SA Galati (HEPI), Icos SA Sibiu (ICOS), Instcomp SA Suceava (INMP), Obcina SA Radauti (OBCI), Metalurgica SA Vlahita (METU), Moldovulcan SA Galati (MVUL), Rafinaria Steaua Romana SA Campina (STRO), Remat SA Galati (REMQ), Simerom SA Sibiu (SIEM), Tehnoton SA Iasi (THNI), Unio SA Baia Mare (UNIO), Vranlact SA Focsani (INLS).Ce facem cu investitorii care cumpara acum?In piata, actiunilor acestor emitenti sunt disponibile la tranzactionare, ceea ce naste un dublu neajuns. In primul rand, actionarii minoritari care au optat pentru retragere, nu beneficiaza nici de sumele aferente ofertei atat timp cat intarzie rapoartele de evaluare, iar pe de alta parte, investitori de portofoliu realizeaza tranzactii cu titlurile acestor firme de fara a stii ca s-a decis deja delistarea acestora. "Prelungirea nejustificata a duratei pentru emiterea raportului expertului independent si nedeterminarea pretului de retragere dilueaza perceptia investitorilor si ii determina sa cumpere actiunile respectivelor societati", mai spune Asociatia afiliata la organizatiile europene reprezentative Euroshareholders si Eurofinuse.AIPC mai atrage atentia ca, de regula, investitorii nu au cunostinte juridice si nu solicita consultanta juridica (inclusiv cu privire la Legea nr. 151/2014) atunci cand realizeaza tranzactii pe piata de capital. Dimpotriva, ei se bazeaza pe faptul ca societatile sunt transparente si isi respecta obligatiile legale, iar, in cele din urma, ASF isi respecta rolul de supraveghere si intervine pentru corectarea eventualelor operatiuni nelegale sau neconcordante.Lucrurile nu stau asa si in realitate. "Din pacate, in cazul achizitiilor in societatile mai sus mentionate, investitorii investesc practic intr-o societate inchisa (din care nu vor avea dreptul de retragere reglementat de Legea nr. 151/2014), fara ca respectivele societati sau ASF sa intreprinda vreun demers pentru a impiedica acesti investitori sa devina captivi in respectivele societati", avertizeaza Asociatia care sustine ca ASF ar fi trebuit sa dispuna suspendarea de la tranzactionare a simbolurilor respective.Ce solicita investitorii"AIPC se asteapta ca ASF sa intervina energic si rapid pentru a corecta aceasta situatie grava, in virtutea atributiilor sale de protectie a investitorilor. ASF (dar si celelalte institutii ale pietei, precum BVB, Depozitarul Central, intermediarii implicati) trebuie sa iasa din pasivitate si sa nu se mai multumeasca doar cu a incasa comisioane, fara cea mai mica preocupare pentru respectarea legalitatii si a drepturilor actionarilor", se mai afirma in documentul citat.Solicitarile investitorilor sunt pentru sanctionarea persoanelor care se fac vinovate de tergiversarea procedurilor de retragere a actionarilor, accelerarea procedurilor pentru determinarea pretului de retragere de catre expertul independent si compensarea actionarilor care si-au exercitat dreptul de retragere pentru neplata pretului datorat lor in termenul maxim de 65 zile de la data depunerii primei cereri de retragere (termen calculat prin coroborarea art. 6 si 7 din Regulamentul ASF nr. 17/2014), prin obligarea societatilor in culpa la plata dobanzii legale, calculate de la data expirarii termenului respectiv pana la data platii efective.