Actiunile (AAB) intra la tranzactionare in Piata AeRO - 15 iunie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Compania vine la bursă cu o capitalizare anticipată de 30 milioane lei Acţiunile Agroland Agribusiness (AAB), companie ce se ocupă în principal cu vânzarea de input-uri pentru agricultură convenţională şi organică, intră astăzi la tranzacţionare în Piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Compania vine în piaţă cu o capitalizare bursieră anticipată de 30,37 milioane de lei, după ce la jumătatea lunii aprilie a derulat un plasament privat ce a implicat o majorare de capital prin care a atras de la investitori 6,07 milioane lei, operaţiunea de piaţă încheindu-se la preţul de 27 lei. Anterior derulării plasamentului, compania a fost transformată din Societate cu Răspundere Limitată (SRL) în Societate pe Acţiuni (SA). "Fondurile vor putea fi folosite pentru dezvoltarea activităţii emitentului atât organic, prin finanţarea investiţiilor în active fixe şi a nevoii de fond de rulment sau a altor cheltuieli curente, cât şi prin eventuale fuziuni sau achiziţii (...). Fondurile vor putea fi folosite inclusiv pentru participarea în start-up-uri din domeniul agriculturii", se arată în memorandum-ul de listare întocmit de Goldring. Agroland Agribusiness şi-a început activitatea în 2016 ca divizie a companiei - mamă Agroland Business System (AG), companie de asemenea listată în Piaţa AeRO ce este controlată de Horia Cardoş. Din 2017, Agroland Agribusiness a funcţionat independent juridic şi financiar. În urmă plasamentului privat, participaţia Agroland Business System s-a redus la 56% din capitalul social al Agroland Agribusiness, în timp ce Florin Radu, care este şi manager general, deţine 24% din companie. Compania comercializează fertilizanţi, pesticide, seminţe şi combustibili, iar segmentul său ţintă de piaţă este format din fermierii de cultură mare (cu suprafeţe cultivate de peste 500 de hectare) care cultivă cereale (grâu, orz, porumb, triticale, orzoaică, etc. ) şi plante oleaginoase (rapiţă, floarea soarelui). În prezent, societatea are circa 400 de clienţi. Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a ţării, dar urmăreşte extinderea în toată zona de Sud şi în zona de Vest, se menţionează în memorandum-ul de listare. Conform documentului, societatea şi-a mărit constant cota de piaţă în Sud-Vestul ţării, de la 8,8% în anul 2018, la 10,3% în anul 2019, până la 12,2% anul trecut. Pentru anul trecut, compania a raportat venituri totale de 18,3 milioane lei, cu 82,8% peste cele din 2019. Categoria cu cea mai mare creştere a fost reprezentată de Pesticide, veniturile crescând de la 3,2 milioane lei în 2019, la 6,77 milioane lei în 2020, echivalentul unui avans de 111,4%. Ponderea categoriei în veniturile totale a fost de 32% în 2019 şi 37% în 2020. Categoria Fertilizanţi a crescut de la 3,9 milioane lei în 2019, până la 6,95 milioane lei în 2020, reprezentând o creştere de 78,1%, fiind şi categoria cu cea mai mare pondere din venituri, de 38%, anul trecut. Categoria Seminţe a crescut cu 57,6%, de la 2,9 milioane lei în 2019, până la 4,58 milioane lei în 2020. Ponderea categoriei în veniturile totale a fost de 25% anul trecut. "Cea de-a două linie de business, respectiv trading-ul cu cereale, este operaţională din anul 2020 şi este aşteptată să contribuie la veniturile societăţii din anul 2021", se arată în memorandum, estimându-se că în următorii trei-patru ani va reprezenta 30% din venituri. Pentru anul trecut, compania a raportat un profit net de aproape 1,26 milioane de lei, de peste trei ori mai mare decât cel din 2019. Agroland Agribusiness face parte din Grupul Agroland, format din Agroland Business System, Agroland Agribusiness, Agroland Professional Farm, Agroland Megastore, Magazinul Micului Fermier, Devest Farmatech, Astradriving, Sports Games, Asociatia Sportiva Agroland.