Afacerile (UAM) au crescut cu 35% in primul semestru - 04 august 2010
Producatorul de piese si accesorii auto UAMT Oradea (simbol bursier - UAM) a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 23 milioane lei (5,5 mil. euro), in crestere cu 35% comparativ cu nivelul din perioada similara din anul anterior. Veniturile totale au urcat cu 34%, la 24,75 milioane de lei (5,8 mil. euro), iar cheltuielile au inregistrat un avans similar, la 24,6 milioane lei (5,9 mil. euro). UAMT nu precizeaza factorii care au influentat indicatorii. Firma a avut un profit net de 133.600 lei (32.000 de euro). UAMT a bugetat pentru acest an o cifra de afaceri neta de 91,22 milioane de lei (21,7 mil. euro), de 2,5 ori mai mare decat cea din 2009. Cea mai recenta tranzactie cu actiunile UAMT a fost realizata luni, la un pret de 0,5 lei pe unitate, similar cu referinta, iar la aceasta cotatie firma are o capitalizare de 15 milioane lei. Capitalul companiei este controlat de asociatia PAS UAMT in proportie de 56,13%, in timp ce firma FICAMT detine 10,64% din titluri.