Ai cumparat anul trecut titluri de stat? - 09 iunie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Ai cumpărat anul trecut titluri de stat? Află cum le poţi vinde înainte de scadentă ť Mai mulţi cititori care au cumpărat anul trecut titluri de stat CENTENAR ne întreabă când şi de unde vor putea încasa dobânda pentru aceste titluri şi dacă le pot vinde înainte de data scadentei. ALEXANDRU BOARIU Anul trecut, în perioada 11-29 iulie, în cadrul Programului FIDELIS, Ministerul Finanţelor Publice a lansat cea de-a doua emisiune specială de titluri de stat CENTENAR, pentru a marca Centenarul Unirii fânul viitor se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire din 1918). Dobândă de 2,15% pe an Este vorba de uri milion de titluri de stat, cu o valoare nominală de 100 lei/titlu. O persoană fizică a putut cumpăra maximum 1.000 de titluri de stat, fără a achita vreun comision, de la cele cinci bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, BT Capital Partners şi Banca Transilvania.Dobânda acordată este de 2,15% pe an.Plata dobânzii urmează să se facă în două etape, la 4 august 2017 şi la 6 august 2018, de către băncile acreditate. în plus, se vor acorda 100 de premii a câte 1.000 de lei fiecare, prin tragere la sorţi, care va avea loc în ultima zi lucrătoare, înainte de 4 august 2018, care este şi data scadenţei. Un investitor poate câştiga un singur premiu, indiferent de numărul de titluri deţinute.Titlurile pot fi tranzacţionate la Bursă Pe de altă parte, pentru cei care nu vor să mai aştepte data scadenţei, începând din data de 5 august 2016, titlurile de stat CENTENAR (simbol R1808A) sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti şi pot fi vândute în orice moment, la un preţ transparent. Preţul titlurilor poate fluctua pe Bursă, în funcţie de condiţiile din piaţă, valoarea acestora putând fi mai mare, egală sau mai mică decât cea nominală. De exemplu, în ultimele zile, titlurile CENTENAR s-au tranzacţionat la preţul de 100,4 lei/titlu. în ultimele 52 de săptămâni, preţul maxim înregistrat a fost de 102 lei/titlu, iar preţul minim de 100,25 lei/ titlu.Tranzacţiile la Bursa de Valori Bucureşti au loc între cumpărători şi vânzători prin intermediul platformei de tranzacţionare. Pentru a avea acces la aceasta, trebuie să ai un cont deschis la o bancă sau la un intermediar. Orice deţinător poate tranzacţiona titlurile de stat printrun cont nou deschis sau unul existent, la o bancă sau la un intermediar autorizat să tranzacţioneze la BVB. Lista băncilor şi a intermediarilor este disponibilă pe site-ul www.bvb.ro, secţiunea intermediari. Titlurile de stat sunt disponibile pentru tranzacţionare, de luni până vineri, în intervalul 9.30-18.10.Atât veniturile aferente dobânzii, cât şi cele aferente tranzacţionării nu sunt impozabile. •