ArcelorMittal Hunedoara si-a redus pierderile in 2011 - 13 martie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara (SIDG), detinut de magnatul indian Lakshmi Mittal, a inregistrat anul trecut o crestere a cifrei de afaceri de 37%, la aproximativ 388,1 milioane de lei (91,6 milioane de euro).

De asemenea, pierderile companiei au scazut de la 64,5 milioane de lei in 2010, la 19,8 milioane de lei anul trecut.

Grupul ArcelorMittal nu a mai incasat anul trecut dobanzi la imprumuturile contractate de subsidiara din Hunedoara, acestea avand o valoare nesemnificativa. In 2010, ArcelorMittal Hunedoara a platit dobanzi la creditele intragrup in valoare de 10,9 milioane de lei.

Compania si-a planificat in acest an sa realizeze o productie de otel brut de circa 203.581 de tone, in crestere cu 17,5% fata de cea prevazuta prin buget pentru anul precedent.

Compania asteapta in acest an vanzari de 100 de milioane de euro, in crestere cu circa 9,1% fata de anul anterior, din care aproximativ doua treimi reprezinta tevi si tabla, iar restul pe segmentul de profiluri grele.