Aurul tace si face (randamente) - Trade Talk 25 martie 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

Despre banuiala unor excese speculative pe Nasdaq abia ce-am scris luna trecuta. Aurul, brand infinit mai durabil decat Nvidia, nu-i asociat unui bubble... deocamdata.

Curioasa, tacuta si suprinzatoare, descrie WSJ aprecierea recenta a metalului pretios. Ne mira intensitatea cu care se-ntampla, marturisesc analistii JPMorgan Chase. Cum am ajuns aici si ce lipseste din tablou? 

1. Pe cine sfideaza aurul?

La circa 2,200 USD pe uncie, suntem deja pe teritoriul unor noi maxime record. Aurul inoata contra valului scumpindu-se in compania celor mai ridicate dobanzi americane din ultimii 23 de ani.

Ajustat cu inflatia, costul banilor ar trebui sa fie chiar mai toxic: de la final de 2021 incoace, dobanzile reale au explodat de la minus 1% la plus 2%, dar aurul s-a apreciat cu 20% in perioada asta.

In plus, dolarul american sta si-acum excelent pe grafice. Ca perspectiva istorica: se tranzactioneaza la cotatii cu 17% peste media ultimilor 20 de ani. Asta chiar daca Fed-ul vorbeste cu nonsalanta despre eventualitatea unor dobanzi mai mici.

Bursa americana e si ea pe cai mari. Indicele Nasdaq Composite e deja plus 11% in acest an, dupa un avans de 43% in 2023.

Insa aurul stie sa extraga maximum de potential din cateva alte circumstante.

Deficitele-s record cam peste tot in lume, inclusiv in America. Suntem amenintati aproape zilnic cu un atac nuclear la doi pasi de locul in care scriem TradeTalk. Donald Trump isi pregateste bagajele pentru Casa Alba.

Bancile centrale cumpara aur in cel mai fervent ritm din (cel putin) ultima jumatate de secol. In 2022 si 2023, achizitiile au reprezentat 30% din productia globala.

China se detaseaza remarcabil in topul apetitului. Aici, banca centrala a inghitit 225 de tone metrice anul trecut (de 16x mai mult decat India), marcand cel mai pronuntat salt al rezervei Beijingului din 1977 incoace. Pentru utilizari alternative, alte 367 de tone metrice au fost importate in primele doua luni ale acestui an.

2. Ce-asteapta producatorii?

Aurul tasneste in sfarsit deasupra unui interval strans de tranzactionare care-a inhibat cotatiile timp de 4 ani. Si totusi, Newmont Corporation, cel mai mare producator global, e minus 18% anul acesta peste 1/4 din capitalizare evaporandu-se in ultimele 12 luni.

Iar Newmont nu-i nicicum exceptia. Barrick Gold, #2 in lume dupa cantitatile extrase, a pierdut la randul sau 14% in nici trei luni consumate din 2024.

Ciudat, mai ales ca numele importante ale sectorului refuza sa se protejeze contra riscului de scadere a cotatiilor. Aurul se apreciaza si vrem sa beneficiem 100%, dezvaluie Tom Palmer, CEO Newmont. La nivelul industriei, doar 192 de tone metrice sunt asigurate impotriva unor fluctuatii indezirabile de pret, comparativ cu circa 3,000 de tone metrice la inceputul anilor 2000.

Si mai intrigant, detinerile fizice de aur ale ETF-urilor se reduc la pas. Februarie a punctat a noua luna consecutiva de lichidari.

Restabilirea corelatiei directe intre cotatiile aurului si evolutia bursiera a producatorilor e ditamai miza. La final de ani '70, actiunile celor mai relevanti mineri au reusit salturi de 10x... iar cei mici, de pana la 13,000%. La mijlocul anilor '90, aprecierile au fost chiar mai spectaculoase, ajungand la 26,000%. 

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

Banci: Banca Transilvania vrea sa distribuie actionarilor dividende in cuantum total de 1 mld. RON, din profitul record obtinut anul trecut... ZF calculeaza un randament brut de 4.5%. Totodata, banca urmareste sa-si majoreze capitalul cu 1.2 mld. RON prin emisiunea de actiuni noi.

Imobiliare: One United Properties si-a bugetat venituri consolidate de 1.7 mld. RON in 2024, in crestere cu 15% fata de anul trecut. Profitul net e estimat la 525 mil. RON, mai mare cu 17%, cu o marja neta de 30%. Anticipam o crestere puternica a sectorului imobiliar, in special in Bucuresti, spune Andrei Diaconescu, co-CEO. Suntem deschisi la ideea de-a atrage capital nou, insa numai in conditii de piata favorabile, adauga Victor Capitanu, co-CEO.

Fast-food: Sphera Franchise Group a bugetat pentru 2024 cresteri procentuale din doua cifre pentru principalii indicatori financiari... plus 12% pentru totalul vanzarilor (la 1.64 mld. RON) si plus 20% pentru profitul net (la 95 mil. RON). Ne asteptam la un an mai predictibil, zice Calin Ionescu, CEO-ul operatorului in sistem de franciza al lanturilor de restaurante KFC, Pizza Hut si Taco Bell.

Farma: Antibiotice Iasi vrea sa sparga pragul de 100 mil. RON profit net in 2024... ar insemna un salt de 28% fata de anul trecut. Cifra de afaceri anticipata se ridica la 700 mil. RON, plus 16%, mai bine de-o treime din total urmand sa vina din vanzari pe pietele internationale.

Energie: Simtel Team a obtinut via PNRR o finantare nerambursabila de 61 mil. RON pentru construirea centralei electrice fotovoltaice de la Giurgiu... proiectul urmand sa fie finalizat cel mai tarziu in primul trimestru al anului viitor. 70% din energia produsa in Romania in 2023 a fost verde, 1/3 din total fiind asigurata de Hidroelectrica.

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Wall Street: Indicele DJIA a inchis cea mai buna saptamana din acest an. Pierderi severe au fost vineri pentru Nike (-7%) si Lululemon (-16%), in schimb FedEx a castigat 7%. Nvidia s-a apreciat pentru a 11-a saptamana consecutiv. Peste 3/4 din companiile incluse in S&P 500 se tranzactioneaza deasupra mediilor mobile ale ultimelor 200 de zile.

Big Tech: Apple e minus 12% in acest an avansand cu mai putin de 8% in ultimele 12 luni. In 2023, App Store a adus incasari de-aproape 26 mld. USD, de 2x mai mari decat Google Play. Serviciile au generat o marja bruta de 71% in cel mai recent an fiscal (vs 37% pentru hardware).

Europene: Indicele Stoxx Europe 600 si-a trecut in palmares a 9-a saptamana consecutiva pe plus... cel mai longeviv avans din ultimii 12 ani. Aproape jumatate din aprecierea reusita in 2024 s-a datorat unui numar restrans de mega-companii, precum ASML Holding, SAP, LVMH si Novo Nordisk.

Bitcoin: A pierdut 8% saptamana trecuta dar e cu 58% mai scump fata de inceputul anului. Daca investitorii institutionali i-ar aloca in jur de 5%, BTC ar putea sari la 3,800,000 USD, crede Cathie Wood. Au ramas aproximativ 24 de zile pana la injumatatire, eveniment care va reduce si mai dramatic oferta BTC.

 

STIAI CA?[edit | ]

Rezerva de aur a Chinei e evaluata la circa 149 mld. USD. Ca ordin de marime, ar fi abia #56 in topul celor mai valoroase companii americane.