Autorizatiile de construire in luna mai - 01 iulie 2025
Conform informatiilor publicate de Institutul National de Statistica, numarul autorizatiilor de construire pentru cladirile rezidentiale s-a ridicat la 3,361 in luna mai a acestui an, cu 7.1% mai mult decat in luna aprilie 2025 si cu un avans de 10.3% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Suprafata utila totala a inregistrat o crestere de 14.1% fata de luna aprilie, iar numarul autorizatiilor a fost destinat in proportie de 70.9% zonei rurale. (Sursa: INS)
Evolutia Pilonului 3 de pensii[edit | ]
Potrivit datelor furnizate de Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania, aproximativ 900,000 de romani contribuie la pensia privata facultativa (Pilonul 3), suma totala administrata de cele 10 fonduri de pensii private ridicandu-se la 6.1 mld. RON in luna mai, generand un castig de aproximativ 1.7 mld. RON. In cei 18 ani de functionare ai Pilonului 3, randamentul mediu anual a fost de 6.1%, depasind inflatia medie de 4.6%. (Sursa: ZF)
Europa, atractiva pentru investitori[edit | ]
Investitorii se orienteaza tot mai mult catre Europa, fiind ingrijorati de incertitudinile generate de politicile tarifare ale SUA. Fondurile europene de investitii cu expunere pe actiuni au atras peste 100 mld. USD in 2025, in timp ce iesirile din SUA au depasit 87 mld. USD. Declaratiile executivilor de la H2Apex, Deka, Siemens si KfW confirma schimbarea de perceptie. Investitiile straine directe in Germania s-au dublat la 46 mld. EUR in primele 4 luni din 2025, atingand cel mai inalt nivel din 2022. Cu toate acestea, analistii avertizeaza ca Europa trebuie sa actioneze rapid si coerent pentru a pastra acest interes si a evita o revenire a capitalului spre alte regiuni. (Sursa: Reuters)
Acord comercial SUA-UK[edit | ]
Acordul comercial dintre SUA si Marea Britanie, semnat de Trump si Starmer, a intrat in vigoare luni, reducand tarifele pentru unele exporturi britanice. Masinile britanice vor fi taxate cu 10%, fata de 27.5% anterior, iar tarifele pentru motoare si piese de aeronava au fost eliminate complet. Totusi, problema otelului si aluminiului ramane nerezolvata. Marea Britanie a evitat tarife de pana la 50% aplicate altor tari, dar risca sa fie afectata incepand 9 iulie daca nu se finalizeaza un nou acord. Guvernul britanic afirma ca va continua negocierile pentru eliminarea totala a tarifelor la produsele cheie din otel. (Sursa: Reuters)
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE)[edit | ]
Purcari Wineries Group si-a publicat raportul de sustenabilitate, subliniind angajamentul fata de mediu, societate si guvernanta responsabila. Pe langa investitiile in energie regenerabila si practici viticole ecologice, compania se implica activ in dezvoltarea comunitatilor rurale, sprijina educatia si bunastarea angajatilor si promoveaza o guvernanta etica si transparenta. Obiectivele strategice pana in 2027 vizeaza extinderea portofoliului, cresterea capacitatii de productie si consolidarea prezentei durabile pe pietele din Romania, Moldova si Bulgaria. (Sursa: BVB)
Premier Energy PLC (PE)[edit | ]
Premier Energy a semnat un acord cu BRK Financial Group pentru furnizarea de servicii de Market Maker, cu scopul de a creste lichiditatea actiunilor sale. Contractul intra in vigoare pe 1 iulie 2025 si are o durata initiala de un an, cu posibilitate de reinnoire automata. Tot ieri, Premier Energy a anuntat achizitionarea a 90% din compania Development Power Solar Energy SRL, detinuta anterior de Mihai Cristian Ciolacu, nepotul fostului premier Marcel Ciolacu. Firma dezvolta un parc fotovoltaic cu stocare in judetul Buzau, cu o capacitate de 49 MW si o instalatie de stocare de 16 MWh, finantat partial cu 51 mil. RON din PNRR, dintr-un total de 185 mil. RON. Proiectul urmeaza sa primeasca autorizatia de infiintare de la ANRE, avand finantarea asigurata, urmand sa devina operational in a doua jumatate a anului 2025. (Surse: BVB;Economica.Net)
SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL)[edit | ]
Consiliul de Administratie al Electrica a aprobat suplimentarea planului de investitii consolidat al Grupului pentru anul 2025, ajungand la o valoare totala de 1,580.9 mil. RON. Suplimentarea vizeaza o majorare de 36.4 mil. RON pentru segmentul de productie al Electrica. (Sursa: BVB)
TRANSPORT TRADE SERVICES S.A. (TTS)[edit | ]
TTS a publicat raportul privind tranzactionarea actiunilor in luna mai 2025, evidentiind o valoare totala tranzactionata de 11.5 mil. RON, reprezentand 0.73% din totalul tranzactiilor actiunilor incluse la Categoria Premium. Volumul mediu zilnic a crescut semnificativ fata de aprilie, depasind pragul necesar pentru mentinerea in FTSE Global All Cap Index, in ciuda unor scaderi fata de mai 2024. (Sursa: BVB)
CHIMCOMPLEX BORZESTI SA ONESTI (CRC)[edit | ]
Actiunile Chimcomplex s-au depreciat cu 7% in urma raportarii rezultatelor primelor 3 luni din 2025, inregistrand o scadere a cotatiei de 22% de la inceputul anului. Compania a cunoscut o cifra de afaceri de 353 mil. RON, cu 24% mai putin decat in aceeasi perioada a anului trecut, si un profit de 5.5 mil. RON (-26% vs. T1 2024). De asemenea, compania a anuntat investitorii cu privire la un nou proiect de investitie, o fabrica de poliepoxizi ce presupune o investitie de 100 mil. EUR. (Sursa: ZF)
Moderna Inc. (US.MRNA)[edit | ]
Moderna a anuntat ca vaccinul antigripal experimental pe baza de ARNm (mRNA-1010) a avut rezultate mai bune decat un vaccin standard, cu o eficacitate mai mare cu 26.6% in populatia generala si 27.4% la persoanele de peste 65 de ani. Studiul de faza a treia a urmarit peste 40,000 de adulti si a aratat eficacitate ridicata pentru toate tulpinile majore de gripa. Moderna intentioneaza sa solicite aprobarea atat pentru acest vaccin, cat si pentru o versiune combinata cu Covid, retrasa anterior pentru a include date suplimentare. (Sursa: CNBC)
Novo Nordisk A/S (US.NVO)[edit | ]
Novo Nordisk, unul din liderii globali in tratamentele pentru obezitate, are un nou concurent important pe piata din China, compania Innovent Biologics, obtinand aprobarea autoritatilor pentru tratamentul impotriva obezitatii. Tratamentul chinezesc, Mazdutide, a fost licentiat initial de Eli Lilly in 2019, cand se afla in faza intermediara de testare, fiind ulterior preluat de Innovent Biologics. (Sursa: Seeking Alpha)
SHELL PLC (NL.SHELL)[edit | ]
Shell a negat speculatiile privind achizitia competitorului British Petroleum, insa zvonurile recente au ridicat problema nevoii companiei de a-si consolida strategia pe termen lung. In ciuda progreselor inregistrate de la preluarea conducerii de catre Wael Sawan, compania nu are inca o strategie clara in perioada urmatoare, cand productia de combustibili fosili este estimata sa scada. (Sursa: Bloomberg)
The Walt Disney Company (US.DIS)[edit | ]
Jefferies a ridicat ratingul actiunilor Disney la cumparare si a majorat pretul tinta la 144 USD, mizand pe lansarea a doua noi nave de croaziera in 2026 si pe cresterea puternica a platformei Disney+. Analistii vad un potential de crestere de 18%, sustinut de continutul original, parteneriatul cu Amazon pentru publicitate si traficul solid in parcurile tematice. (Sursa: CNBC)
NVIDIA Corp. (US.NVDA)[edit | ]
Directorii Nvidia au vandut actiuni de peste 1 mld. USD in ultimul an, dintre care 500 mil. USD doar in ultima luna, pe fondul cresterii actiunilor. CEO-ul Jensen Huang a vandut recent actiuni in valoare de 15 mil. USD, parte a unui plan mai amplu de vanzare de pana la 900 mil. USD. (Sursa: CNBC)