BET - tot mai aproape de maximul istoric - 09 februarie 2021

De la TradeVille.ro wiki

Acţiunile Banca Transilvania, pe prima treaptă în topul lichidităţii. Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri în sesiunea de tranzacţionare de ieri, în ton cu evoluţiile din pieţele europene. Indicele BET, ce reflectă parcursul celor mai lichide şaptesprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,59%, la 10.677,87 de puncte, fiind la doar un pas de maximul istoric de 10.857,71 puncte din iulie 2007. Indicele compozit BETPlus s-a apreciat cu 0,56%, la 1.593,41 puncte, în timp ce indicele extins BET-XT, ce reflectă parcursul celor mai lichide 25 de titluri de la bursa noastră, a urcat cu 0,4%, până la 946,38 puncte. Valoarea tranzacţiilor a fost de 55,16 milioane de lei, peste cea din şedinţa anterioară, dar sub media zilnică a anului trecut, de circa 75 milioane de lei. Brokerii de la Prime Transaction au notat, în raportul lor săptămânal: "Debut de săptămână pozitiv pentru Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET-FI fiind singurul coş de acţiuni care a închis şedinţa în scădere, cu un declin de 0,28%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 11,3 milioane euro, sub media anului curent (...). Din indicele BET, notăm creşterea înregistrată de acţiunile societăţilor: Nuclearelectrica (SNN), 3,08%, Banca Transilvania (TLV), 1,73% şi Purcari Wineries (WINE), 1,71%. La polul opus, avem titlurile a două societăţi care au scăzut cu peste 1%: Conpet (COTE), -1,64% şi Alro (ALR), 1,21%". În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Banca Transilvania, care au cumulat un rulaj de 7,97 milioane lei, titlurile instituţiei de credit din Cluj încheind şedinţa de tranzacţionare la preţul de 2,355 lei. Acţiunile Electrica (EL) s-au apreciat cu 1,47%, până la preţul 13,85 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 5,67 milioane de lei. Pe poziţia a treia a acestui clasament s-au situat titlurile Nuclearelectrica, a căror lichiditate a fost de 5,02 milioane de lei, preţul acţiunilor producătorului de gaze naturale având un avans până la 23,4 lei. Titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au apreciat cu 0,26%, până la preţul de 1,94 lei, pe fondul unei valori a tranzacţiilor de 4,07 milioane de lei. Prin piaţa "deal" au avut loc două tranzacţii. Una dintre acestea, în valoare de 1,42 milioane de lei, a fost realizată cu acţiuni SIF Moldova (SIF2), schimbul fiind derulat la preţul de 1,39 lei, cu 0,71% sub referinţa din piaţa "regular". A mai avut loc un transfer cu titlurile SIF Transilvania (SIF3) la preţul de 0,348 lei, cu 1,02% peste referinţă, valoarea tranzacţiei fiind de 1,02 milioane lei. Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, a urcat cu 0,38%, la 2.028,42 puncte, în timp ce indicele BET-NG, ce urmăreşte evoluţia acţiunilor companiilor din sectorul energetic şi de utilităţi, a crescut cu 0,4%, până la 792,27 puncte.