BET bifeaza un nou maxim istoric - 07 septembrie 2021

Discount-uri de tranzacţionare de 56,9% pentru SIF Banat-Crişana şi de 36,5% în cazul SIF Transilvania • Ben Madadi, cel mai mare investitor persoană fizică în SIF Muntenia, a depus la ASF o ofertă de cumpărare pentru 7% din societate Indicele BET, al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), şi-a continuat luna trecută trendul ascendent demarat în a doua parte a anului 2020, principalul coş de acţiuni al bursei noastre atingând, în august, un nou maxim istoric, de 12.463,67 de puncte. Luna a fost dominată de raportările financiare ale companiilor pentru primul semestru, respectiv cel de-al doilea trimestru al anului, rezultatele emitenţilor beneficiind în ansamblu de creşterea economică survenită după şocul Covid-19 şi de un puternic efect de bază, apărut în urma performanţei slabe din prima parte a anului trecut. "Verde" în Statele Unite şi Europa În plan extern, principalii indici din Statele Unite şi Europa au avut creşteri, într-o lună în care investitorii au stat cu ochii pe manifestările variantei delta a coronavirusului, iar Rezerva Federală a dat primele semnale că are în vedere înăsprirea politicii monetare în viitorul apropiat. Indicele Dow Jones Industrial Average a urcat cu 1,21%, în august, în timp ce Standard&Poor's 500 a crescut cu 2,9%, iar Nasdaq Composite s-a apreciat cu 4%, toate cele trei coşuri de acţiuni atingând noi recorduri istorice, luna trecută. De partea noastră a Atlanticului, indicele pan-european STOXX 600 a urcat cu 2,04%, în timp ce DAX30 al bursei din Frankfurt s-a apreciat cu 1,87%, iar FTSE 100, al pieţei londoneze, a crescut cu 1,24%, luna trecută. Jerome Powell, preşedintele Rezervei Federale, a spus la reuniunea anuală a Fed-ului de la Jackson Hole că cea mai puternică economie a lumii a ajuns într-un moment în care nu mai are atât de multă nevoie de sprijin prin politica monetară a băncii centrale din SUA. Asta înseamnă că Rezerva Federală va începe probabil să reducă volumul de obligaţiuni pe care le cumpără lunar, înainte de sfârşitul acestui an, pe măsură ce progresele economice vor continua, conform news.ro. Totuşi, Powell a ţinut să sublinieze că începutul procesului de reducere a achiziţiilor nu reprezintă un semnal privind momentul în care Fed-ul va majora rata dobânzii cheie, mai notează agenţia de ştiri. Creşteri de peste 2% pentru indicii generali ai BVB În acest context general, la Bucureşti, indicele BET-XT a urcat cu 2,48%, până la 1.072,24 de puncte, luna trecută, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii în acţiuni, s-a apreciat cu 2,34%, la 2.353,9 puncte. Indicele BET-TR, ce reflectă şi dividendele plătite de companiile din principalul coş de acţiuni al bursei noastre, a crescut cu 3,66%, la 21.416,1 puncte, cea mai bună evoluţie dintre indicii de la BVB avuţi în vedere. TeraPlast şi OMV Petrom, companiile ce urmează să intre în indicii de pieţe emergente ai FTSE, între vedetele lunii trecute la bursa noastră Cu perspectiva includerii în indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell începând cu luna aceasta, acţiunile producătorului de materiale de construcţii TeraPlast (TRP) au urcat cu 22,71% în august, până la 1,14 lei, un nou maxim istoric în preţuri ajustate, ceea ce a ridicat evaluarea bursieră a companiei la aproape două miliarde de lei. Anunţul privind includerea în indici a venit în seara zilei de vineri, 20 august, astfel încât luni, 23 august, acţiunile TRP au urcat cu 5,22%, pe fondul unui volum de peste 4,2 milioane de titluri, peste media zilnică a ultimei luni de tranzacţionare. În plus, compania a raportat rezultate financiare foarte bune pentru primele şase luni ale acestui an şi, în contextul economic actual există premise importante ca producătorul de materiale de construcţii să continue să performeze. (vezi grafic) Acţiunile OMV Petrom (SNP), cealaltă companie de la BVB ce urmează să fie inclusă în indicii de pieţe emergente ai agenţiei britanice, au crescut cu 6,28%, până la 0,44 lei, în august. Aprecierea a venit în mare parte după anunţul FTSE, ce a coincis şi cu avansuri de câteva zile ale preţului petrolului. Volumele au fost ridicate, cu mult peste cele obişnuite pentru acest emitent, ceea ce arată că, probabil, la cumpărare au fost şi investitori instituţionali. Totuşi, luna trecută preţul contractelor futures ale ţiţeiului Brent (relevant pentru piaţa europenă) cu scadenţa în noiembrie a scăzut cu circa 4%, fapt ce semnalează că peformanţa acţiunii SNP ţine mai degrabă de factori interni. Creştere a acţiunilor Nuclearelectrica, înaintea publicării rezultatelor financiare pentru prima jumătate a anului Titlurile Nuclearelectrica (SNN), una dintre vedetele Bursei de Valori Bucureşti din ultimii ani, au urcat cu 7,36%, luna trecută, la 29,9 lei, performanţă datorată în mare parte aprecierii preţului acţiunilor apărută înaintea publicării rezultatelor financiare. Compania a beneficiat de preţul mai mare al energiei electrice, ce a compensat cantitatea mai mică vândută. Pentru primele şase luni ale anului, Nuclearelectrica a raportat un profit net de 385 milioane de lei, cu 12% peste cel din primele şase luni ale lui 2020, în timp ce veniturile din exploatare s-au majorat cu 16,9%. Fără evenimente notabile în afară de publicarea rezultatelor financiare, cele două bănci din indicele BET au marcat creşteri ale preţurilor acţiunilor, într-o lună în care indicele Euro Stoxx Banks a urcat cu 4,3%. Acţiunile Banca Transilvania (TLV), cele mai importante titluri de la BVB din indicii de pieţe emergente ai FTSE Russell, s-au apreciat cu 5,89%, la 2,965 lei, în timp ce acţiunile BRD-Groupe Societe Generale (BRD) au urcat cu 2,22%, până la 18,4 lei. Banca Transilvania a raportat, pentru primele şase luni ale anului, un profit net de 0,9 miliarde de lei, cu 48% peste cel din perioada ianuarie-iunie 2020, în timp ce profitul obţinut de BRD s-a ridicat la 0,63 miliarde de lei, în creştere cu 55%, faţă de cel din primul semestru al anului trecut. La finele acestei săptămâni, acţionarii TLV sunt convocaţi pentru aprobarea distribuirii de dividende în sumă de 500 milioane de lei. Dividendul brut/acţiune este de 0,07922085114 lei, sumă care faţă de preţul titlului TLV din ultima zi a lunii august oferea un randament de 2,6%. Rezultate foarte bune pentru MedLife, pentru primele şase luni din 2021 Tot la capitolul creşteri se remarcă evoluţia acţiunilor MedLife (M), care au urcat luna trecută cu 3,24%, la 17,5 lei, pe fondul rezultatelor financiare aferente primului semestru al anului. Concret, perstatorul de servicii medicale a raportat un profit net consolidat de 71,5 milioane de lei, de peste şase ori mai mare decât cel din perioada ianuarie-iunie 2020, în timp ce veniturile operaţionale au fost de 679,65 milioane de lei, în creştere cu 44,2%. În plus, compania are în plan deschiderea de noi centre medicale la Sibiu, Cluj, Braşov şi Arad, precum şi derularea unui program de răscumpărare a 4,11% din capitalul emitentului. Scăderi pentru acţiunile Electrica şi Transgaz, pe fondul raportărilor semestriale Dacă în cazul Nuclearelectrica preţul mare al energiei a avut un impact benefic asupra rezultatelor financiare, pentru Electrica (EL) efectul a fost invers. Furnizorul şi distribuitorul de energie electrică a raportat, pentru primul semestru al anului, un profit net de 76 milioane de lei, cu 60% sub cel din primele şase luni ale lui 2020, îndeosebi în urma creşterii semnificative a costurilor cu achiziţia energiei electrice. În acest context, acţiunile EL au coborât în luna august cu 8,29%, la 11,5 lei, cea mai mare depreciere din rândul titlurilor ce compun indicele BET. Tot în contextul unor rezultate financiare slabe, acţiunile Transgaz (TGN) s-au depreciat cu 5,91%, la 254,5 lei, în luna august, într-o mişcare de continuare a declinului cotaţiei TGN din ultimele trei-patru luni. Transportatorul de gaze naturale şi-a redus profitul primelor şase luni din an cu 44% faţă de cel din ianuarie-iunie 2020, atât ca urmare a scăderii veniturilor cât şi a creşterii cheltuielilor. Pe lângă cele două acţiuni mai sus menţionate, titlurile Alro (-1,73%), Bursa de Valori Bucureşti (-1,21%) şi Fondul Proprietatea (-0,98%), sunt celelalte acţiuni din BET care s-au depreciat, luna trecută. • Un grup de investitori de la SIF Muntenia cere anularea deciziilor acţionarilor de la AGA de bilanţ Cu un declin de 0,64%, până la 51.512,38 de puncte, indicele BET-FI, al SIF-urilor şi FP, este singurul coş de acţiuni a cărui cotaţie a scăzut, în august. Cea mai mare depreciere, de 2,59%, a fost înregistrată de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1), în timp ce acţiunile Evergent Investments (EVER), fosta SIF Moldova, au urcat cu 1,89%, în august. La finele lunii tocmai încheiate, Ben Madadi, cel mai mare investitor persoană fizică în SIF Muntenia (SIF4), a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) o ofertă concurentă ofertei publice de cumpărare de acţiuni SIF4 iniţiată de societate, acţionarul vizând achiziţia a 55 de milioane de titluri ale SIF-ului, echivalentul a 7% din capitalul social. Oferta SIF Muntenia, ce a fost aprobată în urmă cu şaisprezece luni, şi a demarat în data de 2 septembrie, ţinteşte răscumpărarea a 20,6 milioane de acţiuni, la preţul de 1,3 lei/titlu. Contactat de ziarul BURSA, Ben Madadi nu a făcut public preţul ofertei sale, dar a precizat că, potrivit legii, oferta concurentă trebuie să fie cu cel puţin 5% peste cel al ofertei societăţii. ASF încă nu a răspuns solicitării acţionarului SIF Muntenia. Tot Ben Madadi, împreună cu alţi trei investitori ai SIF4, au atacat în instanţă deciziile adunării de bilanţ a acţionarilor SIF Muntenia din acest an, solicitând anularea acestora. Atunci, pe lângă punctele obişnuite unei astfel de adunări, s-a respins atragerea răspunderii SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, pentru dobândirea de către societate, în mod indirect, a acţiunilor proprii, punct introdus la vremea respectivă pe ordinea de zi chiar de către Ben Madadi. De altfel, SIF-urile, care recent au devenit Fonduri de investiţii alternative destinate investitorilor de retail doar cu numele, deoarece în realitate sunt controlate de câteva grupuri, ce deţin prin diferite fonduri interpuse câte 20-30% din fiecare societate, sunt penalizate sever de piaţă prin discount-ul la care se tranzacţionează acţiunile faţă de Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN). La finele lunii trecute, SIF Banat-Crişana (SIF1) avea un discount de 56,9%, în timp ce în cazul SIF Transilvania (SIF3) discount-ul era de 36,5%. În schimb pentru Fondul Proprietatea, diferenţa relativă dintre preţul acţiunii şi VUAN era de doar 1,8%. Obligaţiunile Bit Soft şi MW Green Power Export au debutat pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, luna trecută Pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT), luna trecută au debutat obligaţiunile Bit Soft, companie care dezvoltă şi distribuie soluţii end-to-end integrate pentru industria HoReCa, în valoare de 1,5 milioane de euro. De asemenea, a intrat la tranzacţionare a doua emisiune de obligaţiuni a producatorului de energie electrică fotovoltaică MW Green Power Export, în valoare de 4,39 milioane de lei. În a doua zi din septembrie, acţiunile Appraisal & Valuation (APP), companie care oferă servicii de evaluare, consultanţă şi dezvoltare imobiliară, recunoscută pentru brandul NAI Romania, au debutat în piaţa AeRO, iar după primele zile de tranzacţionare preţul titlurilor se află sub cel din plasamentul privat. Craig Fehr, Edward Jones Investments: "Ne aşteptăm ca sporirea volatilităţii şi orice slăbiciune a pieţei să se dovedească temporară, perspectivele fundamentale susţinând scenariul în care acţiunile rămân la modă" Am intrat în luna septembrie, iar în plan intern avem de-a face cu o adevărată criză în cadrul coaliţiei de guvernare. În pieţele internaţionale, atenţia este aţintită asupra manifestărilor pandemiei şi a semnalelor pe care le va da Rezerva Federală cu privire la reducerea achiziţiilor de obligaţiuni, care acum se ridică la 120 de miliarde de dolari lunar. Craig Fehr, CFA, analist la Edward Jones Investments, consideră că, pe măsură ce înaintăm în an, pandemia şi mişcările Fed-ului pot aduce anumite scăderi ale pieţei din Statele Unite. Totuşi, analistul nu vede ameninţat trendul ascendent pe termen lung al bursei. "Ne aşteptăm ca sporirea volatilităţii şi orice slăbiciune a pieţei să se dovedească temporară, perspectivele fundamentale susţinând scenariul în care acţiunile rămân la modă", a scris Fehr în ultimul său editorial de la finele săptămânii trecute.