Broken spell - Trade Talk 30 mai 2024

De la TradeVille.ro wiki
Trade talk logo.png

In raportarile recente, companiile au inteles un lucru: formula magica pentru investitorii fericiti este inteligenta artificiala.

Se pare ca, in lipsa unor rezultate concrete, formula incepe sa isi mai piarda din puteri sau, cel putin, asta ne sugereaza situatia de la Salesforce, care a ratat tinta de venituri pentru prima data din 2006.

Pretul actiunilor companiei a scazut dupa ce vanzatorul de software a dezamagit asteptarile Wall Street. Veniturile trimestriale, de 9.13 mld. USD,  au  fost usor sub prognozele din piata, acelasi lucru fiind valabil si in cazul estimarilor pentru veniturile din trimestru curent. Profitul ajustat, de 2.44 USD/actiune, a depasit asteptarile, insa acest lucru nu a oprit declinul actiunilor.

Asta desi CEO companiei, Marc Benioff, a subliniat ca Salesforce pune accentul pe profit si pe potentialul pe termen lung al inteligentei artificiale. Unii analistii cred, insa, ca atentia acordata AI este in detrimentul extinderii pe termen scurt si mediu la Salesforce.

Compania preconizeaza ca veniturile vor creste cu pana la 8% in trimestru actual, pana la 9.25 mld. USD, marcand primul trimestru de crestere a vanzarilor cu o singura cifra din ultimii aproape 20 de ani.

Aceasta veste a starnit ingrijorari cu privire la capacitatea Salesforce de a ramane relevanta pe masura ce industria se orienteaza catre instrumente de inteligenta artificiala. Desi Salesforce a subliniat potentialul software-ului orientat spre AI de a creste veniturile, majoritatea analistilor nu se asteapta la un impact semnificativ asupra veniturilor din partea acestor functii pana in 2025 sau 2026. In general, compania se confrunta cu provocari in ceea ce priveste cresterea vanzarilor si necesitatea de a echilibra profitabilitatea cu inovatia in peisajul in evolutie al inteligentei artificiale.

Salesforce a fost in prima linie a adoptarii AI utilizand tehnologia modelelor lingvistice de mari dimensiuni de la OpenAI pentru a o integra in propriile aplicatii. Gigantul a trecut rapid catre o strategie open-model, care completeaza modelele dezvoltate intern.

De ani de zile, Salesforce si vehiculul Salesforce Ventures fac pariuri puternice pe AI, care au crescut tot mai mult in valoare si volum. Anul trecut, Salesforce Ventures a lansat un fond de AI generativa de 250 mil. USD, care s-a dublat la 500 mil. USD in doar cateva luni. Recent, Salesforce a anuntat si extinderea unui parteneriat cu IBM pe zona AI.

In cadrul conferintei Connections 2024 de luna aceasta, Salesforce a anuntat noi functii de inteligenta artificiala, Data Cloud si Commerce Cloud. Printre tool-urile companiei se regaseste Einstein, care permite utilizatorilor sa isi conecteze datele si sa gestioneze relatia cu clientii folosind inteligenta artificiala.

Clara Shih, CEO Salesforce AI, a descris evolutiile actuale ale algoritmilor de inteligenta artificiala ca fiind similare cu stadiile timpurii ale internetului. In cadrul unei dezbateri in cadrul Viva Tech Paris 2024, Shih a comparat peisajul actual din domeniul AI cu anul 1988, cand internetul se afla inca in primele sale etape de dezvoltare. Potrivit lui Shih, primul val de inteligenta artificiala automatizeaza in prezent sarcinile plictisitoare si repetitive, similar cu evolutia internetului in trecut. Totusi, pe masura ce tehnologia va deveni mai matura, vor aparea modele de afaceri cu adevarat inovatoare.

Orientarea companiei spre AI si profitabilitate a avut impact si asupra fortei de munca. Dupa ce, la inceputul anului trecut, compania disponibiliza in jur de 8,000 de angajati, adica 10% din forta de munca, Salesforce anunta in toamna ca vrea sa angajeze peste 3,000 de persoane pentru vanzari, inginerie si data cloud. Acest dute-vino a continuat si in 2024. Criteriile de angajare ale companiei au devenit, brusc, urmatoarele: orase ieftine, productivitate mare si abilitati legate de AI/cloud. 

TOP TRENDING... LA BVB[edit | ]

Entuziasm: Investitorii au primit cu entuziasm rezultatele financiare ale MedLife, astfel ca actiunile companiei au urcat cu circa 24% de la publicarea raportului trimestrial. MedLife a anuntat o crestere  in ritm anual de 22% a cifrei de afaceri consolidate in primul trimestru al acestui an, la 647 mil. RON. Rezultatul net a crescut cu peste 55% comparativ cu primul trimestru din 2023.

Stadiu: Primele doua zile din oferta de listare a distribuitorului de carburanti JT Grup Oil Navodari au adunat subscrieri in valoarea de circa 13 mil. RON. Astfel, la inchiderea sedintei din 29 mai, erau introduse ordine din partea investitorilor pentru achizitia a aproximativ 2 milioane de actiuni, echivalentul a 20% din operatiunea de piata programata a se incheia pe 10 iunie.

Rectificare: Hidroelectrica (H2O) a propus o rectificare a cifrelor bugetate pentru 2024 actionarilor care se vor intruni pe 28 iunie, asteptandu-se la un profit net de 4.15 mld. RON, rezultat in scadere cu 14.2% fata de bugetul aprobat anterior si in scadere cu 34.4% comparativ cu rezultatul anului trecut, conform calculelor ZF.

First come, first served: Fondul ETF BET Patria Tradeville a depasit valoarea de 300 mil. RON in active nete totale in a doua jumatate a lunii mai, activul inregistrand o crestere cu 80.9% fata de sfarsitul anului 2023. Numarul de investitori a depasit 20,000 acesta majorandu-se cu 35.6% fata de finalul anului trecut. Ca urmare a cresterii semnificative a activului fondului in anul 2024, va avea loc reducerea costurilor de operare incepand cu data de 1 iulie a anului curent. In urma acestor reduceri, impactul anual al costurilor totale ale fondului a fost estimat la 1.35%/an.

TOP TRENDING... GLOBAL[edit | ]

Reia controlul: Actiunile UiPath s-au prabusit cu circa 30% dupa ce compania de software a anuntat ca directorul general Rob Enslin demisioneaza incepand cu 1 iunie, fiind inlocuit de cofondatorul Daniel Dines, care a renuntat la functia de co-CEO pe 31 ianuarie. Compania a raportat venituri trimestriale in crestere cu 16% fata de anul trecut, iar pierderea pe actiune s-a redus la 0.05 USD.

Se putea mai rau: McDonald's ia pozitie in legatura cu afirmatiile potrivit carora si-a majorat preturile. Joe Erlinger, presedintele McDonald's SUA, a declarat miercuri, intr-o scrisoare deschisa, ca pretul mediu al produselor din meniul McDonald's a crescut cu aproximativ 40% din 2019, mai putin decat sustin unele voci.

AI is coming: HP anticipeaza ca inteligenta artificiala va avea un impact mai mare in venituri in 2025 si 2026. In a doua jumatate a anului, aproximativ 10% din livrarile totale ale companiei vor fi PC-uri AI, dar ponderea va crestere ulterior.

Si mai bine decat spera: Compania de software AI C3.ai a raportat rezultate in ultimul trimestru, depasind atat propriile previziuni, cat si asteptarile analistilor. Compania a inregistrat al cincilea trimestru consecutiv de crestere accelerata a veniturilor, cu un avans de peste 40% a veniturilor din abonamente.

STIAI CA?[edit | ]

Daniel Dines nu pare sa renunte usor la control, dupa cum am observat. Nu-i de mirare, dat fiind ca si-a luat soarta in propriile maini de la varsta de 19 ani. O poveste de viata care poate inspira pe oricine sa inceapa sa creada in unicorni.