Broker: Ma astept la o migrare spre actiunile cu potential ridicat care nu sunt in primul etalon - 26 septembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a incheiat in crestere cu 0,41%, dupa ce luni a coborat cu aproape 2%, insa cei mai multi investitori au continuat sa adopte pozitii de asteptare, informeaza Mediafax. Piata a deschis in crestere usoara, revenind incet dupa corectia de aproape 2% inregistrata luni. Totusi, recuperarea a fost de scurta durata, pentru ca dupa ora 12:30 indicii au revenit in imediata apropiere a nivelurilor de luni, odata cu trecerea burselor vest-europene pe scadere. Bursa a revenit pe crestere in ultima jumatate de ora, odata ce bursele externe s-au intors pe verde Totusi, la fel ca in ultimele sedinte, fluctuatiile au venit in cadrul unor tranzactii cu volume reduse de tranzactionare. "Entuziasmul investitorilor s-a cam temperat de cateva zile, dovada fiind scaderea substantiala a volumelor tranzactionate si volatilitatea mai ridicata a preturilor fata de cea din perioada verii. Variatiile importante de la o zi la alta se datoreaza disconfortului investitorilor care au inceput sa tranzactioneze emotional si nu mai au incredere in continuarea cresterilor odata ce preturile au ajuns la nivelurile actuale. Totodata, nici cumparatorii nu prea isi fac simtita prezenta in aceste zile, acesta fiind un semn ca nici ei nu mai sunt atat de increzatori ca vom asista la o continuare a cresterilor", a declarat pentru Mediafax directorul de tranzactionare al firmei de brokeraj Intercapital Invest, Mihai Muresian. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in crestere cu doar 0,17%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,31%. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), a urcat cu 0,65%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,59%. Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, s-a plasat cu 0,67% peste nivelul de luni. "Cred ca vom asista in continuare la o crestere a volatilitatii pe volume scazute tocmai pentru ca in piata sunt prezenti cu preponderenta investitori speculativi. Mai mult de atat, este foarte probabil ca in anumite cazuri sa vedem o migrare catre actiuni care nu fac parte din primul etalon, dar care au un potential ridicat de crestere tocmai pentru ca au variat usor in timp ce actiunile lichide au crescut. In orice caz, in situatia in care vom asista la o perioada de corectii, nu cred ca ne putem astepta la o prabusire a pietei, ci mai degraba la corectii temporare, venite pe fondul unor marcari de profit, dar si influentate de semnalele transmise de pietele externe", a mai spus brokerul. Investitorii au tranzactionat in total actiuni de 10,2 milioane lei (2,2 milioane euro), valoare cu 10% sub rulajul sedintei precedente, de 11,3 milioane lei (2,5 milioane euro). Titlurile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piata, cu tranzactii de 3,7 milioane lei, iar pretul a crescut cu 0,76%, la 0,5305 lei. In sedinta precedenta, aceste actiuni au coborat cu 2,5%. Rulaje de peste 500.000 de lei au mai inregistrat doar actiunile OMV Petrom (1,9 milioane lei, din care 716.000 de lei a reprezentat valoarea unui deal), Banca Transilvania (925.000 lei, din care un deal de 570.000 de lei), BRD (724.000 de lei), Erste (595.000 de lei) si SIF Transilvania (541.000 de lei). Pe piata Rasdaq, investitorii au tranzactionat actiuni de 848.000 de lei, valoare de peste patru ori mai mare decat rulajul de luni, de 196.000 de lei. Actiunile firmei Alimentara Slatina (ALRV), controlata de SIF Oltenia (SIF5), au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 488.000 de lei. Pretul acestor titluri a urcat de aproape doua ori, la 31 lei. La inchiderea pietei principale de Bucuresti, bursele de la Paris si Frankfurt erau in stagnare, iar piata de la Londra avansa cu 0,1%. Pietele au evoluat incert, deschizand ziua in crestere usoara, pentru ca apoi sa treaca pe scadere si, ulterior, sa revina in imediata apropiere a nivelurilor de luni.