Bursa a revenit pe plus ieri, dar volumele de tranzactionare raman anemic - 17 aprilie 2013

De la TradeVille.ro wiki

Bursa de la Bucuresti a revenit pe crestere in ultima ora a sedintei de ieri si a incheiat in urcare cu 0,56% (indicele BET-C), intr-o piata unde actiunile Fondului Proprietatea (FP) au recuperat o parte din corectia de luni si s-au intors spre pretul maxim istoric atins vineri. Actiunile FP au scazut cu 0,5% in prima jumatate de ora a sedintei, urmand linia descendenta a pietei, dupa ce luni au coborat cu peste 2%. Dupa primele 30 de minute, pretul titlurilor Fondului Proprietatea s-a intors pe verde, iar volumele de tranzactionare au inceput sa creasca. Astfel, la inchiderea pietei principale, titlurile Fondului Proprietatea erau cotate la 0,6605 lei, pret cu 0,69% peste nivelul de luni. Operatiunile cu aceste titluri au cumulat 8,2 mil. lei. Vineri, actiunile FP au inchis la 0,67 lei, apropiindu-se de maximul istoric atins pe bursa in ziua listarii, cand unele transferuri au fost realizate la 0,675 lei/actiune. Cotatia de la finalul primei sedinte la BVB a fost de 0,6495 lei. „Pretul actiunilor Fondului Proprietatea are o motivatie sa fie mai stabil de cand a fost anuntat programul de rascumparare, avand in vedere ca este vorba de o cantitate destul de mare. Totusi, cred ca nu va face nota discordanta de mersul general al pietei atunci cand aceasta are o miscare destul de evidenta“, a declarat Adrian Barbulescu, director adjunct de operatiuni la firma de brokeraj Prime Transaction. La inchiderea pietei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a fost cu 1,03% peste nivelul de luni, iar indicele BET-FI a urcat cu 1,43%. Indicele BET-FI reflecta evolutia actiunilor celor cinci SIF-uri si a titlurilor Fondului Proprietatea. Investitorii au tranzactionat marti actiuni de 19,5 mil. lei (4,4 mil. euro), valoare cu 13% sub rulajul de luni, de 22,4 mil. lei (5,1 mil. euro). Doua treimi din lichiditatea pietei a fost asigurata de transferurile cu actiuni Fondul Proprietatea (8,2 mil. lei) si deal-uri cu titluri OMV Petrom (2,3 mil. lei), BRD (1,3 mil. lei) si Transgaz (980.000 de lei). „Evolutia pietei a fost sustinuta in mare parte in acest an de asteptarile pentru dividende si de partile interesate sa participe la adunarile generale ale actionarilor. Odata identificate si clarificate aceste date, piata a intrat intr-o perioada de corectii usoare si de multe ori am asistat la sedinte apatice“, a mai spus brokerul. Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de aproape 2 milioane lei, valoare cu mult peste rulajul de luni, de numai 92.000 de lei. Peste 86% din lichiditatea pietei a fost asigurata de un deal cu 10% din actiunile firmei imobiliare de inchiriere a imobilelor TCI Invest Cluj Napoca (TCII) pentru 1,7 mil. lei. Titlurile au fost transferate la pretul de 34,58 lei, cu 44% peste cotatia precedenta. La inchiderea pietei principale de la Bucuresti, bursele de la Paris si Frankfurt erau in crestere cu cate 0,2%, in timp ce piata de la Londra era in scadere cu 0,1%.