Bursele europene au inchis in scadere - 11 septembrie 2012

De la TradeVille.ro wiki

Actiunile de pe bursele europene au scazut luni dupa ce au incheiat saptamana trecuta cu cea mai mare crestere din trei luni, intrucat importurile Chinei au inregistrat o scadere neasteptata, iar Grecia are dificultati in a respecta cerintele creditelor externi, potrivit Bloomberg. Cotatiile companiilor active in sectoarele alimente si bauturi au pus cea mai mare presiune pe indicele Stoxx Europe 600, atat Unilever cat si Anheuser-Busch InBev pierzand fiecare peste1,5%.Indicele Stoxx 600 a scazut cu 0,2%. Indicatorul a inregistrat saptamana trecuta cea mai mare crestere incepand din iunie, in contextul masurilor anuntate de Banca Centrala Europena."Ultimele date comerciale pentru august (din China, n.r.) au aratat o scadere surprinzatoare a importurilor, sugerand ca cererea interna ramane slaba. Chiar daca inflatia este redusa, persista o anumita incertitudine referitor la cat de departe este dispusa sa mearga conducerea Chinei in stimularea consumului", a declarat Michael Hewson, analist la CMC Markets din Londra.Livrarile catre China au inregistrat o scadere de 2,6% in august, fata de aceeasi luna a anului anterior. In iulie, importurile au avansat cu 4,7%. Productia industriala a celei de-a doua mari economii a lumii a avut in august cel mai redus avans din ultimii trei ani. Cresterea s-a situ, at la 8,9% fata de 9,2% in iulie.Premierul elen, Antonis Samaras, se intalneste, luni, cu reprezentantii creditorilor internationali, Banca Centrala Europeana, FMI si Comisia Europeana. Samaras nu a obtinut acordul membrilor coalitiei de guvernare pentru masurile de austeritate cerute de creditori.Indicii burselor nationale au scazut pe 13 din cele 18 piete din Europa de Vest. Indicele FTSE 100 al Marii Britanii si DAX al bursei germane au scazut cu 0,1%, iar CAC 40 a pierdut 0,4%.