Cand micro intalneste macroprudentialitatea - 17 iulie 2014

Un editorial din ZF („Cum nu se poate mai prost“, 29 iunie 2014.) face o constatare: ca in timp ce anii de criza au adus o cadere masiva a investitiilor straine directe (FDI), se remarca un reviriment al intrarilor de capital de portofoliu. Mai explicit, ca in loc de infuzie de capital statornic (nu discutam alocarea sectoriala aici) intra acum bani care pot fugi rapid daca sentimentul pietelor se schimba. Si cum pietele sunt volatile, iar incertitudinea domina, concluziile se impun singure. Constatarea evocata mai sus este de judecat in conditiile in care peste tot in Europa se cauta o alternativa semnificativa la finantarea bancara. Chiar daca ECB (Banca Centrala Europeana) iese din matca ei si acorda linii de finantare ultraieftine „cu directie“, fapt este ca mecanismul creditarii este „frant“. Este deci nevoie de piete de capital care sa sprijine mai mult finantarea intreprinderilor. Acesta este contextul in care finantarea nonbancara capata proeminenta. Vedem cat de greu este peste tot sa fie urnite lucrurile si de ce se incearca resuscitarea securizarii (transformarea de imprumuturi in obligatiuni) nontoxice. Nu mai amintesc Romania, unde in afara de listari ale unor companii de stat sectorul privat nu a gasit calea bursei locale in ultimii ani. Trebuie mentionat ca atentia acordata pietelor de capital, din punctul de vedere al reglementarii si supravegherii (R&S), are in mod traditional ca principal temei conduita in afaceri, ceea ce intra in sfera a ceea ce se numeste micro-prudentialitate. Autoritati pentru piete de capital din Europa (ESMA la nivelul UE, autoritati nationale) si SUA (Securities & Exchange Commission in special) trebuie sa fie vigilente fata de ce este certat cu legea in conduita de business -- de la malpraxis in relatiile cu clienti (provocate si de nereguli in interiorul organizatiilor) pana la manipularea pietelor. ASF are aceeasi preocupare majora in Romania. Dar sunt cateva motive pentru care autoritatile de R&S pe piata de capital vor trebui sa acorde mai multa atentie aspectelor macroprudentiale. Acestea din urma privesc riscuri sistemice, la nivel macro, ce pot periclita functionarea intregului ansamblu financiar, a economiei. Intre aceste aspecte/evolutii sunt de mentionat: - proliferarea de entitati non-bancare ce preiau din activitatea de finantare bancara (ex: fonduri de investitii); - marimea unor vehicole investitionale (fonduri de risc; fonduri de investitii private), care mobilizeaza zeci, sute de miliarde de euro(dolari) si care „misca“ pietele cu usurinta inducand volatilitate mare; - concentrarea de riscuri in „contraparti centrale“ (central counterparties), care devin entitati ce poarta risc sistemic in mod inerent si care reclama aplicarea de cerinte de capital si lichiditati proprii (ata cum se cere bancilor); vehicole investitionale considerate cu risc mic pot ajunge in criza de lichiditate, care sa provoace efecte de contagiune puternice (cazul fondurilor monetare (money market funds). Este motivul pentru care acestor vehicole financiare li se vor impune probabil cerinte de lichiditate (ca la banci) - vulnerabilitatea in crestere a unor componente infrastructurale (tehnologice/IT) de baza, care poate conduce la blocaje operationale purtatoare de risc sistemic. Sunt cateva trasaaturi ce definesc riscul sistemic si necesitatea de supraveghere macroprudentiala pe pietele financiare: dimensiunea organizatiei, concentrarea de riscuri si gradul de conectivitate. Cazurile faimoase AIG (companie de asigurari) si LTCM (hedge fund) au reclamat interventia publica din cauza conectivitatii si riscurilor sistemice implicate. In orice caz, cei care se ocupa de R&S sunt obligati sa tina cont de ce fac si nu de ce spun ca fac organizatiile supravegheate. Astfel, daca un fond de investitii finanteaza activitati precum o banca trebuie sa intre sub incidenta unor reglementari adecvate. Cele mentionate mai sus sunt argumente ce pledeaza pentru o atentie mai mare acordata de ESMA, de EIOPA (autoritatea europeana pentru asigurari si pensii ocupationale), de autoritatile nationale de R&S a pietelor de capital si a pietelor de asigurari si pensii private aspectelor ce comporta riscuri sistemice. Macroprudentialitatea, in opinia mea, va intra tot mai mult in atentia celor care ingrijesc pietele financiare non-bancare. Daca bancherii centrali sunt preocupati de intrari si iesiri destabilizatoare de capital, indiferent de filiera (sistem bancar, piete de capital), cei care reglementeaza piete de capital nu vor putea inchide ochii la riscuri sistemice create de activitatea unor operatori din aceste piete, prin dimensiunea lor (sindromul „too big to fail“ iar apare), inter-conectivitate si concentrare de riscuri. Ceea ce unii par sa considere un exces al bancherilor centrali in scrierea regulilor de prudentialitate cred ca va fi imbratisat ca abordare conceptuala tot mai mult si in ESMA si EIOPA. Si ASF va trebui sa mearga pe aceasta cale, operational si ca spirit de actiune , mai ales daca piata de capital se va maturiza. Comitetul National pentru Supraveghere Macroprudentiala, care aduce impreuna BNR si ASF, este o dovada premergatoare in acest sens. In Europa, The European Systemic Risk Board (ESRB) priveste ansamblul pietelor financiare din punct de vedere macroprudential la nivelul UE; tot asa face Financial Stability Oversight Board in SUA, sau Financial Stability Board (FSB) la nivel global.