Care este perioada de injumatatire a BVB? - 18 aprilie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Pentru AGA din 29 aprilie, actionarii Bursei au pe ordinea de zi reducerea cu 50% a capitalului social si distribuirea sumei rezultate de 38,2 mil. lei ca dividende exceptionaleCasele de brokeraj ar obtine in medie 0,567 mil. lei, ceea ce le-ar ajuta sa supravietuiasca intr-o piata in care rulajele sunt la pamantAsteptati cu nerabdare sa impulsioneze Bursa, investitori institutionali straini precum Franklin Templeton sau Erste Sparinvest se grabesc sa traga bani din capitalul socialNu! BVB nu este denumirea unui simbol al unui metal radioactiv prins in tabelul periodic al elementelor chimice intocmit de Mendeleev. Cu toate acestea, actionarii Bursei de Valori Bucuresti, al carei simbol de tranzactionare este BVB, ne dau motivul sa vorbim despre o perioada de injumatatire. Astfel, pentru AGA din 29 aprilie pe ordinea de zi figureaza propunerea de diminuare cu 50% a capitalului social, la 38,3 mil. lei, de la 76,7 mil. lei cat este in prezent. Suma extrasa prin aceasta operatiune ar urma sa fie redistribuita actionarilor sub forma de dividende extraordinare. Cum cea mai mare parte a caselor de brokeraj au cate o participatie de 1,4811% din capitalul social al Bursei, din reducerea valorii nominale a actiunii la 5 lei de la 10 lei, acestea ar urma sa primeasca fiecare cate 0,567 mil. lei. Suma este consistenta, cu atat mai mult cu cat veniturile din rulaje sunt in continuare la cote de avarie pentrui cele mai multe dintre societatile de servicii si investitii financiare.Potrivit unor surse din piata de capital, citate de Mediafax, in grupul de actionari care a solicitat la jumatatea saptamanii trecute injumatatirea capitalului social se regasesc presedintele Asociatiei Brokerilor, Dan Paul, dar si alte firme de brokeraj si banci. "Bursa de Valori Bucuresti informeaza asupra faptului ca in data de 13 si 14 aprilie 2011 au fost primite alte solicitari de completare a ordinii de zi a Adunarilor Generale ale actionarilor, convocate in data de 29/30 aprilie, din partea unor actionari ai societatii", se spune intr-un raport al BVB care nu mentioneaza insa cine sunt autorii demersurilor. Propunerile actionarilor urmeaza sa fie analizate vineri de Consiliul de Administratie al BVB, care va stabili daca acestea vor fi introduse pe ordinea de zi a AGA programata pentru 29 aprilie.Suma de 38,3 mil. lei cu care este propusa diminuarea capitalului social reprezinta mai mult de jumatate din lichiditatile de care dispune Bursa de Valori Bucuresti. Lichiditatile au crescut puternic in anul 2007, cand bursa a facut un profit record de 29 mil. lei. Diminuarea acestora ar lovi direct in profitabilitatea companiei in conditiile in care in ultimii doi ani veniturile rezultate din activitatea de baza nu au asigurat un castig consistent. In 2009 Bursa a consemnat pierderi operationale de 1,4 mil. lei, care au fost compensate de profitul financiar net de 11 mil. lei care a rezultat din lichiditatile pe care Bursa ar putea acum sa le imparta actionarilor. Anul trecut, de asemenea, rezultatul din exploatare al BVB a fost de numai 0,3 mil. lei, in conditiile in care si castigul financiar net s-a redus la 6,2 mil. lei, pe fondul diminuarii randamentelor instrumentelor cu venit fix. Distribuirea cash-ului catre actionari poate asadar conduce la o reducere importanta a profitabilitatii bursiere, avand in vedere ca o ameliorare consistenta a veniturilor din comisionarea activitatii de tranzactionare este incerta.Pe de alta parte, reducerea capitalului social si distribuirea sumelor rezultate catre actionari nu rezolva problemele structurale ale caselor de brokeraj care nu realizeaza venituri din activitatea de intermediere. Odata deschis acest drum, este posibil ca acestea sa solicite, in anii urmatori, noi operatiuni de acest fel pentru a obtine bani, intr-un interminabil proces de injumatatire a elementului BVB din tabloul periodic purtand acelasi nume.Anterior demersului de saptamana trecuta, Franklin Templeton, compania americana care are in administrare portofoliul Fondului Proprietatea si alti doi actionari ai Bursei formulasera o propunere in acest sens. Sursele mentionate au indicat si fonduri gestionate de Erste Sparinvest ca fiind printre cei care au luat initiativa diminuarii capitalului social. Asteptati asadar cu nerabdare sa impulsioneze piata de capital romaneasca, investitori instititutionali nerezidenti precum Franklin Templeton si Erste se grabesc sa extraga pe termen scurt sumele investite. Daca reprezentantii Bursei au subliniat in permanenta importanta acesteia in ridicare de capital de catre companiile romanesti prin oferte publice initiale sau secundare si prin majorari de capital, initiativa recenta a actionarilor BVB vine in contradictie cu mesajele mentionate mai sus. In plus, estimarile unor reprezentanti ai pietei potrivit carora capitalizarea bursiera a emitentului BVB reflecta o subevaluare fundamentala fata de potentialul acesteia se vad contrazise chiar de actionari, care vizeaza dezinvestirea.Ezitarea pietei arata indoiala investitorilor fata de valoarea intrinseca a actiunilor BurseiPiata de altfel a fost destul de rezervata in ultimele trei luni fata de potentialul de apreciere al actiunilor BVB, fapt materializat printr-o consolidare a acestora in intervalul cuprins intre 41 lei pentru un titlu si 44 lei pe unitate. Ezitarea investitorilor a fost mai vizibila de la jumatatea lui martie a.c. cand, dupa testarea unui suport important avansul a fost anemic si neconvingator, nefiind insotit de volume. Practic, a fost un moment cand nivelul de referinta de 41 lei/actiune s-a suprapus cu o linie de trend ascendent multiplu testata de la listarea BVB. Cu toate acestea ricoseul a fost firav, a fost nevoie de cinci saptamani de la acel moment pentru ca pretul sa se apropie de maximul de 45 lei/actiune. Cotatia a atins intraday un maxim de 46 lei/actiune, echivalent si cu latura superioara a unui canal ascendent trasat pe graficul atasat. Lovirea respectivului nivel a fost urmata de depreciere consistenta in a doua parte a saptamanii trecute.De altfel, 15 dintre cele 23 lumanari aferente ultimelor sesiuni de tranzactionare au structura "bearish", dupa cum urmeaza: 7 "hanging man", 4 "shooting star", doua "red wide range bar", un "spinning top" si "doji dragonfly". Alte sase sesiuni au fost de ezitare, exprimate in doua lumanari "doji" si patru lumanari avand corp mic, ceea ce are conotatii negative pentru pret dupa ricoseul dintr-un suport, cand initiativa ar trebui sa apartina cumparatorilor. Prin contrast, doar doua lumanari sunt "bullish", insa volumele asociate acestora in sedintele din 28 si 30 martie sunt reduse, ceea ce denota ca interesul la cumparare este mai degraba simulat. Finalul sedintei de vineri a regasit din nou cotatia pe linia de trend amintita si ramane de vazut care va fi reactia investitorilor pana la Adunarea Generala a Actionarilor, cu atat mai mult cu cat au de asimilat in pret si posibila injumatatire a capitalului social.