Ce factori alimenteaza revenirea Bursei? - 18 iunie 2010

De la TradeVille.ro wiki

In ultima saptamana Bursa de la Bucuresti a inregistrat aprecieri pe indici chiar si de 20%, cea mai mare volatilitate fiind consemnata de indicele societatilor financiare BET-FI, care a urcat la 23.000 de puncte. Indicele BET a inregistrat o volatilitate mai redusa, de aproape 10%. Brokerii sunt de parere ca bursa se inscrie astfel pe un trend de revenire, dupa corectiile puternice din mai, perioada in care piata a coborat cu circa 40%. Scaderea cotatiilor din luna mai s-a datorat in principal agravarii contextului economic extern, in special pe fondul problemelor de deficit cu care s-au confruntat tarile din zona euro. "S-a trecut de la un pesimism exagerat fata de zona euro si moneda euro legat de problema datoriilor Spaniei, Portugaliei etc. la o abordare mai echilibrata si dupa ce emisiunile de eurobonduri ale acestor state au fost foarte bine primite de investitori. Ca urmare, pietele bursiere au reactionat pozitiv, si piata americana, care nu avea oricum alte motive sa scada, datele macro de acolo fiind foarte bune, a revenit pe crestere. Bursa s-a contaminat si ea de cresterile pietelor globale", a explicat Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta in investitii KTD Invest. Catalin Miron, directorul de tranzactionare al societatii de intermediere Ieba Trust, apreciaza ca pe Bursa s-a mai eliminat din tensiunea acumulata in luna mai si ca treptat reapare entuziasmul investitorilor pentru cumparare. "Evolutia din ultima saptamana aduce mai degraba a revenire dupa scaderile puternice din luna mai, unde in piata exista un sentiment negativ, atat pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, referitor la problemele de deficit ale Greciei si ale altor state din regiune. S-a eliminat din tensiune, iar acum se observa un entuziasm mult mai mare in piata", a declarat Catalin Miron. De altfel, in ultima saptamana valoarea tranzactiilor a depasit zilnic 10 mil. euro, fiind printre cele mai ridicat rulaje din ultimele doua luni. Faptul pentru care Bursa nu a reluat mai devreme cresterile are legatura cu climatul politic intern instabil, prin introducerea unei motiuni de cenzura impotriva guvernului. Nici macar listarea Bursei de Valori (BVB) pe propria platforma nu a dus la o crestere semnificativa a rulajelor din piata. "Bursa a stagnat la nivelurile de rezistenta, apoi a intrat intr-o perioada de consolidare pe volume mici, pana la decizia referitoare la motiune. Faptul ca a picat motiunea a dat un semnal pozitiv in piata, in ideea stabilitatii politice si implicit a unui mediu stabil si in economie", a mai spus Miron. La sfarsitul lunii trecute, Bursa a atins minimele din acest an, dupa o scadere de aproape 40%, indicele BET oprindu-se din scadere la nivelul de 4.700 de puncte, iar indicii societatilor financiare la pragul de 18.000 de puncte. "Daca cautam motive si din punct de vedere al analizei tehnice, acolo unde s-au oprit indicii Bursei existau praguri puternice de suport, respectiv niste retrageri Fibonacci care indicau o posibila intoarcere de trend", a adaugat Panait. In continuare, brokerii se asteapta la o evolutie volatila pe volume ridicate, in conditiile in care speculatorii vor iesi din piata pentru a marca din profit, insa vanzarile vor fi compensate de cresterea interesului la cumparare. "Piata va ramane in continuare volatila, iar bursa se observa cum reactioneaza puternic la cel mai mic semnal pozitiv. Investitorii sunt nerabdatori sa-si recupereze pierderile de luna trecuta, iar speculatorii nu mai au rabdare si ies in piata. Important este ca exista interes si la cumparare", a continuat Miron. Din iulie insa este asteptata reducerea volatilitatii si a rulajelor in piata, pe masura ce numarul investitorilor activi din piata se va reduce pe durata verii. "Cred ca pietele vor ramane in continuare predominant pozitive. Probabil ca partea cea mai accelerata a cresterilor a fost parcursa deja si ma astept ca aprecierile sa fie mai mici pana la sfarsitul lunii iulie. Mai departe este foarte greu de previzionat", a incheiat Panait.