Ce ne facem cu datoria enorma? - 02 decembrie 2010
Claudiu Cazacu (X-Trade Brokers): Politicile monetare relaxate au limite si vor sili pietele sa ia calea ajustarilorEmotia starnita de criza datoriei publice irlandeze a dus perechea valutara euro/dolar in aceste zile intr-o zona de suport de 1,3 dolari pentru un euro care nu a putut fi trecuta decisiv. Pentru acest sfarsit de saptamana in pietele financiare internationale este asteptata o volatilitate suplimentara in conditiile in care astazi va veni discursul motivarii deciziei de politica monetara a Bancii Centrale Europene al presedintelui institutiei Jean-Claude Trichet, iar maine in SUA se vor publica datele privind somajul (Non-Farm Payroll), a atras atentia pentru Curierul National Claudiu Cazacu, analist piete financiare la X-Trade Brokers. In opinia sa, Trichet are o presiune mare pentru a anunta pasi mai hotarati pentru sprijinirea monedei unice europene. Acesta a spus deja ca pietele subestimeaza hotararea autoritatilor de a ajuta euro, iar revenirea de ieri pe cursul EUR-USD este pusa pe seama acestei declaratii, a amintit Cazacu subliniind ca, totusi, miscarea este mai degraba tehnica.In mod traditional Banca Centrala Europeana a fost preocupata de inflatie si probabil nici acum nu va fi o schimbare de optica, dar sub presiunea politicii monetare laxe din SUA, si BCE ar putea anunta achizitii de active financiare. Cazacu se asteapta ca Trichet sa vina cu o retorica pentru a calma pietele in sensul ca institutia pe care o reprezinta va cumpara bonduri emise de Italia, Spania, Portugalia, Grecia si Irlanda intr-o masura in care sa nu genereze inflatia, dar care sa rezolve punctual momente mai tensionate din pietele financiare.Radu Ciofu, analist financiar, fondator si administrator al website-ului www.profitbursier.ro, considera ca nelinistile generate de criza datoriei publice irlandeze este doar un episod dintr-un proces care va afecta moneda unica europeana, in conditiile in care aceasta are deopotriva probleme de structura, dar si de coeziune. Cheltuielile cu dobanzile ale Irlandei au ajuns la 20%, ceea ce este nesustenabil. Studiile de specialitate indica faptul ca o datorie ramane rambursabila atat timp cat platile pentru dobanzi sunt mai mici de 10% din PIB. "Probabil ca si Irlanda va ajunge in cele din urma intr-o situatie de default", a spus Ciofu, adaugand ca nimeni nu se gandeste deocamdata in mod serios la restructurare sau la un default pe pietele de bonduri europene. In momentul de fata, doar se trece o cantitate importanta din "datoria enorma" din sectorul privat catre cel public, urmand ca apoi aceasta sa fie resorbita prin depreciere, iar pietele financiare pariaza ca Europa va copia politica din America de monetizare a datoriilor.Intr-o perspectiva pe termen mediu si lung, calea inflatiei va fi luata si de Europa in conditiile in care politica monetara a Fed va ramane neschimbata, admite Claudiu Cazacu: "BCE va fi obligata sa procedeze la fel si nu numai pentru ca ar fi atacate speculativ unele tari mai slabe, ci din considerente de aliniere a politicilor monetare." Cu toate acestea, presiunile dinspre mediul politic, unde segmentul "tea party" castiga teren, ar putea determina cel putin o schimbare partiala de atitudine a bancii centrale din SUA. Probabil aceasta nu se va opri din achizitia de active financiare, dar va diminua cuantumul acestora, ceea ce ar scadea si presiunea pe BCE si pe masurile de austeritate luate la nivel european.Pietele financiare au stat sub semnul tiparnitei digitale a Fed, ceea ce a condus la o crestere a cotatiei aurului, dar si a celorlalte marfuri, spune Radu Ciofu. El atrage atentia ca, masurat in euro, aurul a atins noi maxime chiar in aceste zile. Daca deocamdata nu a fost depasit high-ul din prima parte a lunii trecute, in dolari, in schimb, slabirea monedei europene a determinat un nou salt pe cotatia euro/aur, peste nivelul de 1.070 euro/uncie. "Este un joc. Mai intai devalorizeaza o moneda. Apoi se trece pentru deprecierea alteia. Acum dolarul creste fata de euro. Monedele se intaresc alternativ una fata de alta, dar cam toate se depreciaza fata de aur", spune Ciofu. Aprecierea argintului pe termen scurt ar putea fi urmata si de o majorare a cotatiei aurului, considera Cazacu, mentionand ca initial nu se astepta ca maximul din noiembrie sa fie depasit. Este posibil ca antrenat de frenezia pe argint, aurul sa se intoarca pana la maxime sau chiar sa faca un top mai ridicat marginal, insa apoi sa se treaca la marcari de profit, iar aurul sa se intoarca pe un val corectiv mai amplu, opineaza reprezentantul X-Trade Brokers.Inflamarea cotatiilor din pietele de marfuri este considerata de Radu Ciofu ca o dovada pentru o solutionare pe cale inflationista a crizei supraindatorarii. El crede ca politica de "quantitative easing" a Fed functioneaza scumpind marfurile si in primul rand pe cele alimentare. Acest lucru ar putea afecta mai ales China a carei pondere a consumului de mancare este mai ridicata decat a statelor dezvoltate. Potrivit indicilor de commodities intocmiti de Jim Rogers, in ultimele trei luni am avut cresteri de 33,59% pe alimentele din plante, de 18,56% pe metalele pretioase, de 13,86% pe metalele industriale, de 8,84% pe combustibili si energie si una mai scazuta, de 6,51% pe produsele de provenienta animala. "Este un puseu inflationist mondial care se propaga pornind de la pietele de marfuri", spune Ciofu.O opinie divergenta a avansat Claudiu Cazacu, afirmand ca suntem la finalul unui trend ascendent in pietele de commodities sustinut de temerile inflationist-monetare. Aprecierile cotatiilor marfurilor au fost rezultatul conjugat al asteptarilor legate de politica de "quantitative easing" si al unor conditii punctuale din pietele de porumb, grau. Pe bumbac am avut un maxim pe care Cazacu nu il crede ca l-am mai putea atinge. Acest fapt ar putea fi un prim indiciu ca pietele de marfuri se afla in supracumparare si urmeaza sa vedem un val de scaderi de preturi si pe acest segment. Aceasta varianta ar putea fi extinsa pe toate activele de risc, iar Claudiu Cazacu se asteapta ca incepand de anul viitor sa avem corectii majore si in pietele bursiere. El puncteaza ca la inceputul lunii trecute indicele Dow Jones Average Industrial a atins retragerea Fibonacci de 61,8% a intregii miscari descendente din 2007-2009: "Este un loc bun pentru ca o miscare de crestere sa se termine." Pe indicele S&P500 mai este insa loc pana la un reper similar si acesta ar putea fi atins conjunctural la finalul acestui an intr-o "ultima suflare ascendenta".Ideea unui traditional "Christmas rally" a fost avansata si de Radu Ciofu care subliniaza ca managerii de fonduri ar putea mentine cotatiile sus pentru a putea raporta profituri bune la final de an si a incasa bonusurile. In plus, datele macroeconomice din SUA ar sustine o astfel de evolutie. Estimarile pentru Non-Farm Payroll anticipeaza un castig de 145.000 de locuri de munca in luna noiembrie, iar acest indicator ar putea fi chiar si mai bun. "Datele chiar arata bine. Daca nu ar fi datoria enorma, chiar ar fi loc de crestere", spune Ciofu.Claudiu Cazacu are o opinie similara, spunand ca informatiile privind piata muncii din SUA de maine nu pot fi negative. Semnalele deja au fost date din numarul cererilor de somaj, dar si de la companii. Din punct de vedere tehnic, avansul de 145.000 de locuri de munca ar trebui sa fie confirmat, lasand loc de apreciere. "Putem sa ii spunem Christmas rally, desi cred ca se va incheia mai devreme", a zis reprezentantul X-Trade Brokers, intarind totusi ca piata epuizeaza combustibilul care purta marca tiparnitei Fed. Senzatia ca banca centrala a SUA va rezolva toate problemele tiparind banii se pierde treptat dupa o perioada in care piata a fost tentata sa vada partea plina a paharului si a ignorat vestile rele. "Graficele ne arata ca entuziasmul incepe sa se risipeasca", a sintetizat Cazacu. El crede ca primul program de "quantitative easing" a fost un succes calmand pietele. Cel de-al doilea le-a a pus in miscare, insa efectul tinde sa se estompeze: "Daca vom avea QE3 sau QE4 nu trebuie sa asteptam acelasi impact. Investitorii s-au obisnuit cu ideea."Claudiu Cazacu apreciaza ca trendul va fi acela de reintoarcere a procesului de deleveraging, ceea ce va conduce la corectii in pietele bursiere incepand cu primavara anului viitor. "Doar daca se va ajunge la o tiparire desantata de bani de hartie am putea ajunge la inflatie mare. Daca ne vom mentine insa in limite rezonabile, impactul quantitative easing va fi scazut si problemele vor fi adresate, in cele din urma, pe calea ajustarii", a conchis analistul financiar de la X-Trade Brokers.