Ciudateniile de pe piata obligatiunilor - 14 mai 2015

De la TradeVille.ro wiki

Volatilitatea care a caracterizat in ultima vreme un compartiment candva „linistit” al pietelor, cel al obligatiunilor, remodeleaza dramatic portofoliile investitorilor, scrie The Wall Street Journal. Obligatiunile germane pe 10 ani, un reper utilizat in stabilirea pretului unei game largi de active si active in general considerate drept un „adapost” pentru investitori, au resimtit cel mai puternic impactul vanzarilor masive de obligatiuni inregistrate la nivel mondial in ultima vreme. Astfel, randamentele acestora au urcat pana la un varf de 0,71% marti, de la 0,05% la mijlocul lunii aprilie. Diferenta medie dintre cel mai ridicat si mai scazut pret al zilei in ultimele 10 zile pentru „bund-urile” germane a atins cel mai ridicat nivel de la mijlocul anului 2012, cand criza datoriilor lovea cu forta. Ce-i ingrijoreaza pe investitorii in obligatiuni? Potrivit grupului de private banking Julius Baer, vanzarile masive pot fi puse pe seama unei multitudini de motive, de la evaluari exagerate, proiectii incorecte privitoare la deflatie, conditii legate de lichiditate, la pariuri prea numeroase pe o scadere a randamentelor, scrie CNCB. Julius Baer include printre motive si raportul dintre oferta si cerere, in conditiile in care obligatiuni guver­namentale europene in valoare de aproximativ 60 miliarde de euro urmeaza a fi emise in lunile urmatoare. In acelasi timp, semnalele care indica accelerarea inflatiei, ce erodeaza valoarea obligatiunilor in timp, i-au determinat pe investitori sa se retraga de pe aceasta piata. Volatilitatea a fost exacerbata de traderii bancilor, care sunt mai putin dispusi decat inainte sa detina cantitati mari de obligatiuni in bilanturi din cauza noilor reglementari introduse dupa criza financiara, potrivit The Wall Street Journal. In Statele Unite exista cel putin un motiv important pentru care randamentele titlurilor de trezorerie au urcat pe tot parcursul acestui an: bancile nu mai cumpara astfel de active, scrie CNBC. De fapt, detinerile totale de titluri guvernamentale americane ale celor mai mari 18 banci din tara s-au diminuat cu 2,6 miliarde de dolari in primul trimestru al acestui an, potrivit unor date citate de Citigroup. Randamentele obligatiunilor au fost caracterizate de volatilitate pe tot parcursul acestui an, urmand o tendinta generala de crestere. Titlurile de trezorerie pe 10 ani au inceput anul la 2,12%, fiind tranzactionate la aproximativ 2,24% la inceputul acestei saptamani. Din randul celor mai mari banci americane, majoritatea si-au majorat usor portofoliile, insa reducerile pronuntate inregistrate de Bank of America, JPMorgan Chase si Morgan Stanely au anulat aceste cresteri. Multi cred ca piata obligatiunilor se va calma odata ce investitorii isi vor fi lichidat din numeroasele pariuri pe scaderea randamentelor. Chiar si asa, cresterea dramatica a randamentelor a zguduit pietele destul de puternic. „Ne asteptam ca recenta volatilitate a pietelor sa fie rezultatul unor miscari de repozitionare si nu a ceva mai amenintator,” a declarat David Absolon, director de investitii in cadrul Heartwood Investment Management.