Companiile listate platesc "taxe pe stalp" de 570 mil. lei. Cat de afectate au fost actiunile lor? - 07 august 2014
Taxa pe constructii speciale, sau “taxa pe stalp”, va scoate in acest an din conturile companiilor listate pe bursa o suma cuprinsa intre 454 si 570 milioane lei, potrivit estimarilor facute de societati si analistii din piata. Care sunt companiile ale caror actiuni au fost cele mai afectate si la ce se pot astepta investitorii in urmatoarele luni? Cele mai importante companii de pe Bursa de Valori Bucuresti afectate de “taxa pe stalp” sunt Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica, Transelectrica, Transgaz, Condmag si Electromagnetica.Desi in prima faza investitorii din piata au reactionat negativ la noul impozit, in prezent actiunile companiilor mentionate par sa isi fi revenit. Taxa a fost anuntata la inceputul lui noiembrie 2013. De la acel moment si pana in prezent cel mai mult au scazut actiunile Nuclearelectrica (-24%) si Condmag (-13,4%). De notat faptul ca Nuclearelectrica (SNN) s-a listat pe bursa exact in perioada in care taxa pe constructii speciale era anuntata. “Nuclearelectrica este compania cea mai lovita pentru ca are de platit una dintre cele mai mari taxe, atat ca valoare totala, cat si ca procent din profitul anual. In prezent, efectele negative ale “taxei pe stalp” sunt deja incluse in pretul actiunilor afectate asa ca nu ar fi de asteptat noi scaderi”, spune Adriana Marin, sefa diviziei Clienti Institutionali, in cadrul societatii de intermediere Broker Cluj. Potrivit declaratiilor facute de oficialii Nuclearelectrica, producatorul de electricitate ar urma sa plateasca in acest an o taxa de stalp de circa 90 mil. lei, adica 21% din profitul de 423 mil. lei inregistrat anul trecut. Totusi, actionarii Nuclearelectrica au primit recent o veste buna cand Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) a anuntat ca va recunoaste in tarifele platite de populatie, de la 1 iulie, jumatate din taxa pe constructiile speciale pe care o vor plati in acest an Hidroelectrica si Nuclearelectrica. Cel mai mult va avea insa de platit Petrom, cea mai mare si cea mai profitabila companie din Romania. Petrom va scoate din conturi o suma cuprinsa intre 70 si 100 mil. dolari (232 – 332 mil. lei), sau 4,8 - 6,8% din profitul pe 2013, a anuntat directorul financiar, Andreas Matje.Taxa pe stalp afecteaza si companiile mai mici de pe bursa, asa cum este cazul Electromagnetica (ELMA) sau Condmag (COMI). Sumele platite de acestea sunt insa mult mai mici in comparatie cu cele platite de gigantii din energie. Condmag, de exemplu, a platit 12.000 lei in prima transa a “taxei pe stalp” din acest an, potrivit unor reprezentanti ai companiei specializata in constructia de conducte magistrale in sectorul gazelor naturale.Vesti bune in 2015 pentru companiile care platesc “taxa pe stalp”?Taxa pe constructii speciale se calculeaza ca 1,5% din valoarea bruta contabila a activelor de constructii din bilantul companiilor. Constructiile speciale sunt acele constructii care nu sunt realizate sub forma de incinta sau care sunt realizate sub forma de incinta, dar nu sunt destinate desfasurarii unei activitati. Cateva exemple sunt sondele de titei, gaze, sare, platformele de foraj marin, centralele hidroelectrice, termoelectrice sau nuclearoelectrice. Analistii subliniaza ca in 2015 companiile listate care platesc de taxa pe constructii speciale ar putea sa primeasca un impul pozitiv daca baza de impozitare se va schimba. “Va fi o mare diferenta pentru companii daca baza de impozitare va fi schimbata de la brut la net. In cazul in care masura chiar va fi aplicata de Guvern, impactul ar fi unul pozitiv, mai ales in situatia Nuclearelectrica”, este de parere Adriana Marin.Taxa pe constructii speciale va fi aplicata incepand de anul viitor, cel mai probabil, la valoarea fiscala neta si nu la valoarea contabila bruta, cum se practica in prezent, a declarat recent Ministrul Finantelor, Ioana Petrescu.Termenul de declarare a impozitului pe constructii datorat pentru anul 2014 a fost 26 mai, zi in care trebuia platita si prima rata in contul acestui impozit, urmand ca a doua rata sa fie scadenta in 25 septembrie 2014.La inceputul lunii aprilie, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a aratat ca estimarile referitoare la incasarile din impozitul pe constructiile speciale indica 1,5 miliarde de lei, insa in bugetul pe 2014 s-au prevazut doar 488 de milioane de lei, din cauza riscului de necolectare. Pana pe 26 mai, companiile au declarat obligatii de plata de un miliard lei, dublu fata de estimarile guvernului.