Congresul SUA sau presedintele Romaniei, ce alegeri au impact pe bursa de la Bucuresti? - 05 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki

Alegerile prezidentiale din 2004 au fost singurele care au avut un impact asupra bursei de la Bucuresti pentru ca au venit la "pachet" cu un program de guvernare de introducere a cotei unice. In ceilalti ani (2000 si 2009) bursa a reactionat limitat la rezultatele alegerilor, fiind mai conectata la evolutia pietelor externe decat cine va iesi presedintele Romaniei. In acest an, rezultatele alegerilor pentru congresul american ar putea conta mai mult pentru investitorii de la bursa din Bucuresti decat rezultatele alegerilor prezidentiale de pe 16 noiembrie, spun administratorii de fonduri. Ziarul Financiar a calculat cum a evoluat indicele BET, principala referinta a bursei de la Bucuresti, in lunile in care au avut loc alegeri prezidentiale. Calculul a cuprins un interval de timp care sa includa cele doua scrutine, dar si zilele de dupa anuntarea rezultatelor alegerilor. Cum bursa a fost redeschisa in 1995, iar indicele BET a fost lansat in 1997, calculele se refera la alegerile din anii 2000, 2004 si din 2009. Astfel, in luna alegerilor din anul 2000 (15 noiembrie-15 decembrie), BET a crescut cu 2,8%. Al doilea tur de scrutin a avut loc pe 10 decembrie 2000 si a fost castigat de candidatul PDSR Ion Iliescu. In 2004, indicele BET a crescut cu 12,7% in intervalul 15 noiembrie-15 decembrie. Al doilea tur de scrutin a avut loc pe 12 decembrie si a fost castigat de Traian Basescu, candidatul aliantei DA care a propus un program de guvernare de reducere a fiscalitati si de introducere a cotei unice de impozitare. Cota unica de 16% a fost introdusa de la 1 ianuarie 2005. Bursele sunt in general avantajate de taxarea redusa si mai putin avantajate de o politica interventionista din partea statului. Cred ca singurul an in care bursa a reactionat la rezultatele alegerilor a fost 2004, pentru ca alianta DA a venit atunci cu un program de guvernare de reducere a taxelor, a spus Nicolae Pascu, directorul general al societatii de administrare STK Financial. Peste mai putin de doua saptamani, pe 16 noiembrie, va avea loc al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidentiale din 2014. Cei doi candidati sunt Victor Ponta, din partea uniunii PSD-UNPR-PC, si Klaus Iohannis, din partea Aliantei Crestin-Liberale. Indicele BET a deschis luna noiembrie in usoara scadere, in linie cu pietele externe. Pana atunci insa, americanii au fost chemati ieri la urne pentru a alege noii membri ai Camerei Reprezentantilor si 36 dintre cei 100 de membri ai Senatului. Noul congres isi va incepe legislatura in ianuarie, pentru ultimii doi ani de mandat ai lui Barack Obama. In carti pentru a castiga cele mai multe locuri in congres sunt republicanii, in detrimentul democratilor reprezentati de presedintele SUA Barack Obama. Republicanii sunt adeptii unor politici monetare mai restrictive, iar investitorii de peste Ocean isi fac deja calcule cu privire la ce actiuni ar putea fi avantajate de viitorii castigatori ai alegerilor. Rezultatele alegerilor din America sunt mai importante decat cele locale pentru ca miscarile de capital din cea mai mare economie a lumii vor afecta direct sau indirect piata locala. Investitorii straini au putere financiara mai mare decat cei locali, si de aici vine orientarea bursei de la Bucuresti catre ceea ce se intampla pe pietele externe. As putea spune ca pe bursa de la Bucuresti soarele rasare de la Vest, a conchis managerul.