Cum au mers companiile de pe Bursa in trimestrul al treilea si cine pastreaza perspective bune pentru perioada urmatoare - 16 noiembrie 2010

De la TradeVille.ro wiki

Companiile care au performat cel mai bine in perioada iulie-septembrie au ramas cele cu pondere mare la export, in timp ce sectorul farmaceutic si cel petrolier si-au incetinit usor cresterea. Analistii cred ca in continuare companiile exportatoare de pe Bursa au cele mai mari premise sa performeze in conditiile in care pe plan intern inca nu exista sustinere din partea Guvernului prin proiecte de investitii, iar veniturile populatiei raman contractate.Afacerile cumulate a 65 dintre cele mai importante companii listate pe Bursa s-au majorat in trimestrul al treilea cu 12,6%, pana la 9,3 miliarde lei, nivel usor mai redus fata de cel consemnat in prima jumatate a anului, de 14,7%. Trebuie avut in vedere ca avansul real ramane unul scazut, din cauza inflatiei de circa 8%. Cea mai mare companie de pe piata, OMV Petrom (SNP) si-a majorat vanzarile cu 6%, la 4,8 miliarde lei, insa a inregistrat pierderi.Companiile metalurgice au fost cele mai dinamice in perioada iulie-august, acestea majorandu-si afacerile in medie cu 66% fata de acelasi interval din 2009 pe seama cererii venite la export si majorarii preturilor.Afacerile Laminorul Braila (LMRU), companie preluata la inceputul anului de grupul Meche, au crescut de 18 ori in trimestrul al treilea, la 134 mil. lei, iar compania a revenit pe profit, cu un castig net de 18,7 mil. lei.Producatorul de tevi Artrom Slatina (ART) si-a majorat afacerile cu 82% in trimestrul al treilea, la 164 mil. lei si a revenit de asemenea pe profit cu un castig net de 55 mil. lei."Sectorul metalurgic era normal sa se miste bine pentru ca au crescut foarte mult cotatiile la otel, dar si costurile la materiile prime. Si volumul de productie a crescut din cauza ca anul trecut producatorii aveau acumulate stocuri si acum s-a revenit la o stare de normalitate", spune Adrian Danciu, seful departamentului de analiza din cadrul Broker Cluj. Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) a inregistrat un avans de 43% al afacerilor si si-a limitat pierderile la un milion de lei in trimestrul trei.Pe sectorul de masini si echipamente, producatorul de piese auto Compa Sibiu (CMP) si-a crescut afacerile cu 66%, la 110,6 mil. lei si profitul a urcat de peste cinci ori, gratie cererii la export."Speranta relansarii economiei vine din partea americanilor, care vor aduce un influx de bani si in Romania. Daca vom avea piata de desfacere la export, va depinde totodata de cat de dure vor fi programele de austeritate europene. Depindem inca intr-o proportie foarte mare de cererea interna si din aceasta cauza nu vad inca sperante de revenire sau stabilizare", spune Florin Ilie, directorul departamentului de piete de capital din cadrul ING Bank.El spune ca perspective bune au in continuare Transgaz si Transelectrica, ale caror venituri depind insa de reglemen­tatorul ANRE. Potrivit lui, efectul negativ al ajustarilor de salarii s-ar putea resimti mai puternic in ultimele trei luni ale anului.Afacerile companiilor din sectorul farmaceutic s-au majorat cu 17% in trimestrul trei, insa analistii vad o incetinire in urmatoarele luni."Cred ca sectorul farmaceutic va dezaccelera semnificativ in ultima parte a anului. Sectorul de distributie ramane cel mai dificil, iar in cel de retail probabil ca situatia va fi mai putin buna decat in prima parte a anului", considera Florin Ilie.Analistii cred ca relansarea in constructii e inca departe, iar in industria alimentara si a bunurilor de larg consum se asteapta la o stabilizare si reorientare spre produsele mai ieftine.