Cum isi impart dividendele companiile de stat - 28 martie 2017

De la TradeVille.ro wiki

Șefii unor companii deținute de statul român se întrec în exces de zel și propun acționarului majoritar, Ministerul Energiei, să aprobe distribuirea de dividende pentru profitul net peste limita minimă de 90% pe care a impus-o Cabinetul Grindeanu la finele lunii ianuarie.Șefii de la Transelectrica forțează nota și au propus două variante: una corectă, de 90%, și alta de 75%, sub limita indicată de Guvern. Există însă situații, precum Oil Terminal sau Antibiotice Iași (aceasta din urmă controlată de Ministerul Sănătății), unde se cere aprobarea unor cote mai reduse, 84% în primul caz și, respectiv, 52% în cel de-al doilea. Repartiția profitului net se aprobă de către Adunarea Generală a Acționarilor.Decizia Guvernului Grindeanu de stabilire a cotei minime de 90% are ca scop atragerea unor fonduri suplimentare la buget, necesare îndeplinirii programului de creștere a salariilor și pensiilor și de reducere a taxelor și impozitelor. Numai că această retezare a capitalului de investiții pentru societățile de stat va afecta în viitor industria românească.Până în ianuarie, legislația, adică OUG 64/2001, reglementa repartizarea unei cote de „minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local, în cazul regiilor autonome, ori dividende, în cazul societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor cu capital integral sau majoritar de stat“.Transelectrica ar vrea să dea 165,445 milioane lei.Operatorul național de transport energie electrică Transelectrica a venit cu două propuneri de dividend pentru ședința acționarilor din luna aprilie. Prima se referă la repartizarea sub formă de dividende a unei cote de 75%. Valoarea totală a dividendelor ce vor fi alocate acţionarilor companiei ar urma să fie de 137,883 milioane lei, respectiv 1,881 lei/acţiune – valoarea dividendului brut.Însă în solicitarea Guvernului există și propunerea privind repartizarea sub formă de dividende a unei cote de 90%. Valoarea totală a dividendelor ce vor fi alocate acţionarilor ar urma să fie în acest caz de 165,445 milioane lei, respectiv 2,257 lei/acţiune. Transelectrica a înregistrat în 2016 un profit net de 285,511 milioane lei, în scădere cu 20,7% faţă de anul precedent. Ministerul Energiei deține 58,6% din capital.Conpet acordă acționarilor 69,83 milioane.Transportatorul de țiței prin conducte Conpet, controlat în proporție de 58,7% de Ministerul Energiei, a propus repartizarea sub formă de dividende a 91,53% din profitul net de 76,30 milioane lei realizat în 2016, respectiv suma de 69,83 milioane lei. Dividendul brut este de 8,06657559 lei/acțiune. Dar convocatorul pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din luna aprilie conține încă două propuneri pentru distribuirea de dividende. Astfel, în contul rezultatului reportat din corectarea unor elemente care au afectat profitul anilor anteriori ar urma să fie distribuită suma de 17,12 milioane lei, respectiv un dividend brut de 1,97734501 lei/acțiune, iar din surplusul realizat din rezerve din reevaluare ar urma să meargă către acționari suma de 56,60 milioane lei, echivalentul unui dividend brut de 6,53844261 lei/acțiune.Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaș s-a dovedit cel mai docil. Conform unei note a directorului general Virgil Metea, se propune repartizarea către acţionari a 959,7 milioane de lei, sub formă de dividende, reprezentând 93,67% din profitul pe 2016.Nuclearelectrica, profit în scădere, dar dividende de 99,49 milioane.Operatorul celor două reactoare nucleare de la Cernavodă, Nuclearelectrica, companie deținută în proporţie de 82% de statul român, a anunţat distribuţia unui dividend brut de 0,33 lei pe acţiune, identic cu cel de anul trecut, echivalentul unui randament de 5,28%. Societatea a raportat un profit de 108,6 milioane lei în 2016, în scădere cu 27% faţă de anul trecut, iar suma ce va fi alocată către dividende este de 99,49 milioane lei, reprezentând o rată de distribuţie de 91,61%.Transgaz vrea să tragă 545,5 milioane.Conducerea Transgaz, operatorul național de transport gaze naturale, a răspuns solicitării Guvernului în două etape. Mai întâi, a stabilit cota la 90%, prin distribuirea unui dividend brut de 46,33 lei/acțiune, de la 27,45 lei/acțiune. Numai că, după o noapte, șefii Transgaz au decis să revină asupra propunerii și au avansat o cotă de 91,74% din rezultatul net de 594,56 milioane lei realizat anul trecut.Conform noii propuneri, dividendul brut este de 46,33 lei/acțiune și are un randament net de 12,16% raportat la ultimul preț de închidere din ședința de tranzacționare de ieri de 362 lei/acțiune. Data plății a rămas nemodificată, respectiv 18 iulie. Suma de 49,08 milioane lei va fi alocată surselor proprii de finanțare. Ministerul Energiei deține 58,5% din acţiuni.Transgaz va repartiza acţionarilor, sub formă de dividende, 545,5 milioane de lei, adică 90% din profitul de 594,5 milioane de lei obţinut în 2016, potrivit unui referat privind propunerea de dividend brut pe acţiune şi a modalităţii de plată a dividendelor. În condiţiile în care statul român, prin Ministerul Economiei, deţine 58,5% din acţiuni, cea mai mare parte a sumei va ajunge la bugetul de stat. Aceasta este o consecinţă a memorandumului aprobat în ianuarie de către Guvern, care obligă societăţile la care statul deţine participaţii să repartizeze, sub formă de dividende, 90% din profit, pentru obţinerea unor venituri suplimentare la buget.Gică Contra.Operatorul terminalului petrolier la Marea Neagră, Oil Terminal, companie controlată în proporție de 59,62% de către Ministerul Energiei, solicită Adunării Generale a Acționarilor de la finele lunii viitoare acordarea de dividende în valoare de 14,22 milioane lei, reprezentând 84% din profitul net obținut anul trecut, de 17 milioane lei, potrivit unui raport transmis recent Bursei de Valori București (BVB). Aici este un aspect. În luna februarie, Oil Terminal a raportat un profit net pentru 2016 de 15,44 milioane de lei. Dacă se raportează suma de 14,22 milioane de lei la profitul spus în februarie, atunci Oil Terminal ar depăși limita minimă stabilită de Guvern.Statul român este acţionar majoritar la 1.143 de regii autonome, societăţi comerciale şi companii naţionale. Dintre acestea, 135 sunt regii autonome şi 43 companii şi regii naţionale. Restul sunt societăţi comerciale deţinute integral sau majoritar de stat.Vestea proastă este că din cele 1.143 de companii de stat, numai 50 au avut profit în 2015, potrivit unui top realizat de guvernul Cioloş. Acestea au obţinut un profit brut de 4,4 miliarde de lei în 2015, ceea ce corespunde unui profit net de 3,69 de miliarde de lei.