Dafora va moderniza sistemul de canalizare din Alba Iulia - 07 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki

Compania Dafora (DAFR) impreuna cu Hidroconstructia au semnat un contract cu Apa CTTA in vederea executarii lucrarilor de modernizare si reabilitare a sistemului de canalizare din Alba Iulia.

Contractul are o valoare de 34,37 de milioane de lei (fara TVA), potrivit unui comunicat al Dafora, remis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Lucrarile urmeaza a se derula pe o perioada de 32 de luni, 20 de luni perioada de executie si 12 luni perioada de notificare a defectiunilor, incepand cu data de 1 martie 2011.

Lucrarile cuprind si toate constructiile necesare pentru extinderea si reabilitarea sistemului de canalizare a apei menajere, pe o lungime total de aproximativ 40 de kilometri.

Potrivit reprezentantilor companiei, prin proiect se urmareste intensificarea activitatilor economice si sociale in Alba Iulia, diminuarea discrepantelor existente intre diversele localitati si intre mediul urban si cel rural, cresterea calitatii vietii, imbunatatirea situatiei sociale si economice a locuitorilor, atragerea unui numar ridicat de investitori in zona si conformarea la restrictiile de mediu.

In prima zi a saptamanii, actiunile Dafora s-au tranzactionat la pretul de 0,13 lei/unitate, in stagnare fata de sedinta precedenta.