De ce frauda prolifereaza in pietele financiare - 30 august 2013
William Black, reglementatorul care a ajutat la condamnarea a peste 1.000 de bancheri, spune ca inselaciunea prevaleaza in sectorul financiar si mai ales in zona bancaraReglementarea relaxata si nepedepsirea celor care se imbogatesc prin frauda lasa loc perpetuarii faradelegilorIn prezent, in lumea finantelor avem o frauda controlata, in care cei aflati la carma unor entitati aparent legitime folosesc respectivele institutii pentru a-i insela pe oameni, spune William K. Black, profesor de Drept la University of Missouri si fost sef in anii '80 al unei autoritati de reglementare care supraveghea creditarea ipotecara.Frauda, relatiile nepotrivite dintre reprezentantii industriei financiare si politicieni, dereglementarea, nepedepsirea escrocilor marilor institutii bancare si disparitia eticii pe Wall Street au subrezit pietele, au ruinat economia, au distrus increderea investitorilor si au lasat pe drumuri milioane de muncitori, a declarat acesta intr-un interviu pentru portalul Peak Prosperity. Autor al butadei potrivit careia cea mai usoara modalitate de a jefui o banca este aceea de a o detine in proprietate, acesta subliniaza ca frauda a proliferat in special in lumea bancara.Reglementarea, singura aparare a oamenilor cinstitiDesi pare o notiune de drept sau ceva inteles numai in lumea financiara, frauda este usor de explicat pe intelesul tuturor oamenilor, iar Black o face ori de cate ori are ocazia. Mai intai fac eforturi ca sa iti castig increderea pentru ca apoi, tradand-o, sa imi insusesc foloase necuvenite pagubindu-te pe tine. Asa se face ca frauda - si mai ales frauda elitelor - este distrugatoare pentru cel mai de pret capital al pietelor financiare care este increderea.Frauda si-a facut loc indeosebi in contabilitate, unde sunt utilizate o multime de trucuri pentru a insela perceptia investitorilor asupra soliditatii companiilor (supraevaluarea activelor si subevaluarea pasivelor, crearea unor cantitati mari de venituri false prin acordarea de credite proaste etc.).Black - care in urma cu un an de zile spunea ca sistemul financiar, asa cum este construit, garanteaza matematic frauda - este favorabil unor reglementari mai stricte. El aduce in sprijinul sau argumentul potrivit caruia cinstea in sine nu constituie o aparare impotriva fraudei, mentionat de scriitorul irlandez Jonathan Swift, autorul Calatoriilor lui Gulliver.Nu putem avea piete libere cand escrocii prosperaProblema este ca frauda, cand apare, nu loveste numai victima propriu-zisa, dar si toate persoanele oneste din piata care se angajeaza in activitati economice. Din acest punct de vedere, nu este o dihotomie intre reglementare si piata. Dimpotriva, daca vrei piete libere si, in mod particular, piete eficiente, ai nevoie de domnia legii. Trebuie sa te asiguri ca escrocii nu prospera, mai spune Black.Investitorii mai putin sofisticati se indeparteaza de piete pentru ca si-au pierdut increderea. Nu este insa vorba numai despre ei. Banca de investitii Lehman Brothers s-a prabusit nu pentru ca oamenii de rand s-ar fi napustit la ghiseele ei; fondurile mutuale si jucatorii sofisticati au fost cei care au retras masiv lichiditati, uneori literalmente in microsecunde. "Bancherii nu mai au incredere in bancheri", afirma Black; ei nu se bizuie pe cum ceilalti isi evalueaza in contabilitate propriile lor active.Bancherii sunt cinici intrucat considera ca au Guvernul in buzunarIn lumea bancara a disparut orice forma de etica si frauda este perpetuata. Mai mult decat atat, autorii fraudelor din fruntea institutiilor de credit sunt cinici si nu au niciun fel de remuscari legate de efectul asupra economiei al prostiilor pe care le fac. Un exemplu in acest sens sunt inregistrarile date publicitatii in acest an in care sunt surprinse convorbirile intre doi oficiali inalti ai Bancii Anglo-Irish din 2008 si in care acestia pun la cale strategia de solicitare a ajutorului guvernamental pentru salvarea institutiei respective.Cei doi se comporta ca orice escroci, observa profesorul de la Universitatea din Missouri. Ei vor sa obtina de la Guvern bani pentru a se mentine in fruntea bancii care a devenit "masiv insolventa" intrucat au jefuit-o in perioada de "boom". Ei spun ca fiind criza si trebuind sa actioneze sub presiunea timpului, politicienii din fruntea Executivului le vor da bani fara sa se gandeasca.Unul dintre bancheri propune solicitarea unui ajutor de 10 miliarde dolari, suma suficient de mare pentru a rezolva problemele cu lichiditatile pe termen scurt, dar nici intr-atat de ridicata incat sa ii sperie pe guvernanti. Intrebat de unde a venit cu aceasta suma, bancherul recunoaste ca "a scos-o din fund". Ei stiu ca tara va intra in probleme asumand aceste pierderi pe bilantul public, dar nu isi fac probleme intrucat se gandesc la faptul ca oricum va fi nevoie si de ajutorul european. Ei chiar canta in bascalie Imnul Germaniei "Deutschland, Deutschland uber alles", ceea ce a provocat furie si la Berlin in momentul in care inregistrarea a devenit publica. Concluzia lui Black este ca cei doi nu s-ar putea comporta asa decat in conditiile in care ar considera ca au Guvernul in buzunar.Londra a castigat competitia dereglementarii si a devenit epicentrul fraudelorIn perioada de "boom" a fost o competitie intre centrele financiare, iar SUA si Marea Britanie totdeauna s-au laudat ca s-au situat "la dreapta" sub acest aspect. Consecinta? Asa se face ca Londra, care a "castigat" respectiva competitie, a devenit epicentrul a atator fraude, de la manipularea ratelor de dobanda Libor, la incalcarea embargoului impotriva Iranului de catre Standard Chartered si pana la spalarea de bani pentru un cartel de droguri din Mexic de catre HSBC. "Bancherii au sange pe maini", spune Black."Prietenia" dintre bancheri si politicieni a distrus zeci de milioane de locuri de muncaSentimentul bancherilor ca sunt in siguranta oricate fraude ar face este alimentat de trecerea de care se bucura in mediul politic. Capitalismul de prietenie, de fapt, chiar asta este: politicienii si capitalistii cu care acestia se insotesc isi atrag castiguri necuvenite stiind ca vor scapa de rigorile legii. Este teribil pentru democratie, este teribil pentru integritate, dar este teribil si pentru economie. Au aruncat in aer economia globala, comenteaza Black, adaugand ca dezastrul financiar a cauzat pierderi de 10 trilioane dolari in SUA si inca pe atat in Europa. Ei au distrus locuri de munca si au impiedicat crearea altora; in tarile din periferia zonei euro, nivelurile somajului le depasesc pe cele din Marea Depresiune.Frauda poate fi contracarata doar prin inchiderea marilor escroci din banciFaptul ca autorii fraudelor nu sunt pedepsiti nu este numai nebunesc si distructiv, dar chiar si prostesc din punct de vedere politic, intrucat daca escrocii ar intra la puscarie, popularitatea celor care conduc natiunile ar fi imensa. William Black isi aminteste ca atunci cand a fost inalt oficial al unei institutii de reglementare, in timpul scandalului "Savings & Loans" de la sfarsitul anilor '70 si inceputul anilor '80, a facut nu mai putin de 30.000 de sesizari si investigatii intr-o criza care a fost de 70 de ori mai mica decat cea pe care o traversam. Au fost atunci condamnati peste 1.000 de bancheri, inclusiv presedinti de societati si chiar guvernatorul statului Illinois.Acum, dimpotriva, aceeasi autoritate nu a facut nici macar o singura sesizare desi sub supravegherea ei s-au aflat entitati care in final au intrat in faliment precum CountryWide Financial, Washington Mutual sau Indy Mac. Aceasta inseamna ca nu s-au facut investigatii si nu a fost cercetata cauza crizei.Nu sunt sesizari, nu sunt derulate investigatii, procurorii nu pun sub acuzare, reglementarile sunt slabe: aceasta creeaza un climat propice criminalitatii in sectorul financiar si a unor practici frauduloase extinse. "Avem un sistem in care autorii fraudelor devin incredibil de bogati", spune Black subliniind ca numai daca vor fi condamnari majore ale sefilor de banci frauda generalizata va putea fi zdruncinata.