Deficitul bugetar depaseste o noua borna - 28 noiembrie 2024

De la TradeVille.ro wiki

Deficitul bugetar, diferenta intre veniturile si cheltuielile statului, a trecut de pragul de 100 mld. RON, reprezentand 6.19% din PIB dupa primele 10 luni ale anului conform datelor publicate de Ministerul Finantelor. Anul trecut, dupa primele 10 luni, deficitul bugetar reprezenta doar 3.91% din PIB. La inceputul anului, Guvernul prognozase un deficit de 5% pentru 2024. (Sursa: Economedia)

Incertitudinea politica afecteaza piata[edit | ]

Randamentele titlurilor de stat pe 10 ani, reprezentand costurile la care se imprumuta statul, au crescut la mijlocul acestei saptamani atingand un maxim din 2023 incoace, de 7.5%. Perceptia de risc, raportata la nivelul cotatiilor CDS (credit default swap) a urcat de la 159 de puncte la 172.5. Cu toate acestea, moneda nationala a ramas neschimbata fata de EUR, cel mai probabil pe fondul interventiei bancii centrale. (Sursa: ZF)

Masurile de stimulare nu sunt suficiente[edit | ]

Profiturile industriale din China au scazut cu 10% in octombrie fata de anul trecut, intr-un alt semn ca masurile de stimulare a economiei din partea guvernului nu au reusit inca sa inverseze scaderea profiturilor companiilor. Este a treia luna consecutiva de scadere a profiturilor, dupa o prabusire de 27.1% de la an la an in luna septembrie, cea mai abrupta scadere din martie 2020. Profiturile industriale sunt un indicator cheie al sanatatii financiare a fabricilor, minelor si serviciilor publice din China. (Sursa: CNBC)

Probleme cu inflatia[edit | ]

Preturile masinilor si camioanelor la mana a doua din Statele Unite au crescut in luna octombrie, contribuind la o crestere neasteptata a inflatiei. Cresterea fata de luna precedenta este de 2.7%, insa pe baza anuala dinamica este in scadere de 3.4%. Cu toate acestea, rata de crestere a preturilor in octombrie a fost semnificativ mai mare decat cresterea de 0.3% inregistrata luna precedenta. (Sursa: Barron’s)

BRD - GROUPE SOCIETE GENERALE S.A. (BRD)[edit | ]

BRD este cea mai frecventa achizitie a fondurilor de pensii private Pilon II la Bursa de Valori Bucuresti. Actiunile bancii au fost cumparate de cel putin cate un fond in fiecare luna din ultimele 17 luni consecutive. Chiar daca este doar a 5-a detinere ca valoare din investitiile fondurilor de pensii private, BRD este emitentul care apare cel mai des la cumparare conform domnului George Mot, administrator al platformei desprepensiiprivate.ro. (Sursa: ZF)

ANTIBIOTICE S.A. (ATB)[edit | ]

Producatorul de medicamente Antibiotice Iasi a anuntat, la mijlocul acestei saptamani, ca actionarul MetLife a depasit pragul de 5% din actiuni, ajungand in prezent la 5.2%. Investitia MetLife Inc. Se ridica la aproximativ 93 mil. RON. Grupul american este actionar la Antibiotice prin Fondul de Pensii Administrat Privat Metropolitan Life si Metropolitan Life Asigurari MetLife Europe. (Sursa: ZF)

Fondul Proprietatea (FP)[edit | ]

Fondul Proprietatea a anuntat ca, in urma expirarii termenului limita privind depunerea cererilor pentru un nou administrator al companiei, consiliul reprezentantilor a ajus la o lista formata din 5 nume. Compania a precizat ca 3 societati de administrare globala de fonduri diversificate, o societate de administrare de fonduri de infrastructura globala si o societate de administrare de fonduri - persoana juridica romana sunt cei 5 finalisti. (Sursa: ZF)

AGROLAND AGRIBUSINESS S.A (AAB)[edit | ]

Agroland Agribusiness, companie parte a grupului Agroland, specializata in vanzarea de inputuri pentru agricultura, a inregistrat un profit net de 1.5 mil. RON pentru primele 9 luni ale anului, in crestere cu 13% prin comparatie cu 2023. Veniturile din exploatare au avut o dinamica negativa de 4% de la an la an pana la valoarea de 44.4 mil. RON, in timp ce EBITDA a ajuns la 2.9 mil. RON. (Sursa: BVB)

AIR FRANCE - KLM (FR.AFc)[edit | ]

Air France KLM este in proces de negociere a cumpararii unui procent de 20% din Air Europa, in urma respingerii achizitiei sale de catre International Airlines Group (IAG). Tranzactia are o valoare de peste 100 mil. EUR si nu necesita aprobarea autoritatilor Uniunii Europene. Un purtator de cuvant al Air France a declarat ca discutiile cu Air Europa in vederea unei cooperari comerciale sunt in desfasurare. (Sursa: Bloomberg)

Easyjet Plc (UK.EZJ)[edit | ]

Compania low-cost EasyJet a raportat o crestere a dividendului anual, la 0.12 GBP/actiune, comparativ cu 0.045 GBP/actiune in anul precedent, decizia fiind rezultatul unei cereri in crestere pentru pachetele de vacanta oferite de companie. Consiliul de Administratie a recomandat o plata de 20% a dividendului in luna martie a anului viitor. (Sursa: Bloomberg)

DELL TECHNOLOGIES INC (US.DELL)[edit | ]

Actiunile Dell Technologies au inregistrat o scadere de 9.6% in urma raportarii unor venituri sub asteptarile analistilor la sfarsitul lunii octobrie. Veniturile companiei au totalizat 24.4 mld. USD, comparativ cu o estimare a analistilor de pe Wall Street de 24.7 mld. USD. Comenzile pentru serverele optimizate au avut o valoare de 3.6 mld. USD, compensand scaderea vanzarilor slabe de PC-uri. Profitul ajustat pe actiune a insumat 2.15 USD, depasind consensul specialistilor de 2.06 USD. Scaderea cotatiei poate fi atribuita unei reviziuni in jos a veniturilor pentru trimestrul in curs. (Sursa: Barron’s)